Note pentru un jurnal al despărţirii ( 26)

Acesta este primul jurnal al vieţii mele. Cândva, de demult, la vremea teribilismului adolescentin, inspirat de Mircea Eliade şi imbătat de un gust al autenticităţii, am încercat să consemnez în jurnalul meu de liceu tribulaţiile unui elev şui şi hoinar din republica socialistă românia. Dar nimic nu a mai supravieţuit din acele pagini: doar amintirea cartonată a caietului în care se îngrămădeau notaţiile febrile ale unui eu în care nu mă mai recunosc.

Aşadar, aceasta este primul jurnal al vieţii mele: un jurnal pe care moartea ei îl provoacă, ca pe o interpelare şi ca pe un dor, un jurnal în care absenţa este mai însemnată decât toate accidentele vieţii, un jurnal în care, scriind despre mama, scriu despre fiinţele care au fost reunite şi pe care dragostea le-a luminat, cu acea unduire calmă a dup-amiezii pe care o doreşti eternă.

Acesta este primul jurnal al vieţii mele şi cea despre care scriu nu îl mai poate citi decât ca parte a mişcării de vânt din serile de iarnă în care înaintez, spre a regăsi toate colţurile trecutului care a îngheţat în memorie, ca o peliculă fotografică. Amintirea se depune, zi după zi, ca un strat de zăpadă pe care dimineţile îl înlătură, spre a face lor ordinii impersonale a vieţii mele. Amintirile revin, readuse de vise, coborând din cerul pe care îl contemplu şi pe care îl fotografiez.

Acesta este primul jurnal al vieţii mele şi este textul sub semnul căruia aş vrea să fiu amintit, la rândul meu. Dincolo de toate paginile mele, acesta este textul în care tot ceea ce sunt intră, împlinind un destin în care fericirea are culoarea unei prăjituri rumene, iar parfumul casei bunicilor pătrunde în hainele mamei, pentru a nu le mai părăsi. Acesta este textul în care mă aflu, în fine, eu însumi,eliberat de toate accesoriile vieţii mele, singur în faţa acelei dragoste în care se regăsesc, împlinite, toate dragostele de dinaintea ei. Acesta este textul ce reuneşte, după ce moartea a despărţit, acesta este textul ce serveşte asemenea oglinzii în care poţi urmări avansul timpului, precum cariul ce trăieşte în adânc de case şi înaintează, implacabil şi orb, cu limbile lui de ceasornic.

Acesta este primul jurnal al vieţii mele şi va fi, cel mai probabil, cel din urmă: pentru că în lungul anotimp al doliului nimic altceva nu mai contează decât introspecţia ce deschide porţile dorului şi eliberează domeniile nostalgiei, introspecţia pe care textul jurnalului despărţirii o conţine şi din care se hrăneşte, ca dintr-un trup ale cărui răni nu se pot închide, introspecţia a a cărei voce este însingurarea şi îndepărtarea, lină şi muzicală, ca un preludiu impresionist.

Acesta este primul jurnal al vieţii mele şi îl el se închide, întreagă şi solară, făptura ei. Rândurile din fereastra de calculator sunt camerele în care,pătrunzând, regăsesc prezenţa ei: şi ce mai ar mai fi viaţa pe care îmi este dat să o îndur în absenţa convocării spiritului ei? Şi poate că de aceea în acest jurnal se află toate cuvintele pe care nu mai vreau să le mai rostesc, pentru că ele nu pot decât să alunece, sterp, pe suprafaţa lumii, irelevante şi înşelătoare. Şi poate că de aceea ritualul scrierii acestui jurnal al despărţirii este pragul pe care îl trec, spre a părăsi imperiul contururilor clare, în căutarea domeniului de imprecizie melancolică al dorului: viaţa se îndepărtează şi toată mişcarea ei se înfăţişează ca prin lentila unui ochean aburit, de parcă toate cele care mă înconjoară ar fi lipsite de sunet, mute pe vecie.

Acesta este primul jurnal al vieţii mele şi întinderea lui este asemenea unei întinderi lichide: flux şi reflux, temă cu variaţiuni de unde, alergare de emoţii şi distilare de amintiri. Peste domeniul jurnalului meu se ridică un singur soare: soarele de septembrie în care am repetat, împreună, pentru ultima oară, discreta noastră arta a fericirii. Un soare care nu poate apune, pentru că nu mai este legat de ordinea trecătoare a zilelor, un soare care încălzeşte, fără a arde, un soare în cărui lumină pot regăsi, visător, drumul către ea, un soare ce alungă moartea şi îmblânzeşte atrocea durere a dorului, prin chemarea de duhuri marine, un soare prin care dragostea luceşte, peste semnul terestru al morţii.

Tags: , ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *