prin zid

șoarecii de câmp scurmă-n cenușă

și-n coajă de măr ars

 

câțiva turiști se-ntorc din deșert

pe cămile pitice

 

în Mauritania

la granița cu Senegalul

cresc în livezi lămâi

și capre albe pasc

 

timpul

se rostogolește

în toate direcțiile

ca pe masa de biliard

o bilă

pajiștea e iarăși înflorită

aiuritor

incandescent

 

dincolo de zid nu mai e nimic

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *