Osip şi Nadejda Mandelştam: despre ceea ce nu poate muri, niciodată

Poezia şi dragostea sunt duşmanii pe care tirania sovietică i-a urmărit, cu tenacitate. În această unire de sensibilitate şi devotament, stalinismul a văzut inamicul ordinii întemeiate pe frică, atomizare şi delaţiune. În această solidaritate de emoţie şi de intelect, dictatura a descoperit un aliaj aproape indestructibil, pe care nici un efort al terorii nu l-a putut desface cu adevărat.

Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam este istoria triumfului dragostei şi memoriei asupra neantului marxist- leninist. Din simbioza celor doi intelectuali s-a născut o singură fiinţă care a respirat şi a creat, înfruntând agresiunea unei puteri arbitrare. Dipticul Nadejdei Mandelştam este una dintre depoziţiile esenţiale despre condiţia umană în veacul comunist: alături de textele unor Soljeniţîn sau Varlam Şalamov, paginile sale sunt un testament pe care victimele care nu se pleacă îl lasă celor de mâine, cu speranţa că demnitatea omenească va mai exista în viitorul căruia i se adresează, profetic.


Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam este cronica unei societăţi în care frica pare să fie nestăvilit. Este frica de turnătorie, frica de arestare, frica de ziua de mâine, frica de celălalt, frica de propria ta slăbiciune. Este frica ce paralizează un întreg univers uman, frica ce deţine capacitatea teribilă de a dizolva legăturile ce ţin împreună o comunitate. Uniunea Sovietică stalinistă este un imperiu al acestei frici ubicue: cei care nu se tem devin, pentru ceilalţi, leproşii ce trebuie ocoliţi, pentru ca frica supravieţuirii să poată fi dusă mai departe.

Istoria lui Osip şi Nadejda Mandelştam este istoria refuzului de a îmbrăţişa această frică ce paralizează şi întreţine complicităţi imunde. Cei doi posedă, în cel mai înalt grad, arta subversivă a decenţei etice. Ei nu se pot preface, ei nu pot turna, ei nu pot trăda,ei nu pot fi complicii ce livrează poliţiei politice victimele inocente.Î n acest spaţiu al normalităţii abjecte sovietice ei desfid şi contrazic morala oficială. Eretici, marginali şi duşmănoşi, ei sunt inamici ai URSS.

Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam este aceea a puterii de a îndura şi de rezista. Arestările, exilul, detenţia, uitarea, moartea sunt tot atâtea trepte pe care destinul le înfăţişează lor. Inseparabili, ei sunt împreună şi după ce Osip trece pragul morţii. Inseparabili, ei scriu o carte la patru mâini. Geniul monumental şi sobru al Nadejdei se întâlneşte cu fragilitatea vizonară a lui Osip. Umbra lui Dante, ( cel a cărui “Divină Comedie” este cartea de căpătâi a lui Osip) pluteşte asupra unui text care evocă amploarea romanului tolstoian. Dragostea Nadejdei pentru Osip are intensitatea suflului de tragedie greacă. Cel care nu are mormânt primeşte un mormânt de cuvinte, graţie sacrificiului ei.

Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam este o poveste, lipsită de iluzii, despre auto-iluzionarea celor care speră că se pot sustrage acţiunii angrenajului terorii şi morţii. Drama lui Buharin, protectorul lui Osip, este drama celui care nu poate accepta că utopia revoluţionară a devenit un abator în care nevinovaţii sunt executaţi, dincolo de lege şi împotriva ei. Orbirea voluntară nu poate ascunde realitatea impasului lor existenţial: stalinismul este capătul de drum al leninismului.

Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam este un roman al educaţiei intelectuale şi al creşterii iubirii. Viaţa lor curge sub semnul unei conversaţii pe care moartea nu o poate întrerupe .Nadejda nu este niciodată singură, de vreme ce scrisul ei ţine viu duhul celui care i-a fost tovarăş în viaţă şi dincolo de ea. Mărturia Nadejdei este o mărturie despre tenacitatea dragostei şi despre puterea ei de a întinde punţi, îmblânzind durerea şi trecerea.

Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam este oglinda unui timp ce nu poate fi uitat. Sângele poetului a fost vărsat de tiran, în vreme ce complicii acestuia au asistat, entuziast, crima. Stalinismul a mobilizat un imens potenţial de ură, resentiment şi laşitate. Teroarea a însemnat, pentru atâţia dintre contemporanii lui Osip şi ai Nadejdei, ocazia de parvenire socială la care visau. Răul s-a înfăţişat în hainele mediocre ale arivismului monstruos.

Istoria lui Osip şi a Nadejdei Mandelştam va fi recitită de aceia care, în vuietul nebun al demagogiei contemporane, vor căuta un liman al speranţei. Ei vor regăsi , în acest diptic, nu speranţa vană şi tâmpă , ci acea speranţă înlăcrimată şi tragică dăruită de destin celor care au suferit şi au îndurat. Inseparabile,acum, ca şi atunci, chipurile lui Osip şi al Nadejdei sunt imaginea însăşi a acestei paradoxale speranţe fără de speranţă.

Literatura înfruntă tirania, cu armele sale fragile, în vreme ce dragostea durează, chiar şi atunci când vântul aspru al terorii pare că este de neoprit. Lectura Nadejdei Mandelştam este , în termenii Monicăi Lovinescu, un act de conştiinţă est- etică : umbrele celor care au fost revin către noi, de dincolo de gardul de sârmă ghimpată al veacului comunist. Poetul, asemeni Maestrului lui Bulgakov, îşi capătă, prin paginile Nadejdei, liniştea în veşnicie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *