Note pentru un jurnal al despărţirii (25)

Dragostea de dincolo de moarte este un anotimp al doliului şi al reîntâlnirilor. Tot ceea ce a nu a putut să se întâmple, în viaţa noastră împreună, se întâmplă acum, de parcă în lungile noastre conversaţii himerice am duce mai departe un fir care nu se poate întrerupe. Tot ceea ce am fi visat să se întâmple se intâmplă în visele noastre, ca şi cum culoarul dintre lumi ar fi trezit la viaţă o energie stelară, incandescentă şi nemuritoare. Dragostea de dincolo de moarte este un teritoriu punctat de semne şi de amintiri, este asemeni unei hărţi pe care destinul o întinde spre a îmblânzi dorul şi durerea. Paşii de acum sunt ecoul paşilor care au fost, înseşi rândurile pe care le scriu, în acest jurnal al amintirii, sunt un ecou al rândurilor pe care le-am fi putut scrie împreună.

Într-una din aceste zile, în biblioteca mea, am descoperit, aşternute caligrafic, rândurile unei dedicaţii pe care bunicul meu o închinase pe o carte mamei, în anii în care ea se pregătea să absolve facultatea. Un sentiment al straniei intimităţi m-a încercat, de parcă aş fi atins poarta ce deschide cărarea spre o viaţă de dinaintea vieţii mele, spre acea viaţă despre care vom mai putea vorbi împreună, de acum înainte, doar în visele noastre. Un sentiment al intimităţii, dar şi al teribilei, atrocei singurătăţi, căci fiinţa mea se află la capătul drumului care este încadrat doar de umbre: umbre ce se adună, convocate de gesturi, de sunete, de culori, de arome, de conturul lumii prin care eu trec, încă. Un sentiment al intimităţii, dar şi al iubirii ce te îndreaptă spre domeniul ecourilor şi al şoaptelor, al crepusculului şi al umbrei, spre un tărâm al melancoliei colorând ziduri de case şi trunchiuri de copaci.

Am înţeles, citind dedicaţia de pe cartea mamei, că spre această viaţă ale cărei urme le privesc nu mă voi mai putea îndrepta decât singur, aşteptând noaptea, spre a putea visa, în aşteptarea ei. Imensa ei pudoare făcea ca atâtea dintre detaliile vieţii ei să fie ascunse, de parcă trecutul ar fi fost teritoriul spre care nu dorea să mai revină. Se simţea, în această repliere , oboseala unei vieţi dominate de grijă, de umilinţe: un efort teribil de a duce pe umeri povara pe care cei de dinaintea ei o aşezaseră, o dată cu propriile lor suferinţe.

Despre această viaţă de dinaintea vieţii mele nu am aflat decât din fragmente risipite. Despre această viaţă de student sărac în Timişoara îndepărtată mama nu vorbea decât rar: dragostea pentru oraşul lui Deliu Petroiu, cerchistul- mag, se suprapunea peste nefericirea celei obligate să studieze cultura sovietică pe care nu o iubea. Şi nu pot decât să îmi închipui dârzenia cu care mama a înfruntat ura celor care au simţit ostilitatea ei surdă: scenele de la examenul de licenţă mi le povestea cu senzaţia de durere nestinsă şi aprigă, ca o amintire a ritualului de elaborată cruzime pe care pontifii protectoratului sovietic îl puseseră în scenă. Fiica de deţinut politic era, din nou, confruntată cu stigmatul pe care istoria îl lăsase în carnea familiei ei: dosarul de cadre, originea nesănătoasă, crima de a fi copil de avocat ţărănist în democraţia populară.

Fericirea la care a visat, în acele momente de înjosire, a venit decenii mai târziu, atunci când , după 1989, i s-a îngăduit, în cele din urmă, să predea limba pe care o iubise şi pe care, iubind-o, m-a învăţat să o iubesc, la rândul meu: limba română. Era aceasta o fericire întârziată, dar nu mai puţin intensă şi luminoasă, o fericire calmă şi clară, asemeni ultimei noastre toamne marine.

Era aceasta o fericire pe care am contemplat-o, din colţul meu discret, simţind că în vibraţia ei se află intregul chin al unui drum de încercări, de trudă, de visare şi de dragoste. Era aceasta fericirea pe care, poate, o va fi regăsind-o, astăzi, dincolo de pragul trecător al vieţii: profesoara Mihaela Stanomir, născută Hărabor, în fine desprinsă, liberă, senină, ca un vânt ce vine din larg şi atinge ţărmul toamnei, netulburat, în mişcarea melancolică a lui septembrie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *