Dacă graţia are un chip în secolul XX, aceasta este efigia delicată şi sensibilă a lui Audrey Hepburn. În fiecare dintre cadrele pe care filmele ei le lasă ca amintire se simte adierea tinereţii ce radiază, dincolo de moarte şi de bătrâneţe. Stilul lui Audrey Hepburn se naşte la graniţa dintre surâs şi lacrimă, ca o mărturisire a sufletului ce caută iubirea.
Cariera lui Audrey Hepburn exprimă , poate mai puternic decât oricare altă actriţă a veacului trecut, această capacitate a cinematografului de a imagina poveştile ce evocă perfecţiunea vrăjită a basmelor de altădată. În “ The roman holiday” sau “ Sabrina”, personajele sale sunt marcate de acest elan spre dragostea ce le eliberează: asemeni unor cenuşărese, ele îşi dezvăluie, treptat şi magic,natura lor vrăjită.
Eleganţa ce a însoţit-o pe Audrey Hepburn are un aer de atemporalitate luminoasă. Metamorfoza din “ My fair lady” este la fel de enigmatică ca şi scena de naştere a unei zeiţe antice, în vreme ce “ Breakfast at Tiffany’s” este povestea unei vieţi care nu încape în şabloanele cuminţeniei terestre. Silueta lui Audrey Hepburn alunecă peste lumea noastră, ca un vânt de primăvară.
Cât despre aventurile lui Audrey Hepburn, cu ale sale volute poliţiste, ele sunt tot atâtea ocazii pentru ca ludicul ei solar să pătrundă şi să cucerească un întreg univers. De la jaful din galeria de artă până la tenebroasa afacere a timbrului în care se află o avere furată, comediile detectiviste ale lui Audrey Hepburn sunt jocurile de artificii din care se naşte un curcubeu de emoţii şi de nostalgie.
Audrey Hepburn este, în cele din urmă, această urmă parfumată pe care o resimţim atingându-ne de fiecare dată. Este acest contur care se iveşte, acest acest glas cu modulaţiile sale, este acest stil în care dozajul perfect atinge seninătatea clasicităţii, este acest cer care se acoperă de nori jucăuşi, mişcaţi de zâmbetul ei. Emisar al frumuseţii care ne salvează şi ne înalţă, Audrey Hepburn durează în mit, neatinsă de vreme. ( Ioan Stanomir)
