Avatarurile clovnilor, între scenă și arenă

Spectacolul Old Clown Wanted (Angajare de clovn), produs în Marea Britanie de The Void Theatre Company în colaborare cu Ementior Dance Company, constituie o inspirată experiență teatrală în care entuziasmul tinereții se întâlnește cu una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite opere din dramaturgia lui Matei Vișniec. Includerea sa în programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, din iunie 2019, atrage atenția asupra trupei de actori care a pus în scenă o armonioasă îmbinare de teatru, dans și elemente preluate din lumea circului.

Fondată în 2018 de trei tineri români, studenți la Academy of Music and Theatre Arts (AMATA) de la Falmouth University din Cornwall, The Void Theatre Company se face cunoscută publicului de pretutindeni printr-o ambițioasă carte de vizită, pe care se regăsesc pasiunea pentru artă, determinarea și încrederea în realizarea unor mari visuri, în absența cărora niciun proiect de o asemenea respirație artistică nu ar putea fi dus la bun sfârșit. Old Clown Wanted este, de altfel, prima lor producție, o reală infuzie de talent și resurse puse în valoare prin strategii participative. Pentru realizarea sa, Eusebiu-Mihail Tudoroiu, unul dintre fondatorii companiei, și-a asumat cu fervoare viziunea regizorală, precum și rolul lui Nicollo. În celelalte roluri de clovni ajunși la vârsta senectuții, deloc ușoare ca partituri individuale, îi descoperim pe Robert Bogdanov-Schein (Filippo) și pe Jack Arthur (Peppino).

Este interesant cum a conceput regizorul spațialitatea, printr-o continuă redimensionare a lumilor atât de diferite din cele două părți ale spectacolului. Piesa începe într-o atmosferă stranie, întreținută de obscuritatea etanșă a studioului CAVAS din Sibiu, un spațiu anume destinat experiențelor teatrale insolite. O cortină albă desparte lumea spectatorilor de profunzimile intuite, dar nu și întrezărite deocamdată, ale scenei. Percepția se reduce acum la această intruziune a luminii albe, aproape violente, generând un fundal pe care se joacă un teatru de umbre străvezii, întrerupt brusc de zgomotul unei împușcături. Pericolul înfioară, iar semnul nu se arată de bun augur. Cortina albă e trasă – aproape smulsă – de un soi de magician, care poate fi, la fel de bine, și un maestru de ceremonii ce introduce privitorul în universul teatrului după ce l-a frăgezit puțin pe buza emoțiilor tari.

Surprinde în mod plăcut refuzul de a șarja pe tipare dramatice consacrate, în favoarea căutării unor soluții regizorale originale. Tinerețea actorilor nu se prefigurează ca un obstacol, căci se distilează în provocarea unei serioase reflecții interioare despre viață și moarte, despre universalitatea artei clovnilor de altădată, despre dramele artiștilor ajunși la crepusculul vieții, despre lumea în ruină lăsată în urmă, lipsită de trucurile lor înviorătoare. În fața peretelui anost, trei scaune își așteaptă clovnii, care intră pe rând, ademeniți de anunțul de angajare. Fiecare își poartă trecutul și experiența în câte un geamantan la fel de uzat și ponosit precum veșmintele, iar din buzunare scot file îngălbenite de ziare și afișe care ar trebui să le confirme notorietatea numelor de scenă. Totuși, accesoriile lor vestimentare sunt diferite, tot așa cum fiecare încearcă să-și croiască o legendă în jurul numelui, o personalitate artistică diferită de a celorlalți confrați. Toți afișează câte un detaliu inadecvat, așa cum le stă bine unor clovni ce se respectă chiar și atunci când renunță la costumul clasic și la machiaj: la Filippo ne atrag atenția broșa elegantă și pălăria, asortate cu seriozitatea afișată în anumite momente, la Nicollo remarcăm vesta, căciulița de hipster și mănușile fără degete, bine articulate pe exploziile sale verbale, iar la Peppino nu trec neobservate fularul roșu și trenciul în stilul detectivului Columbo, mai ales în secvențele declamării din tragediile lui Shakespeare. Și totuși, atât de multe altele îi fac să se asemene. De la vervă la gravitate, de la confruntări fizice la amicale efuziuni de tandrețe, percepem tot atâtea registre de trecere de la frenezia spontană și nedisimulată a regăsirii la agonia așteptării.

Dacă prima parte aparține teatrului, în cea de-a doua peretele despărțitor se deschide și pătrundem în lumea circului, extravagantă și dezlănțuită, de unde se revarsă, prin fum și efecte de lumină, opt dansatori desculți, cu alură și fețe de clovni. Nu doar decorul se modifică, ci și perspectiva, provocând spectatorul să participe, să simtă și să trăiască exuberanța transfigurării prin dans și teatru de mișcare. Întregul spațiu respiră într-o atmosferă de voioșie molipsitoare, de nebunie policromă, cu ecouri vizuale multiplicate în coregrafia reflectoarelor. Limbajul gesturilor substituie adesea alonja cuvintelor. Un nor de baloane se revarsă asupra arenei și a publicului, pe măsură ce clovnii se întrec în demonstrații de virtuozitate, încercând să impresioneze printr-o ,,figură” unică și spectaculoasă. Vechile haine sunt înlocuite acum cu autentice costumații de clovni, pantofii (mai ales pantofii!) mari și disproporționați le dau un aer pitoresc, iar fețele pictate în culori vii amintesc de personajele lui Federico Fellini, care se poate să-i fi inspirat în această reconstituire a tradiției pe canavaua unei concepții moderne.

Peppino își joacă rolul vieții și al morții, în timp ce Nicollo și Filippo încearcă să-l resusciteze, cu disperarea citită pe chipuri. Ceva din fiorul tragic al monologurilor declamate de Peppino în prima parte s-a prelins insidios, minând euforia inițială. Undeva în spate, ascuns după o cortină neagră, se află un teanc de geamantane lăsate în urmă de alți clovni. Impresia celor două lumi e puternică, terifiantă chiar în momentele de cumpănă. Se simte în vibrația aerului, în lumina vie, asemenea unui personaj răsfrânt pe fața celui ce a căzut pradă propriului truc final. Peppino va porni pe un drum fără întoarcere, purtat ritualic pe umerii celorlalți circari, deveniți spontan călăuze spre un posibil paradis al clovnilor. Dincolo de freamătul scenei și de tumultul arenei de circ, lumea pare că își continuă nestingherită cursul.

 

Academy of Music and Theatre Arts – Falmouth University din Cornwall/ The Void Theatre Company

Old Clown Wanted (Angajare de clovn) de Matei Vișniec

Regia: Eusebiu-Mihail Tudoroiu

Coregrafia: Ementior Dance Company

Distribuția: Robert Bogdanov-Schein, Eusebiu-Mihail Tudoroiu, Jack Arthur

Actori de circ: Andrea Rios Ruiz, Andrea Isaksen, Ben Mandeville, Brandon Holloway, Carla Montero, Laura Cutlan, Nathan Tabberer, Teodor Tincu

Costume: Cosmin Stancu

Make-up design: Andrea Isaksen, Jaz Rifat

Light design: Ethan Kent

Sound design: Ryan Lillie

Producători: Robert Bogdanov-Schein, Eusebiu-Mihail Tudoroiu

 

Photo credit: Katie Oneill și Grimm

Notă. Articol apărut în revista Teatrul azi, nr. 1-2/2020

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *