Note pentru un jurnal al despărţirii (20)

Ce straniu este acest jurnal care se scrie cu faţa spre trecutul în care sunt adâncit, ca într-o placentă. Ce straniu este acest jurnal al cărui singur prezent este cel al rememorării, de parcă ceea ce mă înconjoară nu ar fi decât un abur al amintirii. Ce straniu este acest jurnal ce se naşte în jurul ei, după ce ea nu mai este, la fel cum norii se adună pe cer, în jurul acelui punct pe care privirea noastră în caută, disperat. Ce straniu este acest jurnal în care moartea pare mai puternică şi mai intensă decât viaţa însăşi. Ce straniu este acest jurnal în care dragostea este mai puternică şi mai intensă decât moartea, căci doar dragostea de după moarte posedă energia menită a deschide culoarele ce duc spre largile domenii ale visului şi ale împăcării.

Scriind aceste pagini mă întreb cum le-ar fi privit ea : în cele din urmă, în aceste notaţii nu se află decât toate cuvintele pe care i le-am spus, în viaţă fiind. Aceste pagini nu sunt decât parte din conversaţia noastră, pe care nici măcar moartea nu a putut-o întrerupe. Ceea ce ar fi uimit-o, poate, ar fi fost mirarea cititorilor mei: dragostea de acum este doar continuarea dragostei care ne-a unit. Iar singura dragoste care îşi merită numele este dragostea care durează, împotriva trecerii şi a timpului, ca un baraj pe care fiecare zi îl ridică împotriva despărţirii, ca un baraj pe care fiecare lacrimă şi fiecare contemplare a cerului îl imaginează, spre a opri curgerea spre nimic a vieţii noastre. Dragostea trebuie să fie, prin chiar natura ei, o dragoste de dincolo de moarte. Dragostea care se opreşte în pragul morţii nu este decât acea pasiune efemeră pe care oamenii mediocri o cultivă, ca parte a mediocrelor lor vieţi.

Ce straniu este acest jurnal scris de cele patru mâini ale unei fiinţe nedespărţite şi întregi. Am trăit, până la capăt, în acea simbioză pe care o pot înţelege doar cei care au iubit cu adevărat. Iar dintre toate iubirile, dragostea maternă are un sunet pe care nici o altă dragoste nu îl poate atinge. Din substanţa ei lipseşte tot ceea ce este calp şi sforăitor, din marginile ei sunt absente geloziile şi certurile frivole: această dragoste se desparte de carnal şi de trecător, spre a atinge un înalt calm şi clar al luminii.

Dragostea maternă nu cunoaşte dezvrăjirea şi îndepărtarea , după cum nu poate fi întunecată de îndoială şi de gelozie. În această dragoste se află înscrisă ordinea fără de care universul nu ar fi decât un şir de cărări absurde. Această dragoste învinge moartea, pentru că ea dă sens sfârşitului, mângâind şi luminând.

Ce straniu este acest jurnal în care se află, amestecate, disperarea şi delicata fericire a visului. Mâinile mele de pe claviatură îi urmează mâinile ei, la fel cum paşii mei, în zi sau în noapte, îi urmează pe ai ei. Cuvintele se eliberează, prin atingerea ei. Iar acest jurnal este un răgaz al aşteptării, un răgaz al melancoliei şi al dorului, înainte ca tot ceea ce este vremelnic despărţit să se reunească, ca şi cum moartea nu ar fi fost decât o amăgire. Fiecare notaţie este o convocare a umbrei ei: sufletul chemat se apropie de mine, asemeni fluxului şi refluxului mării. Căci dragostea de dincolo de moarte înaintează, nesfârşită, ca un val ce nu se poate opri din mişcare, mai departe şi mai departe, până către capătul lumii.