VIS

24 martie 2020. Azi-noapte l-am visat pe tata. Am scris despre tata, dar, de când a murit, nu l-am visat. Bunica avea obiceiul să spună că, atunci când îi visezi pe cei dragi, e semn de la Dumnezeu. Și făcea o cruce mare. Pe frunte. Pe piept. Mă privea intens, cu ochii ei mari și albaștri, ca o apă limpede, în care, vara, te lași purtat de valuri. Mă privea și făcea o cruce, mare și caldă, pe fruntea mea. Degetele ei traversau, ca o briză, versantul frunții. Iar eu, copil, vedeam, pe crucea întoarsă spre mine, un trup de om. Bunica nu mi-a spus niciodată dacă e semn bun sau rău. Mă lăsa, de fiecare dată, să ghicesc. 

Azi-noapte l-am visat pe tata. Era pe la ora trei. Bătea la ușă cu putere. În ușa de metal (pe care mi-aș fi dorit să intre în fiecare zi) bătea. M-am trezit și am alergat spre glasul care îmi rostea, ca o himeră, numele. Coridorul era atât de rece, atât de străin, încât mi-au înghețat instantaneu mâinile și picioarele. Tata bătea și mă striga. Nu vedeam nimic prin vizor, dar mi s-a părut că se mișcă ușor clanța. Am întrebat: Tu ești? Nu mi-a răspuns. Am repetat întrebarea. Tata, tu ești? Un fior mi-a traversat, cu aripi desfăcute, ca un liliac, șira spinării. Mi-am lipit fața de ușă. Nu se zărea nimic prin vizor. Palierul nu era luminat. I-am spus: Aprinde lumina, nu te văd! Am simțit o prezență. Am simțit cum cineva pășește, dar, până să-l văd pe tata, fără să clipesc, am întredeschis ușa. 

Azi-noapte l-am visat pe tata. Lumina s-a aprins brusc. Cineva s-a furișat în bucătărie. Avea în mână un obiect ce aducea a furcă. I-aș putea spune și harpon. Pe tata nu-l deslușeam, dar un glas mă chema neîncetat: Hai! Nu-ți fie teamă! Mă gândeam ce să fac. Să închid ușa? De ce a venit tata? (Îmi amintisem, în vis, că tata murise.) Aș fi rămas cu necunoscutul, un hoț, probabil. Să fac pasul spre tata? Și, atrasă de prezența care-mi tot striga numele, l-am făcut. După mine, ușa s-a trântit cu putere. Pe hol, întuneric beznă. O mână rece mă trăgea cu forță pe scări, în jos. 

În următoarea secvență, stau pe fotoliu, acasă, în sufragerie. Povestesc. Azi-noapte l-am visat pe tata. Ai mei ascultă cu atenție. Țin pe genunchi un album cu fotografii. Găsesc și câteva cu tata, din vremea când era viu și fericit. Tata zâmbește. Într-una, destul de ștearsă, stă cu spatele la fotograf. Un prieten, pentru că tata avea mulți prieteni. Afară se întunecă și eu nu-mi pot lua ochii din acel cadru. Fotografia își luminează unghiurile. Zăresc, în depărtare, o furcă sprijinită de un copac. Lângă copac, o fântână. Lângă fântână, un cal. (Tata iubea animalele. Caii lui străpung amintirea. Nechează. Aburi calzi se-ntorc în pelicula visului.) Azi-noapte l-am visat pe tata. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *