Pia Alimãnişteanu, mezina familiei lui I.C. Brãtianu (IV)

La iniţiativa Editurii Corint, a fost publicat în 2017 jurnalul Însemnãri din timpul ocupaţiei germane (1916-1918), iar la scurtã vreme de atunci, istoricul Filip Iorga mi-a propus reeditarea cãrţilor Piei Alimãnişteanu. Împreunã cu dânsul şi cu Ana Antonescu, directoarea Editurii Corint, am pus la cale apariţia unui prim volum de schiţe şi amintiri care sã reuneascã scrierile „Prin Cetatea lui Bucur” şi „Trecutul viu”, dupã care, în viitorul apropiat, ar urma un al doilea volum, cu „Plaiuri olteneşti” şi „Dobrogea”.
Îngrijindu-mã de reeditarea acestui prim volum, mi-am dat seama de necesitatea unor note explicative care sã însoţeascã textele, datã fiind bogãţia unei limbi pline de arhaisme şi regionalisme ale cãror sensuri au devenit inaccesibile cititorilor de azi. Am fost eu însãmi uimitã de vastul registru lingvistic al autoarei care valorifica la tot pasul infinitele resurse ale exprimãrii româneşti populare şi culte.
Publicate de Pia Alimãnişteanu în acelaşi an, 1940, scrierile Prin Cetatea lui Bucur şi Trecutul viu se aseamãnã dar şi se deosebesc ca viziune şi tehnicã narativã. Amintind întrucâtva de atmosfera nuvelelor lui Ion Slavici, de pitorescul drumeţiilor lui Calistrat Hogaş dar şi de melancolia unor creaţii ale lui Mihail Sadoveanu, schiţele Piei Alimãnişteanu care evocã oameni şi locuri din Cetatea lui Bucur îşi amplificã întinderea şi orizontul observaţiei în Trecutul viu. Aici, de plildã, textul Din tinereţea lui Sandu Cintianu, dedicat lui Alexandru Alimãnişteanu, poate fi considerat un micro-roman biografic, urmãrind cu nuanţare şi dramatism formarea unei personalitãţi. Pia Alimãnişteanu intrã cu dezinvolturã în rolul personajului masculin, compunând naraţiunea la persoana I.
Celelalte scrieri din Trecutul viu tind sã transforme treptat schiţele în nuvele mai complexe, analiza comportamentalã cedând locul introspecţiei. Din toate textele Piei Alimãnişteanu se degajã însã acelaşi ataşament de locurile natale, sentiment care îi face pe protagoniştii ei, pe picior de plecare în lumea largã, sã se uite cu un dor aprig în urmã.
Poate cea mai impresionantã parte a acestui ciclu o constituie, în opinia mea, cele 35 de Scrisori de la Florica, dedicate lui Ion Pillat. Pe lângã inestimabila valoare documentarã a evocãrii vieţii de altãdatã din acele locuri, scrisorile Piei Alimãnişteanu sunt mici opere de artã, cuprinzând în adâncul lor farmecul, tãria dar şi sfâşierile de suflet. În ele se aflã o comoarã pe care scrisul autoarei o va încredinţa curând cititorilor de azi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *