MUSICA PURITAS DOMINICA (Dammi i colori… Recondita armonia)

În legătură cu adevăratul hit puccinian având titlul de mai sus, trebuie făcute câteva precizări: în primul rând, la o audiție echilibrată (dacă poate exista așa ceva ascultând Puccini) constatăm că nu e o arie individuală ci în fapt un duet care îi include pe Cavaradossi și pe sacristan; e duetul  ciocnirii dintre două lumi pe care doar geniul puccinian o putea armoniza astfel; totuși de ce dintotdeauna e „aria lui Cavaradossi”? Fie e interpretare concertistică, fie, dacă e spectacol integral, publicul e atât de exaltat, încât, în momentul când pictorul exclamă Tosca, sei tu, izbucnește în ropote de aplauze (și pentru Puccini și pentru interpret),  iar orchestra, volens nolens se oprește; se continuă abia după potolirea melomanilor; dar cu sacristanul, căci amândoi merg pe aceeași linie melodică, completându-se reciproc antagonic;  ce ar fi Biserica fără pictură și arta fără sacru? Sacristanul nu are nume, el e Biserica, o instituție nu prea dragă compozitorului (vezi și Verdi), pe când pictorul e Cavaradossi, adică arta personalizată în creator.  Sacristanul, văzând Madona în curs de finisare dar foarte asemănătoare cu o rugătoare terestră, exclamă fuori, Satana. Netulburat, pictorul îi cere Dammi i colori. Fascinantă  e completarea reciprocă a celor  doi, în ciuda faptului că rostesc „limbi”  diferite. În extaz, artistul face elogiul frumosului creat (blondă cu ochi albaștri), dar și al celei cu ochi negri, Tosca,  vădind oarece neseriozitate specifică rolurilor de tenor; la asta se adaugă și eroarea de a se implica uitând fatalmente unde se termină arta și unde încep zoaiele politicii dar și gelozia. În același timp sacristanul avertizează iterativ lascia stare i Santi, neînțelegând inspirația, iar pictorul nu-l aude sau nu vrea. Pentru sacristan, cei precum Cavardossi sunt câini volterriani,… impenitenti tutti quanti. Și totuși, falsul dialog se încheie cu îndemnul sacristanului Facciam piuttosto il segno de la croce.  Abia acum se încheie duetul Cavaradossi – Il Sagrestano și putem aplauda. Cele arătate – la un nivel superlativ  absolut în filmul lui Gianfranco de Bossio, din 1976, cu Placido Domingo, Raina Kabaivanska, Sherrill Milnes; cu un sacristan  unic, Alfredo Mariotti. Și totul filmat loco facti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *