Smaranda VULTUR – prefață la volumul ”Ficțiune și istorie” (autor: Viorel Marineasa)

 

Un puzzle în care imaginaţia se întreţese cu documentul sau mărturia

 

Viorel Marineasa ne dăruieşte  întâi de toate o întâlnire între prieteni şi cu prieteni, mai apropiaţi sau depărtaţi, reali sau asumaţi prin şi împreună cu cărţile lor. Uneori e vorba de afinităţi elective, alteori de intersectări întâmplătoare, dar atenţia autorului rămâne vie: îndată ce i-a ales, îi tratează cu aceeaşi atenţie şi aş spune cu un gen de respect şi seriozitate azi aproape dispărute, indiferent de rang. Istoria literară, mai ales în ce priveşte generaţia optzecistă, va beneficia de cartea lui Marineasa pentru a documenta felul cum se legau prieteniile, cum se desfăşurau cenaclurile sau excursiile de studii, cum se purtau discuţiile, cum şi ce se citea, ce era admirat şi ceea ce era respins, ce se publica şi ce nu, de ce depindea un scriitor şi publicarea lui, ce anume îi dădea notorietate sau îl excludea. Ierarhiile prestabilite sunt trecute oarecum în umbră şi autorul îşi creează, vrând sau nevrând, o lume de opţiuni în răspăr cel mai adesea cu ele. Ba, mai mult: aduce în prim plan, alături de maeştri (printre ei, Claudio Magris, Radu Petrescu, Méliusz József, Costin Feneşan, Romulus Rusan) sau de alţi autori consacraţi (Gheorghe Crăciun, Eugen Bunaru, Alexandru Vlad, Radu Pavel Gheo, Duşan Baiski ș.a.), figuri puţin sau deloc cunoscute, cărţi apărute în edituri de nişă sau cu tiraje departe de a le asigura succesul, reeditări neaşteptate. Le răscumpără într-un fel,  cu o convingere ce pare autentică şi sinceră. Talentul lui Viorel Marineasa rezidă, între altele, în capacitatea de a face memorabil ceea ce nu pare a fi din capul locului şi în mod evident astfel.

Ceea ce îi uneşte pe toţi cei comentaţi în carte sunt pasiuni comune, precum cea pentru literatură sau pentru Banat. Un Banat  în care se reflectă spiritul Europei Centrale, o literatură privită prin lupa istoriei pe care o concurează izbânditor. O istorie care e, la rândul ei, «doldora de istorii», ca să ne exprimăm cum spune autorul cărţii. Aceste istorii cu potenţial expresiv şi ficţional le descoperă atât în documentul arid care stă martor pentru trecut, cât şi acolo unde le e mai degrabă locul, în poveştile altora, în romane sau proze scurte, dar şi în viaţa proprie, pentru că, iată, câte un detaliu capătă corp textual nou, se leagă de biografia autorului, de amintirile lui, de memorie cu virtuţile şi slăbiciunile ei. Prilej de a  trece într-un plan secund, în care ceea ce e narat e şi cu măiestrie comentat.

Pe mulţi dintre cei despre care scrie, Viorel Marineasa i-a cunoscut personal. Portretul lor capătă culoare şi contur pe fondul relatării întâmplărilor trăite împreună sau în cuprinderea mai largă a vremurilor schimbătoare, mai aspre sau mai blânde. Nostalgiile sunt estompate de privirea care scrutează cu luciditate, cu ochi critic, cu fină ironie sau cu umor nebun, deşi excesele nu îi prea sunt în fire. Autorul e maestru în arta nuanţărilor, în schimbarea tonului sau a ritmulului povestirii, pentru că, fiind cronicar al altora, el nu încetează să fie ce e prin excelenţă şi vocaţie: prozator, scriitor. Scormoneşte cu ochi atent şi scoate la iveală exact ce e revelator pentru un timp şi un loc, dar mai ales ce ne face să lunecăm din real în imaginar, din cotidian în absurd, tot ceea ce conţine un sâmbure ficţional. E destul să surpinzi cu perspicacitate momentul când lucrurile, prin simpla provocare a hazardului sau a vieţii înseşi, prin alăturare întâmplătoare sau prin contrast, par a se atrage unele pe altele sau a se înlănţui paradoxal. E o dinamică stăpânită cu artă, ne ajută să nu ne plictisim nicio clipă, chiar şi  atunci când citim pagini mai apropiate de recenzarea simplă şi cuminţită de seriozitatea temei, de necesitatea supunerii la obiect şi la natura  lui mai riguroasă. Cu atât mai puţin atunci când creionările întâmplărilor sau ale câte unui portret sunt trasate cu precizie de artist,  lucru la care ajută deopotrivă asocierile neaşteptate, ritmul mai grăbit şi verbul inspirat. Autorul mai lasă să îi scape câteodată o emoţie, o notă mai sentimentală, mai ales când timpul, nedrept cu vieţile unora, i-a trecut de ceva vreme în uitare sau în penumbra morţii. Empatic cu cei care au suferit în comunism şi făcându-se adesea portavoce a celor care nu mai pot mărturisi ei înşişi, Marineasa le dedică şi aici pagini documentate, evocări cu accent tragic, neuitând să-i pomenească pe cei care au trudit pentru ca memoria să se substituie neantului, pentru ca dreptatea, chiar mult întârziată, să-şi dobândească un mic şi binemeritat piedestal.

Viorel Marineasa este un intelectual care nu a stat departe de rosturile cetăţii, ca voce publică, ca instanţă critică a societăţii civile, ca scriitor şi jurnalist, ca editor. Cum am mai scris, la Editura Marineasa a făcut de toate, de la consultanţă la manageriat, de la corectură la selecţie şi concepţie editorială, a creat o tradiţie familială şi o echipă profesionistă şi a publicat, cum se vede din inventarul pe care îl face singur într-un text din volum, cărţi ce definesc o mică enciclopedie bănăţeană. Viorel Marineasa este în această privinţă un om-resursă, unul dintre cei mai bine documentaţi, la care poţi apela cu încredere, ştiind că nu îţi va spune bazaconii, dintre cele menite să alimenteze o istorie mitologizantă sau plină de emfază patriotardă. Nu degeaba spiritul tutelar invocat deseori de autor este Valeriu Leu. Ca pentru acesta, prieten regretat al literaţilor timişoreni şi inspirator al atâtor proiecte, pentru  Viorel Marineasa, jurnale, însemnări, amintiri, memorii, literatură sunt surse complementare, în care istoria privită din unghiul faptelor mărunte, narate cu artă şi scoase din magma nesemnificativului, capătă mai multă valoare şi sens, fiind raportate la oamenii care au trăit-o şi, de ce nu, la cei care au comentat-o şi scris-o.

Ficţiune şi istorie. Lecturi complementare e cartea unui bilanţ de parcurs: lecturi, cronici, prefeţe, inventare şi note autobiografice sau de călătorie definesc, dincolo de destinaţia lor jurnalistică, documentară sau literară, un puzzle în care imaginaţia se întreţese cu documentul sau mărturia, banalul cu memorabilul, unicitatea cu diversitatea, dragostea pentru loc cu cea pentru oamenii care îi dau viaţă prin faptă şi cuvânt. Ei sunt aşa cum e amprenta interculturală a locului, de diverse etnii şi limbi de exprimare, vin din diverse tradiţii religioase. Sunt priviţi cu egală simpatie şi convocaţi pentru a spune împreună cu autorul volumului prezentat aici istoria locului cu tot ce poate cuprinde ea real sau virtual.

 

Smaranda Vultur                                                                                                         

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *