Interviu CORNELIU BJOLA: Amprenta digitală și adevărul în epoca post-adevărului.

Corneliu Bjola – român de origine, acum profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford și director al Oxford Digital Diplomacy Research Group – a fost  în România ca invitat principal al uneia dintre dezbaterile care au avut lor în seria conferințelor Humanitas din finalul lunii februarie 2019  la Ateneul Român. E expert în diplomația digitală și numește, în dialogul de mai jos, câteva dintre provocările – inclusiv pentru lumea culturală – pe care le aduc cu sine noile tehnologii și realitățile pe care acestea te produc.

 

Dialog realizat de Cristian PĂTRĂȘCONIU.

Câți ani s-a spus, recent, că vor trece până când o mașină va luat Premiul Nobel pentru Literatură?

Era o sursă veridică – se spune acolo că, până în 2060, activitățile umane ar trebui înlocuite de inteligența artificială. Inclusiv să scrie un articol, să scrie o carte, să înlocuiască, în bună măsură, ceea ce face un medic. Peste cîteva decenii, așadar, era ideea ca o mașină să scrie un roman care să rivalizeze cu cele de la Premiul Nobel. Nu știu dacă va fi chiar așa, dar ceea ce este cert e că tehnologia care pune în practică inteligența artificială  crește, ca performanță, într-un ritm exponențial. Există o carte publicată acum cîțiva ani de către un coleg de la Oxford care vorbea despre aceste profesii care ar putea fi digitizate – într-un interval nu foarte mare de timp. Avocații sau notarii mai ales, între primii, spre exemplu. Și o bună parte din ceea ce fac medicii are potențialul de a fi digitizat.

Dar literații, umaniștii? Nu par să fie în linia întîi…

Fapt e că traversăm o perioadă de transformări foarte interesantă. Cineva chiar spunea că job-urile care vor fi la mare căutare în 2030 încă nu sunt inventate. Să revin puțin la umanioare, pe zona unde analizez evoluțiile în mod constant: în ambasade se reordonează tipurile de slujbe căutate. Pînă acum erau importanți oamenii care veneau dinspre umanism, dinspre științele politice; de ceva timp, nu de foarte mult, dar acesta este trendul, sunt tot mai căutate acele slujbe care presupun abilități de a citi și de a înțelege datele din online. Data Analisis, să citești Big Data și așa mai departe. Lumea e într-o dinamică spectaculoasă.

Nu e prea rapid totul? Nu se întîmplă prea repede lucrurile? Și întreb aceasta inclusiv în legătură cu proiecția de la care a început dialogul nostru – ca o mașină, ca un pachet de digiți să ajungă să scrie un roman care să fie răsplătit, la un moment dat, cu Premiul Nobel…

Nu știu dacă e prea repede; probabil că da. Dar, mai ales, ceea ce se întâmplă acum e și greu de oprit. E ca și cum am fi dat drumul la ceva pe care ne e aproape imposibil să îl oprim. Pe de altă parte, țin neapărat să spun că, în domeniul inteligenței artificiale, sunt preocupări etice serioase.

Mi se pare de neocolit această temă…

Da, și ea începe să fie așa inclusiv în felul în care au loc dezbaterile din Occident în legătură cu inteligența artificială. Pe de altă parte, când vorbim de inteligență artificială, trebuie să limpezim puțin acest termen, fiindcă el acoperă un spectru larg, foarte larg. Pentru că avem, mai întîi, aceste boot­-uri sau chat boot-uri – care sunt inteligență artificială rudimentară, destul de automatizată. Ceea ce nu cred însă că avem – nu acum, nu deocamdată – este o inteligență artificială superioară, care să învingă creativitatea umană (și care, într-adevăr, sperie pe mulți); nu avem încă această suprainliteligență.

Așadar, e mai degrabă o fantomă pe care ne place să ne-o proiectăm și care nu există în realitate? Sau?

Îngrijorarea vine din cauza ritmului de dezvoltare foarte accelerată a acestor noi tehnologii. Ei bine, din această îngrijorare vin și ideile că nu ar trebui să fie chiar departe momentul când vom ajunge acolo, la acea suprainteligență. Și mai departe: dacă nu e bine să ne gîndim adînc cu privire la consecințele unei asemenea stări de fapte, deocamdată doar posibile. Dacă așa ceva, o suprainteligență ar ajunge să funcționeze, în ce măsură ar mai putea exista control uman? Poate că, în raport cu proiecțiile despre care aminteam la începutul dialogului nostru, cele legate de 2050-2060, lucrurile s-ar putea să dureze mai mult; dar ritmul în care se mișcă lucrurile în aceste domenii este realmente trepidant. Iar ele au deja și consecințe – poate că o să pară surprinzător ceea ce voi spune acum – geopolitice: fiindcă au apărut și diviziuni de ordin digital. Pînă acum vorbim de ”sud”, de ”nord”, de ”Orient”, de ”Occident”; dar digitalul aduce cu sine ceva cu totul nou și în această materie. Cine este performant din punct de vedere tehnologic. A propos de aceasta, de ritmul de dezvoltare – am văzut relativ recent un grafic în care, pentru 2006, între cele mai profitabile companii din lume, dintre cele tehnologice, era numai Microsoft. Ei bine, un deceniu mai târziu, doar un deceniu mai târziu, primele cinci, toate, sunt ”big tech”. Nici o bancă, nici un ”oil”; pur și simplu, o transoformare uluitoare în numai 10 ani. Or această stare de lucruri lasă și va lăsa amprente și consecințe peste tot; inclusiv în reflecțiile și practicile umaniste. Mai insist puțin în legătură cu aceste noi falii ”geopolitice” care survin în urma competiției tehnologice și digitale: ceea ce mi s-a părut extrem de interesant este poziția și prestația Estoniei; ea stă foarte bine, sare practic în ochi. Estonia a făcut saltul acesta spre digital; este o țară mică, una care a reușit să se afirme foarte bine în ultimii 10 ani. Estonia este un exemplu actual că nu se mai călătorește numai din Est în Vest, ca să înveți despre ceea ce este ”la zi”, ci invers; mulți veneau, eu însumi am participat la mai multe evenimente acolo, din Vest în Estonia ca să învețe.

Așadar, ”Occidentul digital” nu e neapărat în Vest. El poate fi și la Est, și în Orient?

Nu mai e funcțională, din acest unghi de vedere, împărțirea aceasta. Dar e chiar interesant cum țări mici ca Estonia s-au afirmat și e interesant de studiat cum anume ele pot să beneficieze de această transformare digitală. Fapt este că există multe transformări în aceste direcții care ai legătură cu noua cultură și economie digitale și că ele au loc, cum spuneam, foarte repede. De aici, și dificultățile de a prezice ceea ce va fi într-un orizont de timp nici măcar rezonabil, ci scurt. E ceva revoluționar ceea ce se întâmplă și nu trebuie să uităm, a propos de revoluții, cum au stat în cele din urmă lucrurile cu ”Primăvara arabă”; s-a crezut, la început, că transformările de acolo vor fi ceva în sensul binelui, dar, într-un timp destul de scurt, s-a văzut că nu este chiar așa în realitate. Recomand, așadar, și în chestiunea aceasta a transformărilor digitale, o prudență sănătoasă. De opus ritmurilor rapide de schimbare pe care le articulează acestea însă nu ne putem opune.

Oare ”Imperiile Răului” sau subdiviziuni ale acestora folosesc mai nonșalant aceste noi tehnologii – inclusiv în sens cultural, fie și în sensul unei propagande culturale – decît țările sau oamenii care se împacă mai ușor cu discursul critic, cu spiritul critic?

Pe de o parte, cred că le este frică foarte tare de lumea aceasta. Dacă vorbim, spre exemplu, numaid e social media, în bună măsură, platformele nu sunt ale lor. Facebook, Twitter și așa mai departe – nu sunt create și nici deținute de țări care au probleme în a digera democrația liberală. Și aceasta se traduce inclusiv în aceea că nu au control, de regulă, asupra acestor platforme. Și cred că le este frică foarte tare de potențialul critic de aici, de forța lor de a mobiliza cetățenii.  De aici a plecat tendința de a monitoriza ceea ce se întîmplă în online și de a introduce legislație care să sancționeze anumite discursuri critice. Dar mai e și reversul și e bine să nu uităm de el: rețele de socializare au această predilecție de a da o anume întietate grupurilor mai vocale, uneori chiar dure, și postărilor mai emoționale; și aici este un joc interesant – aici văd eu probleme în direcția în care este formulată întrebarea dumneavoastră. Pentru că această apetență pentru emoționalitate poate fi exploatată și pentru a susține cauze nu dintre cele mai bune, nu dintre cele mai generoase. Centrismul, decența, calmul, prudența, discursul rațional nu sunt dintre cele mai avantajate în aceste lumi online. Trebuie, de regulă, să fii controversat, să stîrnești controverse, să fii foarte pasional ca să captezi atenția; și pentru că aceasta este regula jocului în online, uneori, se poate aluneca ușor către cauze profund discutabile.

Caracteristicile acestea ale lumilor digitale, ale lumilor care decurg din noile tehnologii sunt valabile și pentru domeniul cultural? Cu alte cuvinte – în online, și cultura, produsele culturale, textele literare se supun acestei logici în care echilibru, discursul rațional, cultura moderației sunt mai degrabă marginale?

Tind să cred că și în aceste privințe, spectaculosul¸spectacularul  sunt destul de importante și pentru cultura care se declină în mediile online. Dar lucrurile mai depind, cred, cu atât mai mult pentru că este vorba despre cultură, și de audiență. În genere, când e vorba despre numerele mari de audiență, imaginile, emoțiile ”targhetează” un anumit tip de expunere, de audiență. Când vorbim de cultură, și mai ales de cultură înaltă, situația cred că este puțin mai complicată, pentru că nivelul de audiență, calitatea celor care sunt expuși acestor tipuri de produse, sunt net mai ridicate. Dar principiile care țin de audiențele de masă sunt cam aceleași: imaginile sunt importante, clipurile sunt importante, scurtimea și densitatea mesajului sunt importante.  Și nu mai puțin: importantă este calitatea conținutului.

Ca să revin puțin la provocarea inițială:  e mai ușor pentru o ”mașină” să ia un Nobel decât să ia un Oscar?

Oho, ce întrebare! O să o țin minte. Aparent, cu textul ar trebui să fie mai simplu, pentru că textul e mai ușor de digitizat: culegi multe cărți și identifici pattern-uri din cărțile de succes, apoi, prin combinații, încerci să le replici. Pentru Oscar, ai avea de lucrat cu imagini; dar pentru imagini, în lumea digitală, lucrurile sunt ceva mai complicate. De altfel, se investește tot mai mult în această zonă, în analiza de imagine, în contextul în care, ca regulă, imaginea este foarte bogată în informații și se bazează foarte mult pe contextul în care imaginile sunt privite; pentru că, în chestiunea imaginilor, e vorba de simboluri, e la mijloc non-verbalul, e vorba și despre faptul că aceeași imagine, privită de doi oameni din colțuri diferite ale lumii, poate fi interpretată foarte diferit. Deocamdată, pare mai accesibil Nobelul decât Oscarul pentru o ”mașină”.

Dumneavoastră vorbiți des și aplicat despre propaganda digitală. Ce fel de ”literatură” – folosesc termenul în sens general – se utiliează pentru aceasta? Bună? Proastă?

Vorbeam recent, la un simpozion, despre diplomația culturală, despre entitățile care sunt pe lângă ambasade și a căror menire e să vorbească nu atât despre politică, dar mai ales despre cultură. Aceasta este, în viziunea mea, ceva pozitiv. Deci, ”scriptul” de aici este unul pozitiv. Pentru că, spre exemplu, încerci să creezi o punte cu audiența dintr-o țară, încerci să construiești o legătură. Dar și aici există reversul – și aici a apărut un ”dark side” al propagandei, în care cultura este folosită ca să delegitimeze; bunăoară, să delegitimeze istoria unei țări. Rusia face aceasta uneori. În privința ”literaturii” care e pusă în slujba propagandei, lucrurile trebuie legate strâns de context și de oportunitate. Spre exemplu, când vorbim despre dezinformarea care este atribuită Federației Ruse, principiul este, în mare, același: să identifici fracturi la nivel de societate – și fiecare societate are problemele ei – și să le amplifici. Cam așa funcționează acest tip de propagandă – cu o componentă digitală tot mai puternică.

Un model pe care poți să muți de la mic la mare și de la mare la mic, nu? Pe care îl poți aplica și pentru comunitățile mici – ale, să spune, iubitorilor de operă, de teatru sau de literatură.

Absolut. El este replicat și în mare, și în mic. Ideea e de a crea disensiune, de a crea tensiune. De a provoca răni. Or, când ai răni, trebuie să încerci să le vindeci; și atunci nu mai ai timp de alte chestiuni. Da, această propagandă are și un mod de a-ți invada, de a-ți ocupa timpul, de a-ți da de lucru. E o formă de confiscare. Încă o dată: acest principiu poate fi aplicat atât la nivel de cultură generală, cât și la nivel de înaltă cultură – să identifici fracturi și să le lărgești, deci să escaladezi un conflict sau altul.

Suntem la momentul la care nu e nici o problemă să spunem că ”lumea nu va mai fi la fel”, de vreme ce, iată, trecem prin această revoluție digitală, suntem contemporani și adesea actori ai ei? Impune această revoluție o lume nouă? O va impune, în chip fatal?

Eu am încercat, și în studii și în prezentările mele, să contrapun această revoluție digitală revoluției industriale. Revoluția industrială a produs multe – și pe parte pozitivă, și pe parte negativă. De la boom-ul economic extraordinar, de la democrația care s-a accentuat și care s-a răspândit ca model politic până la colonialism și război. Nouă ne e, de altfel, foarte ușor să privim către ceea ce a produs revoluția industrială – pentru că avem această perspectivă a trecutului, avem o distanță care ne îngăduie să vedem lucrurile în sensul lor și în cadrul lor general. Nu putem practica însă acest exercițiu al distanței în raport cu transformările digitale. Prin urmare…

Nu putem să spunem dacă este o revoluție sau dacă este o evoluție digitală…

Încă nu. Încă nu știm dacă e o evoluție și, dacă da, ce fel de evoluție e. Dar ceva, ceva adânc, e clar că se întâmplă. Și mai cred ceva: ceea ce poate să schimbe lucrurile în mod radical este această inteligență artificială. Aceasta va fi o temă uriașă a viitorului – și nu doar a celui îndepărtat.

Da. Va fi, de fapt, un test nu numai pentru noi, cei care sunte, iată, contemporani cu începuturile ei; va fi un test pentru umanitate.

Absolut. Cum o vom aplica, cum o vom integra, cum o vom putea controla. Vom fi multe efectele care vor merge în direcția ușurării muncii oamenilor; aceasta se va întâmpla în mod cert. Dar, la nivel de societate, în privința oamenilor și a efectelor pe care inteligența artificială le va provoca oamenilor, lucrurile trebuie urmărite cu cea mai mare atenție. Mai e ceva: viteza cu care se produce informație, deci realitate ar trebui să ne determine să fim mai pro-activi. Nu mai trebuie să așteptăm prea mult, nu trebuie să fii luat prin surprindere.Cum se mai întâmplă aici, în România – e mijlocul iernii, ninge, și autoritățile ”au fost luate prin surprindere de venirea iernii” (râde).

De fapt, metaforic, sunt în mijlocul iernii și ninge – a propos de noile tehnologii, de inteligența artificială…

Nu știu dacă exact în mijloc, dar lucrurile sunt aici, lângă noi. Nu le mai putem evita mult timp, nu mai putem amâna mult timp să ne confruntăm cu ele. Când te pregătești,  când încerci să anticipezi ce va fi, riscul de a avea probleme sociale mari scade semificativ – inclusiv în sensul acesta spuneam că e nevoie de mai mult spirit pro-activ, de întreținerea acelor abilități de anticipare. Pe de altă parte, cel puțin așa cum sesisez eu în urma evenimentelor la care particip, această pro-activitate devine din ce în ce mai pronunțată. E o atenție tot mai mare – uneori, și o îngrijorare – vis-a-vis de ceea ce bate la ușă și de ceea ce nu vom mai putea evita în curând.

Unde e accentul pe care îl puneți în interiorul acestei viziuni cu privire la necesitatea de a fi pro-activ: pe state sau pe indivizi? Cine trebuie să dea tonul?

Cred că guvernele trebuie să fie mai atente, mai precaute, mai preocupate. Când miza este să eviți convulsii sociale, trebuie să fii atent din timp. Problema, și e una serioasă, e dacă instituțiile pe care le avem la acest moment sunt suficient de ”updatate” pentru acest viitor probabil. Și mai e ceva. Pe de o parte, lucrurile de acest gen cer strategii pe termen mai lung; or, când ai alegeri peste 2 ani, înclinația actorilor politici e de a amâna să încerce o rezolvare a ceea ce este probabil să se întâmple peste 10 ani. Pe de altă parte, viteza cu care vin aceste transformări dinspre noile tehnologii este deja realmente năucitoare. Să iau cazul meu, deci al cuiva care scrie în mod constant despre tematici de acest gen: ciclul de publicare, pentru studiile din revistele mari, este cam de doi ani. Eu scriu, să zicem, astăzi un text; el intră în circuitul de verificare, obligatoriu mediul academic. Ei bine, când apare în revistă, peste un an sau mai probabil peste doi ani, unele dintre lucrurile despre care am scris sunt deja depășite de evoluția aceasta trepidată. Mutatis mutandis, la fel există riscul să se întâmple și cu o strategie guvernamentală în această chestiune – ea să fie făcută, dar când ajunge să fie pusă în practică, să fie deja, pe bucăți, depășită de noile realități tehnologice. Ne așteaptă deci o lume foarte complexă…

(Mi)-ați spus că înainte de a pleca din România erați, cu un picior să zicem, și în lumea umanistă de aici. Că erați atent la ea. În ce termeni puneți relația această umanism-noile tehnologii? Altfel spus: ce pot să facă umaniștii, scriitorii, gânditorii față cu această revoluție a tehnologiei? Ce pot ei să facă?

Prefer să privesc partea luminoasă: cred că este o perioadă cu adevărat extraordinară, pentru că este extrem de provocator tot ce (ni) se întâmplă. Pentru cei care sunt în zona de teorie politică, de filosofie,  de etică, nu mai vorbesc de cei care sunt scriitori. De ce spun acest lucru? Iarăși revin la Revoluția Industrială – ea a fost o catapultă, un catalizator extraordinar. Pentru reflecție, ea a fost un ferment extraordinar: în privința libertății, a drepturilor omului, a performanței. Ei bine, acum trecem printr-o perioadă în care teme precum acestea, dar și altele noi, trebuie reformulate, regândite. Și începe să apară literatură  din ce în ce mai interesantă pe această temă.

Inteligența artificială, noile tehnologii vor beneficia de o atenție tot mai mare?

Corect. Nu e ceva ce putem evita. În mai multe sensuri, vreau să spun, vom avea o atenție tot mai mare asupra acestei teme majore – și tehnic, pentru că vor fi schimbări și mai spectaculoase decât cele cu care suntem obișnuiți, și ca subiecte de reflecție, pentru că lucrurile sunt, aici, deja extraordinar de provocatoare. Ce va înseamna, spre exemplu, condiția umană în momentul când poți să îți digitizezi memoria?

De acord că e ceva foarte provocator – nu am cum să nu fiu de acord cu evidențele. Pe de altă parte, umaniștii sunt mai degrabă, în raport cu provocările care ne vin de aici, mai degrabă contemplativi, cel mult reactivi. Și atunci: cu ce ”arme”, cu ce instrumente trebuie să se ducă spre această lume nouă, așa încât să o înțeleagă?

Cum e cazul cu orice e nou, există o reticență față de schimbare, o anumită întârziere reacțională. Instrumente spuneți? Cred că acelea clasice, acele instrumente care sunt deja în posesia umaniștilor și nu numai a lor – atenția, spiritul critic, spre exemplu – nu pot să lipsească. Dar aceasta este și discuția majoră în momentul de față? Ce înseamnă spirit critic, ce înseamnă libertate de exprimare, în condițiile în care negativități toxice respiră prin toți porii rețelelor sociale? Unde tragi linia? Apoi: ce este adevărul în această lume? Pentru că noi avem, de acord, o noțiune de adevăr carteziană, dar ”adevărurile” din această lume nouă – în care amesteci și emoțiile, și realitățile alternative -, nu mai seamănă lucrurile cu ceea ce am învățat de la Descartes.

Ca să reformulez ideea dumneavoastră, într-un sens interogativ: ce mai e adevărul în epoca post-adevărului?

Exact, exact. Nu sunt foarte îngrijorat: cred că aceste provocări acoperă un câmp destul de larg și el poate fi fructificat destul de bine, cu beneficii serioase pentru teoria cunoașterii.

Ce nu vor putea face mașinile, pixelii, noile dihănii în raport cu umanitatea, în raport cu cultura? Unde, în ce privințe nu ne vor putea face rău?

Potențialul este imens. Și în sens pozitiv, și în sens negativ. Dar o mașină reacționează pe baza unui algoritm. Iar algoritmul e un cod. Dacă a, atunci b; dacă faci a și b, atunci poți să faci c.  Este ceva foarte reglat. Mă refer la codul respectiv. Ce vreau să spun e că, a propos de specia umană, ceea ce noi numim ”creativitate” nu știu dacă poate fi imitată chiar așa de ușor. Dar și mașinile suportă o bază tot mai mare de date care sunt puse în ele. Și mașina va fi tot mai eficientă, pe măsură ce crește cantitatea și calitatea datelor cu care ea este alimentată. Îmi place, deci, să cred că mașinile nu vor ajunge sau cel puțin că nu vor ajunge prea curând la această dimensiune a creativității umane. Pe de altă parte, prograsul tehnologic este și un proces care nu este liniar; cine știe cum și de unde poate să apară o ”lebădă neagră”…Nu pot acum să privesc printr-un geam și să văd o traiectorie de dezvoltare liniară; procesul acesta de dezvoltare seamănă mai mult cu un arbore, în care anumite crengi cresc, se dezvoltă, altele mor. E mult mai complex totul și tot mai complex. Deci, și mult mai greu de prezis, de anticipat ceea ce se va întâmpla. Să luăm un exemplu relativ recent, din realitate de data aceasta: când a venit vorba despre ”primăvara arabă”, puțini se gândeau la contextul negativ în această privință unde suntem astăzi.

Vor ajunge mașinile la sufletul oamenilor?

Depinde cum înțelegem această formulă: a fi la sufletul cuiva. (zâmbește)

Există un sufletul al lumii digitale?

Nu îmi dau seama dacă ar fi așa ceva. Dar există sigur foarte foarte multă imaginația care e deja în joc și care se reproduce. Am fost, relativ de curând, la o prezentare despre lumea digitală la Ministerul de externe britanic. Au acolo o unitate specializată în așa ceva. Persoana care m-a introdus a insistat să îmi arate cum, în zona lor, aproape că au reprodus mediul care există la Google.

Vă referiți la cum e compartimentat campusul de la Google, da?

Exact. Era tot acolo, tot aduseseră în Minister. Cafele, canapelele de reflecție, totul foarte liber, foarte transparent. Cu scaunele care se roteau. Toată filozofia arhitecturală de la google sau, în orice caz, foarte asemănătoare cu cea de acolo. Deci, au împrumutat toată acela linie de arhitectură de la google pentru a sparge ierarhiile, pentru a descătușa energiile creative. Ce vreau să spun? Că lumea virtuală, că locurile iconice ale acesteia amprentează așa-zisă lume reală, chiar o modifică în sensul lor. Filozofia digitalului – care e făcut de cei cu blugi rupți și cu tricouri, adesea – e să fii liber în gândire și să fii creativ. Ești stimulat, ești apreciat dacă vii cu o idee nouă – și aceasta este uneori și o problemă, datorită și faptului că nu te gândești întotdeauna prea bine, prea profund la consecințele creativității tale.

Aici trebuie chemați umaniștii?

Sigur că da. Și ei, mai bine zis. Umaniștii trebuie să vină spre lumea aceasta, să o cântătească în modalitățile lor – etic, sociologic, religios și așa mai departe. Am avut parte de curând de un exemplu care m-a tulburat; el mi-a fost oferit de un coleg elvețian a cărui slujbă e să identifice, în companiile de profil, de înaltă tehnologie, noile tendințe, noile provocări, inclusiv sub aspectele lor etice. Era vorba despre un proiect, despre o cercetare stipendiată de armata americană pentru veterani, veteranii fiind soldați care au participat la diferite campanii și care, adesea, vin acasă cu acel sindrom posttraumatic. Ideea era: cum să poată fi găsită o metodă de tratament pentru aceștia. Ei bine, găsiseră un mecanism care îți permitea, printr-un implant, să se blocheze sau chiar să se elimine acea zonă de memorie cu amintirile care produceau traumele. Aceasta m-a cutremurat, vă spun sincer. Cei care au găsit soluția aceasta erau foarte fericiți; au găsit no soluție la o problemă reală și gravă. Dar în momentul când faci treaba aceasta, ai creat un precedent. Sunt 100% convins de buna credință a celor care au făcut acest mecanism. Dar, de vreme ce poți să ștergi acele amintiri, există atunci posiblitatea să și adaugi unele amintiri. Vă dați seama unde se poate ajunge? SF? Nu chiar SF, de vreme ce se poate ajunge la realitate într-un mod foarte concret. Să spunem că într-o democrație poți controla eventualele probleme. Dar un guvern autoritar – vă dați seama ce fel de putere, subtilă, i se poate da pe mână? Vă dați seama ce ușor poate să își calmeze – cu un implant – oponenții politici?

Avansăm prea repede?

Cred că da. Mergem mult prea repede și nu vedem multe dintre consecințele posibile care pot decurge din această goană tehnologică. Și la conversațiile care au loc în lume acum și care vor avea loc în lume pe aceste teme trebuie să vină, tot mai des, umaniștii; specialiștii în etică, specialiștii în sociologie, în psihologie. Prezența lor la masa de discuție a devenit, cred, obligatorie. Mai cred și că, și în condițiile în care unele dintre culoarele pe care evoluează acum umaniștii se vor îngusta sau vor dispărea, în viitor, pentru ei va fi, în alte zone, foarte mult de lucru. Pentru că trebuie să avem o înțelegere profundă a felurilor în care aceste transformări ne afectează ca indivizi, ca grupuri, ca societate. Mai e ceva de spus, ceva important cred eu: e dintr-un document care mi-a atras atenția în mod aparte, și anume, faptul că tehnologiile clachează, nu evoluează dacă nu sunt acceptate din punct de vedere etic de către oameni. Mă refer mai ales la cele publice, deși, și în privința celor militare lucrurile stau în bună măsură tot cam așa.

Suntem atât de adânc intrați în această lume – o lume nouă, cum îi spun tot mai mulți – încât să nu ne mai putem pune această problemă: există viață și dincolo de lumea digitală?

Teoretic și, de altfel, și practic, poți să stai în afara ei. Poți să o refuzi. Totdeauna au existat în istorie oamenii sau comunități ”anti-sistem”. Însă prețul refuzului acestei lumi noi este tot mai mare. Probabil că vor fi mereu oameni care vor vrea să stea afară sau pe margine. Dar a te sustrage va fi tot mai greu. Mă uitam recent la modul cum se face recrutarea pentru job-uri, în companii, la resurse umane; am avut, de altfel, și un student care a scris o teză chiar pe acest subiect. Ceea ce am văzut acolo de spectaculos și, pe alocuri, uimitor în această privință: cum în numai câțiva ani, noile tehnologii, rețelele sociale au ajuns în ”hard-core”-ul CV-ului unui aplicant. Ideea e că, de la an la an, avem o amprentă digitală tot mai clară, tot mai puternică. Sunt generații care vin cu ea, cum să zic, aproape din naștere; cresc cu ea și nu vor putea scăpa niciodată de ea, de fapt. Dacă privim lucrurile din aceastp perspectivă, atunci răspunsul la întrebarea dumneavoastră, foarte provocatoare, e unul mai degrabă melancolic: există tot mai puțină viață în afara sau dincolo de lumea digitală…

Offline sau online? Aceasta este întrebarea?

(râde copios) Pot să vă împrumut formularea în prezentările mele?

Chiar vă rog. V-o fac cadou!

E un titlul bun și pentru o teză, pentru un studiu. Aici lucrez eu în ultimii ani foarte intens, de fapt: anume, cum să facem așa încât să convertim influența noastră online în influență offline. Nu văd, sincer, un răspuns convenabil la această problemă lucrând cu o disjuncție: pentru că lucrurile sunt din ce în ce mai greu de despărțit, între cele care ar ține de ”online” și acelea arondate ”offline”-ului. Răspunsul stă în managementul acestui hibrid – e o lume nouă, amestecată. Nu prea mai ai cum să stai 100% offline, pentru că pierzi foarte mult. Pe de altă parte, digitalul, uneori, crează o impresie falsă în privința influenței tale reale. Sau în chestiunea performanței reale de care ești capabil. Structura hibridității, configurația ei, proporționalizarea ei: aici va fi miza în viitor. Aici se va face, din calibrări, din reglaje fine, diferența. Nu există rețete la acest moment – și în această privință avem multe de trăit, multe de experimentat, mult de greșit. Nu vom deschide niște uși importante doar cu 10 sau cu 1000 de like-uri, dar, pe măsură ce trece timpul și intrăm tot mai mult în lumea digitală, nici fără aceste like-uri. A propos, pe zona de negociere, inteligența artificială, prin device-urile care țin de aceasta, face progrese realmente spectaculoase.

notă: fragmente ample din acest dialog au fost publicate, în 2019, în revistele ”România literară” și ”Ramuri”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *