Ramon Llull: Cartea contemplării lui Dumnezeu

Cartea contemplării lui Dumnezeu este prima dintre lucrările lui Ramon Llull consacrate găsirii unei „arte” sau metode de a-l cunoaşte şi iubi pe Dumnezeul cel adevărat, al creştinilor.

Este o artă a contemplării făcută în realitate ca sumă a diferite arte, toate orientate spre ceea ce Llull numeşte „prima intenţie”: cunoaşterea, iubirea şi slujirea lui Dumnezeu şi care exprimă finalitatea, motivul, raţiunea ultimă pentru care omul există (pentru care l-a creat Dumnezeu). Aceste arte includ tehnici pentru disputele cu necredincioşii, pentru a alcătui discursuri bune, pentru a învăţa să-ţi iubeşti duşmanii, pentru consolarea de nenorociri etc. etc., pe care, într-o formă rezumată, le enumeră Llull însuşi în capitolul final, 366, unde explică multiplele foloase ale cărţii. Toate însă converg spre modul de a deprinde (şi de a transmite) cunoaşterea şi iubirea adevăratului Dumnezeu.

-Josep E. Rubio

Lumea catalană este puţin cunoscută în România ca spaţiu aparte în interiorul culturii europene, chiar dacă există astăzi milioane de români îndrăgostiţi de Barcelona, capitala catalanităţii, şi de emblema ei – Sagrada Família.
Vitregiile istorice, care au marcat destinul limbii catalane şi, implicit, al literaturii, din sec. 17 până în epoca franchistă, nu au putut însă înfrânge nici aspiraţia spre frumos, nici forţa creatoare a catalanilor.

Literatura lor, care îşi are întemeietorul în unul din marii filozofi şi mistici medievali europeni, Ramon Llull (sec. XIII-XIV), numără scriitori de primă mărime, mulţi cu un renume consolidat în Europa Occidentală. Iniţiată în 1998, cu peste 43 de titluri apărute până în prezent, colecţia „Biblioteca de Cultură Catalană” oferă cititorilor din România autori şi opere reprezentative.

-Editura Meronia, colecția ”Biblioteca de cultură catalană”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *