Un trecut furat- Corul Reformat Calvin din Ocna Sibiului

Pentru o cercetare ce își propunea descoperirea în arhivele poliției secrete a unor materiale vizuale despre minoritățile religioase, dosarul Corului Reformat Maghiar din Ocna Sibiului părea a fi o descoperire palpitantă încă de la început. Înregistrat în catalog cu promițătorul titlu de „album foto”, dosarul întocmit in anul 1973 lua, într-adevăr, forma unui album real de fotografii ce portretiza un cor bisericesc dintr-un oraș mic, obișnuit, prin lentilele Securității: un grup periculos de iredentiști ce nutreau sentimente ostile față de Republica Populară Română.

Deoarece unul dintre scopurile proiectului nostru era să contactăm cât mai devreme posibil comunitățile ce apar menționate în dosare, m-am mobilizat și am încercat să aflu dacă acest cor încă mai exista. Din nou, am fost neobișnuit de norocoasă: corul era încă acolo și, așa cum aveam să aflu curând, una dintre colegele mele din proiect avea o cunoștință în Ocna Sibiului care, la rândul ei, s-a dovedit a fi înrudită cu unul dintre cei mai activi membri ai corului. Niciodată nu am mai avut un debut atât de facil într-o cercetare de teren și așteptam cu nerăbdare să aud ce are comunitatea de spus cu privire la experiențele pe care le-a avut cu poliția secretă.

Au fost două aspecte ce m-au uimit după ce am contactat comunitatea. Unul dintre acestea a fost acela că vorbeau depre trecutul lor în termeni ce sugerau faptul că acesta a fost „furat de poliția secretă”. Era deja destul de evident din album faptul că Securitatea a confiscat o mare parte din documentele lor- fotografii, procese-verbale de la întâlniri, liste cu membrii, rapoarte financiare, inventare, discursuri de la ceremonii, corespondența cu foști membri, partiturile muzicale, și chiar și sigiliul oficial al corului- care erau păstrate într-un cufăr verde de metal. Toți membrii cu care m-am întâlnit doreau să știe un singur lucru: dacă documentele lor mai existau pe undeva și dacă mai era posibil să le recupereze. Cel de-al doilea aspect ce m-a uimit a fost șocul real pe care l-au trăit atunci când, răsfoind o copie a dosarului, au aflat că au fost acuzați de iredentism.

Cazul lor este unul dintre multe altele în care oamenii au fost hărțuiți de poliția secretă pentru „păcate” pe care nu le-au comis niciodată, atribuindu-li-se o identitate pe care nu au împărtășit-o. Denotă, în același timp, faptul că numeroasele obiecte confiscate și niciodată returnate de poliția secretă formează o parte importantă a patrimoniului cultural al acestor comunități. Sper ca expoziția proiectului Hidden Galleries să poată returna, chiar și într-o manieră limitată, ceva din această moștenire pierdută.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *