MUSICA PURITAS DOMINICA ( Lascia ch’io pianga)

Nu cred că există operă de Haendel în care cel puțin o arie să nu fi ajuns la fel de celebră în timp, adică până azi, precum cele mozartiene sau verdiene  mai târziu. Din Rinaldo aria având titlul de mai sus, este interpretată neîncetat de cei mai mari și cele mai mari interprete, fiecare cu propria sensibilitate, căci  DA, sensibilitatea e cea necesară în ariile haendeliene, desigur după voce (despre Ombra mai fu am discutat și audiat în trecutul apropiat).  O capodoperă cinematografică a anilor 90, în regia lui Gérard Corbiau, recompensată cu două premii César  și un Glob de aur, Farinelli Il Castrato, e parcă axată pe aria interpretată de personajul principal secondat din loja londoneză de malițiosul Haendel,  compozitorul plin de justificată vanitate. TF1, a reeditat în 2009 în format blu-ray (full HD) capodopera, uluindu-ne  parcă mai mult; spunea cineva că e… paralizant. Într-adevăr nici auditiv, nici vizual nu ai ce comenta. Vocea lui Farinelli e rezultatul mixării  unei voci de soprană cu una de contratenor. Pentru o audiție totală, o vom asculta întâi pe deosebita soprană Kirstin Blaise, apoi pe contratenorul Philipe Jaroussky, iar în final amintitul mixaj din film.  Fiecare e mare, iar Haendel rămâne dincolo de toate aprecierile. Sau, cum spunea cu umor Sir Simon Rattle, cel mai mare compozitor englez… german. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *