(iarăși) De prin canale adunate

Despre raportul dintre fudulie și prostie în sfera mediatică audio vizuală am mai scris, ceea ce nu înseamnă nicidecum că subiectul e închis; dimpotrivă, prin in-  și persistență el e unul clasic deja, chiar clasicist prin încadrarea perfectă în cugetarea înțeleptului Cato Maior, conform căreia „pe proști îi recunoaștem după vorbe – pe măgar după urechi”; desigur, în cazul de față e vorba de… vorbe. În fapt ceea ce deranjează mai mult la mediatici, indiferent de sex, etate, sponsor (vădit sau abscons) și canal, e o anumită omnisciență vidă, ca atare impertinentă și sub semnul falsei perfecțiuni și probități,  ambele nedovedite. Clasicism (aproape curat) și din acest punct de vedere, încadrabil… clasic în observația ciceroniană „este o dovadă de prostie să vezi viciile altora și să le uiți pe ale tale”.

Recent, cu ocazia Zilei Armatei Române, un canal cu pretenții naționale (majoritatea suferă de acest morb…) ne-a informat că în final a avut loc retragerea cu torțe în acorduri de muzică militărească; de unde acest straniu adjectiv, e greu de spus; dacă era ostășească înțelegeam, dar așa e pe lângă limba ce-o vorbim, chiar dacă mândra creatoare de prostii încuvântate mărșăluia cu microfonul ad labium pe lângă falnica gardă stricându-i aspectul de fapt.

Cam în aceeași perioadă aflăm dintr-un alt canal vești îmbucurătoare despre Festivalul vinului (românesc, ceea ce e bine); o altă toantă cu microfon, că nu o poți numi altfel, ne informează că soiurile cele mai degustate au fost „savinionul și merlotul” (sic!); pentru băutorii nemăsurați desigur că nu grafia contează, dar în acest caz avem o probă sigură a faptului că clamata noastră francofonie e pe ducă, dacă nu chiar decedată. În aceeași categorie a inculturii crase se situează și tot mai frecvent utilizata formă déjà vu la a cărei stâlcire a contribuit și o melodie destul de recentă dovedind fie maimuțăreală (că transatlanticii pronunță u e treaba lor, să-i imităm în altele mai importante), fie prostie. DEX arată clar că e un franțuzism în română dar care păstrează pronunția originală, adică vü.

Și tot de curând, am aflat că turcii l-au sărbătorit pe întemeietorul Statului modern și laic, Kemal Ataturc; în ciuda faptului că doamna ambasador a Turciei a pronunțat de vreo două ori numele Atatürk.

În fine – dar nu înseamnă că am încheiat – spre a nu rămâne cu falsa impresie că prostia mediatică ar fi doar vizualizată, să abordăm și un subiect mai „colectiv” din nou, după patru ani; un post fm cu acoperire evident națională ne intoxică cotidian pe la ora prânzului cu o emisiune axată pe prostirea parșivă a cetățenilor („părerea dumneavoastră contează”, dar nu știm la ce?) cu întrebări la care nu prea ai șanse să răspunzi dacă nu ești pe aceeași lungime de părere cu interogatorul. Una dintre întrebările cel puțin fabuloase din ultima vreme cerea opinia cetățenilor dacă „credeți că s-a murit cu folos la colectiv?” (?????). Și totuși răspunsul este DA; au avut de câștigat frumos  firmele de pompe funebre, cuvioșii părinți cădelnițând la înmormântări și parastase, politicienii opoziționiști la data respectivă, dar supremul folos îl trag și azi – evident pentru toată lumea – mijloacele mediatice în cârdășie vădită cu politicul. Deci s-a murit cu folos. Dacă nu era acea nefericită întâmplare, ar fi fost alta… sau trebuia născocită una precum Dumnezeu Care, dacă nu ar fi, ar trebui inventat, cum zice filosoful.

Toate acestea însă au și o latură pozitivă: nu afectează banul public, fiind vorba de izvorul privat al prostiei. Altele sunt mult mai grave: într-o localitate cu aproximativ șase mii de locuitori, primărița, mai în glumă, mai în serios a dat anunț cum că se dă de soție medicului care va veni în localitatea care de 16 (șaisprezece) ani nu are un medic de familie, bolnavii făcând naveta până în cel mai apropiat oraș mare; dispensarul e dotat ca o policlinică (învechită totuși…), dar ce folos. Într-o altă localitate primăria a instalat un imens panou solar, încurajând desigur producția ecologică de curent; stupoare pentru locuitori: nici un KW eco deoarece panoul e fixat într-un loc unde nu ajunge niciodată o rază de soare. O mare autogară așteaptă de vreo câțiva ani să fie dată în exploatare într-o altă așezare civilizată; nu se poate dat fiind că întreținerea acoperișului peroanelor, dintr-un material deosebit, ar costa mai mult decât a costat întreaga investiție. Să mai amintim și despre un pasaj pietonal construit lângă un alt pasaj identic și funcțional; nu e clar pe care se merge pe dreapta și pe care pe stânga, depinzând din ce direcție vii. Cetățenii sunt în continuare nedumeriți. O panoramă cu bănci frumoase de pe care să admiri luciul apei trezește de asemenea nedumerirea contribuabililor dintr-un alt oraș, deoarece, așezat în tihnă, constați că ești în fața unui perete prin care firesc nu se vede nimic.

Pentru că nu sunt nicidecum adeptul inducerii în eroare a concetățenilor mei și pentru că perfect e doar Creatorul, atrag atenția că toate exemplele de mai sus referitoare la tocarea banului public le-am luat din canalele tv ale celei mai dezvoltate țări europene căreia încă Tacitus i-a dedicat admirativa scriere Germania.

Asta însă nu  scuză cu nimic corola de minuni a lumii carpato – danubiano-pontice.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *