Circul: o necesitate civică

Supărat pe poporul din care făcea parte și el în fond, autorul  de satire Iuvenal le reproșa romanilor, Romei, că ajunși la o anumită decadență (un fenomen relativ și discutabil totuși…) nu sunt interesați decât de îmbuibare (sau hrănire mai modestă) și distracții, adică panem et circenses, mai exact tradus pâine și spectacole de circ. Cât de literată era lumea de atunci, nu vom analiza în cele secvente, dar e limpede că expresia a prins mai ales în sfera conducerii, liderii de atunci dându-și repede seama cât adevăr spunea poetul. Nu că nu s-ar fi știut și până atunci, dar devenea un fenomen civic bun de utilizat cât mai frecvent și conștient de beneficiile pe care le aducea clasei conducătoare. Să înțelegem corect: nu era vorba de „adormirea” spiritului cetățenesc ci de dirijarea lui. Din acest punct de vedere e clar că lucrurile nu s-au schimbat. Și mă voi referi doar la ceea ce se întâmplă la noi, specificând că în esență, nu doar istoric, toate popoarele europene sunt eiusdem farinae, deci aluatul frământat și „înnobilat” la Roma acum două milenii. Cu glisări transoceanice…

Circul politic nu este singurul evident dar stă desigur la temelia celorlalte forme; iar ajutorul inestimabil de care romanii nu s-au putut bucura încă, este media audio – vizuală aservită și ca atare pervertită fără jenă. Există o suprapunere de circuri servind preponderent scopului politic. De hrană are nevoie toată lumea, ca atare fie suntem „panizați” cu măriri de salarii și pensii (oricum preferabil decât tăierile pe care nu le simt operatorii), fie aflăm cu stupoare că „la iarnă, de Crăciun românii vor mânca sarmale mai scumpe” deoarece se va scumpi carnea râmătoarelor; o formulă circară pe cât de ticăloasă pe atât de imbecilă, mai ales că proteina n-o vor plăti canalele… de circ (mediatizat); dar rolul circului este să ne mențină cu gândul altundeva decât la prezent; tot de domeniul circului  mediatic și nu doar ține „cercetarea crimelor” abominabile într-adevăr dar a căror elucidare de către organele competente, nu este de dorit; în permanență și deci la nesfârșit trebuie căutată Elodia, până la benefica dispariție a șpaisteveului din capitală; dar asta nu înseamnă nimic: circul dâmbovițean continuă cu „tragedia de la Colectiv”. Nu neg nicidecum dramatismul întâmplării, dar, după cum numele spațiului s-a dovedit la fel de nefast precum cel al colectivelor agricole de odinioară, nu pot să nu accentuez că atunci când la Anina, în Banat, au murit câteva zeci de mineri arși, striviți și intoxicați, nu s-a făcut nici pe departe caz, nu s-a ajuns la circ național, supraviețuitorii nu au fost duși în dotatul occident, iar prima măsură a fost falimentarea localității prin închiderea minei. Pentru ca circul să aibă succes trebuie cercetat întâi cine moare și unde: o mină cu câteva zeci de amărâți anonimi părăsiți și de protectoarea lor Varvara, nu e tot una cu un club de fițe (discutabil) frecventat de beizadele și genii din media. Circul acuzelor continuă cu mai mare fervoare și după … patru ani (probabil vom ajunge ca în Dumas, după douăzeci…) căci suntem în campanie electorală; desigur nu în mină, în centrul campaniei, printre indezirabili, mai nou, fiind și un personaj ale cărui merite în domeniul său nu pot fi negate și despre care, deși nu avea și nu are ambiții politice se striga la momentul respectiv „… președinte!”; ceea ce chiar a fost un circ, necesar însă pentru locuitorii capitalei. (re) Acuzele recente fac parte evident dintr-o suprapunere de circuri necesară fenomenului alegerilor; unii ovaționează, alții nu. 

În același plan, ca o prelungire a „circului Elodia”, se situează circul caracalens (evident fără legătură cu Caracalla imperator); iarăși nu poate fi negat tragismul presupusei întâmplări (căci până și la  transatlanticii neiertători cu crimele premeditate, în absența cadavrului crima nu e probată), dar, așa cum toți spectatorii romani erau periti, competenți adică, în tehnicile gladiatorilor, deși în afară de… pâine nu tăiaseră nimic (mai bine), tot astfel o mulțime de telespectatori din Patrie dă din gură și cu părerea în locul organelor abilitate să cerceteze. Și toate acestea și pentru ca media să o ducă cât mai bine, fără să ne plătească însă nimic dar cert încasându-și dividendele de la partid(e). 

Despre circul monarhist – cert rentabil unei… minimități însă, că nici minoritate nu e – într-o Țară unicentenară și care a fost regat 29 (douăzeci și nouă) de ani (28 pentru Banat) din sută, iar de 72 de ani e republică, în ferventă campanie prezidențială tot la patru, cinci ani, am mai scris…

În ciuda atâtor forme, regretabil dar DEX prezintă cu eleganță științifică dar inconsistentă, doar sensurile concrete ale lui circ: spectacol cu gimnastică, acrobație, animale dresate, etc.; incintă rotundă…, depresiune formată de ghețar.; preluat din fr. cu trimitere la latinescul circus; pe acesta din urmă îl avem și moștenit în românescul cerc cu sensuri concrete sau nu: figură geometrică, dar și grup de oameni cointeresați. După cum cercul poate fi și vicios, tot astfel și circul, după cum s-a văzut, poate fi atitudinal, manifest și în sfera politicului ca parte a socialului, a civicului; iar legătura dintre circul politiccivic și cercul vicios ( adică dintre neologism și moștenire) o aflăm tot de la latini: în Roma, sprijinite de zidul exterior al lui Circus Maximus  se aflau o sumedenie de dughene și prăvălioare (ca buticurile postrevoluționare de la noi)  pe lângă care roiau ghicitori, prezicătoare și alți șarlatani și escroci; nu lipseau desigur prostituatele și pungașii, motiv pentru care Horatius numește locul respectiv Circus fallax, Circul înșelător. 

Addendum: circul din interior era sponsorizat de candidați în timpul campaniei dar și după spre bucuria cetățenilor; fie că  au câștigat, fie cu gândul la viitoarele alegeri. 

Un comentariu

  1. Subscriu!O analiză corectă,pertinentă a situației de la noi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *