În ziua de 17 octombrie, anul acesta, la Centrul Cultural I.C.Brãtiamu de la Florica, Ştefãneşti-Argeş, a avut loc Simpozionul cu tema “Farmecul bibliotecilor. Puterea cãrţilor”. Evenimentul a avut ca invitaţi de onoare pe scriitorii Barbu şi Simona Cioculescu, pe profesorii universitari Mihai Zamfir şi George Ardeleanu şi pe poeta Monica Pillat. La simpozionul dedicat memoriei lui Dinu Pillat, au participat profesori şi elevi de la liceele “Vintilã Brãtianu” şi “Zinca Golescu” din localitate.
În deschiderea discuţiilor tematice, Marinela Chistol, gazda simpozionului, i-a solicitat pe elevii liceului “Zinca Golescu” sã vorbeascã despre însemnãtatea lecturii în viaţa lor, iar ei au ţinut scurte dar impresionante alocuţiuni despre iubirea lor de carte şi despre libertatea pe care le-o oferã tãrâmurile imaginare cuprinse între pagini. Profesoara lor de limba românã. doamna Eugenia Zgreabãn, a subliniat apoi importanţa bibliotecii în formarea culturalã a tinerilor şi i-a îndemnat pe elevi sã nu renunţe la citit de dragul internetului.
Au urmat mãrturiile invitaţilor, primul fiind scriitorul Barbu Cioculescu. El şi-a evocat copilãria petrecutã printre cãrţi, a descris biblioteca tatãlui sãu, care se întindea pe trei pereţi pânã la tavan, dar şi mica sa bibliotecã turnantã din camera lui de altãdatã. A vorbit despre timpuria sa pasiune pentru lecturã şi şi-a exprimat speranţa în dãinuirea cãrţilor, chiar în epoca mijloacelor electronice de informare.
Profesorul Mihai Zamfir s-a adresat elevilor, atrãgându-le atenţia asupra fericirii pe care o oferã deschiderea unui volum şi cufundarea în lumile posibile. În continuare, s-a oprit asupra moştenirii culturale, transmisã din tatã în fiu, la Ion Luca şi la Matei Caragiale, iar apoi la Ion şi Dinu Pillat, reflectând asupra diferenţelor în materie de gust şi opţiuni de lecturã, dar şi asupra similitudinilor privitoare la rigoarea acestora în materie de stil.
Profesorul George Ardeleanu a înfãţişat destinul tragic al romanului lui Dinu Pillat, Aşteptând ceasul de apoi, şi l-a dat ca exemplu pentru ilustrarea temei legate de teama regimului comunist de puterea unor cãrţi pe care le dorea suprimate. S-a referit apoi la rolul cãrţilor în alte romane ale lui Dinu Pillat, precum Tinereţe ciudatã, evidenţiind cã bibliotecile din ficţiunile sale au aceeaşi funcţie caracterizantã ca descrierea interioarelor din romanele lui Balzac.
La sfârşit, Monica Pillat a evocat soarta cruntã a bibliotecii de la Florica, a vorbit despre distrugerea tuturor cãrţilor din ea, distrugere care a prefigurat prigona declanşatã de comunişti asupra familiilor Brãtianu şi Pillat şi a explicat elevilor de ce duşmanii regimul dictatorial trecut erau credinţã şi cultura, pilonii pe care se întemeiazã libertatea noastrã de gândire. În încheiere, poeta s-a referit la eforturile sale şi ale Centrului Cultural I.C.Brãtianu de refacere a bibliotecii pierdute prin donaţii şi achiziţii.
Simpozionul s-a încheiat cu douã lansãri de carte: Fericita luminã, noul volum de poeme ale scriitoarei Liliana Ursu, prezentat de Monica Pillat, şi Croitorul de cãrţi, recentul volum de nuvele al Monicãi Pillat, ambele apãrute, anul acesta, la Editura Baroque Books & Arts. Exemplare din cele douã cãrţi lansate au fost donate bibliotecilor liceelor participante şi Centrului Cultural I.C.Brãtianu.
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.