Cunoscând pasiunea pentru antologii pe care tatăl şi fiul au împărtăşit-o, pasiune despre care Monica Pillat vorbeşte în notă asupra ediţiei la volumul Mozaic istorico-literar, mi-am dorit de la bun început ca prezenţa mea în calitate de co-autor al aceste antologii, publicatã recent la editura Baroque Books & Arts, să fie cât mai discretă. Altfel spus, am încercat să-mi imaginez cum ar fi gândit o astfel de antologie dedicată viei şi vinului însuşi Ion Pillat, ce selecţie de poezii ar fi făcut, cum ar fi organizat materialul selectat, ce ilustraţii sau ce ilustrator ar fi ales şi, nu în ultimul rând, cum ar fi intitulat antologia.
Din perspectiva selecţiei, Calendarul viei, ciclu de sine stătător pe care Ion Pillat mărturiseşte că l-a conceput în via de la Florica, se contura ca un centru ordonator al întregii antologii. Şi totuşi, selecţia ulterioarelor poezii a făcut ca acest ciclu-secţiune în antologie să nu capete întâietate.
Am ales să propun ca primă secţiune un colaj de poezii ce conturează un spaţiu larg, deschis, luminos, mitic, aproape nemărginit: spaţiul greco-latin în care vinul şi euforia pe care o induce este asociată unor personaje solare, hedonice, unor zeităţi păgâne precum: Dionysos, Pan, Apollo, Eros, Minerva, Afrodita şi unor personaje tot la fel de voluptoase şi instinctuale precum Bacantele, Silenii (Satirii) nimfele şi faunii. Este un spaţiu fecund încărcat de rod bogat şi de parfumuri grele în care vinul licoros se toarnă din amfore şi pocale, un spaţiu în care timpul capătă dimensiunea eternităţii. Și totusi, poeziile care încheie secţiunea conturează tot mai clar umbra întunecată a îngerului morţii care ameninţă să destrame iluzia nesfârşitei tinereţi.
Astfel, secţiunea următoare, ce respectă întru totul succesiunea poeziilor din Calendarul viei, anunţă că veşnicia se naşte din bucuria efemerităţii, din trainica urzeală a lucrurilor simple. Spaţiul se restrânge treptat de la priveliştile vălurite ale dealurilor văzute din fuga trenului, la lunca Argeşului “deschisă ca o carte” (Florar), către casa copilăriei în care golul absenţei răsună tot mai trist. Tonul devine senin-melancolic, profund.
Cele trei secţiuni care urmează: La culesul viei, În cramă şi Toamnă la Florica, adâncesc tot mai mult senzaţia de gol, de absenţă. Leitmotivurile sunt toamna şi amintirea, “surorile divine” (Septemvrie), pribegia şi întoarcerea în ţinutul străbun, dorul de trecutul “care nu învie” (Cântec de dor). Din raiul cămării de fructe (poezie ce deschide secţiunea În cramă) în care tămâioşii strălucesc “ca soarele de vară”, poetul alunecă în vintrele cramei unde bea “vin întunecat” (Cină) şi simte cum “paradisiacul vin se face iad” (Potir amar). Apăsarea timpului devine tot mai grea iar dorul de spaţiul bucolic al casei de la Florica tot mai mistuitor. Secţiunea Toamnă la Florica amplifică ecoul absenţei iar tonul devine profund elegiac, pe alocuri sfâşietor.
Ultima secţiune intitulată Chemare (precizez că denumirile secţiunilor au preluat titlurile unor poezii incluse în fiecare secţiune în parte) este o secţiune aparte pe care o consider expiatoare şi vindecătoare. Am ales să deschid această secţiune cu poezia Ctitorii (cea mai desăvârşită poezie din întreaga lirica pillatiană, în opinia mea) pentru că deşi poetul reia tema memoriei şi a trecerii ireversibile a timpului, acestea sunt sublimate la final într-o interiorizare reflexivă acceptatoare, supusă. Coordonatele spațiale sunt mult mai puţin difuze. Poeziile se concentrează în jurul unor spaţii închise, ale intimităţii, spaţii cohleare în care cititorul, însoţindu-l pe poet, se adânceşte: casa strămoşească, odaia şi mormântul bunicului. Un univers tainic, sacrosanct în care obiectele ce au aparţinut celor plecaţi păstreză ca într-o ampulă esenţa fiinţei lor. În acest univers deopotrivă personal şi mistic, vinul devine tainic, însufleţitor, euharistic.
În ceea ce priveşte titlul antologiei, am avut de ales între sintagma “cotnarul amintirii” (În cramă) şi “vinul de-altădată” (Octomvrie). Am preferat cea de a doua sintagmă pentru că am considerat că reflectă cel mai bine întreaga structură a cărţii. Vinul de-altădată este un titlu integrator ce cuprinde în ‘buchet’ licorile păgâne, vinul Dionisiac, deopotrivă extatic, adumbritor şi exaltant, cu vinul cuminecător, salvific şi cu vinul memoriei individuale, cu seva genealogică.
La final, mi-am dat seama că aceasta nu este o antologie din lirica lui Ion Pillat ci este o antologie a familiei Pillat în care se regăsesc versurile poetului Ion Pillat, pasiunea pentru antologii a fiului, Dinu Pillat, tuşele pictoriţei Maria Pillat Brateş în ilustraţiile şi vignetele care preced secţiunile şi prefaţa cărţii precum şi în reproducerea de pe copertă: portretul lui Ion Pillat la Miorcani, migala, rigoarea şi excelenţa în editare a Corneliei Pillat, autoarea ediţiei operei complete a lui Ion Pillat din care s-a făcut selecţia versurilor, și, nu în ultimul rând, sufletul acestui proiect, Monica Pillat, co-autor al antologiei.
Dana Vasiliu
