Către culmea „sinelui înnebunit”

Deși anumite teorii ale conspirației vădesc fie prostie, fie paranoia împerecheată cu incultura, nu pot să cred că bombardamentul la care suntem supuși anual, anotimp de anotimp, până la „zi de zi de zi”, cum îndeamnă un medicament pentru prevenirea stărilor cardio-vasculare, ar fi tocmai întâmplător; se spunea în revolutul regim că partidul, conducerea adică, urmărea să fim mereu ocupați cu ceva înspăimântător, de unde și ideea (?) că ar exista pe Dâmbovița un minister tip birou de zvonistică. Adevărul e că, indiferent de existența lui, lucrurile funcționau aproape impecabil. Așa cum și mai odinioară în Germania ministerul propagandei și-a dovedit din plin eficiența; până la un moment dat. Amintesc aceasta tocmai ca să nu credem iarăși că numai în România s-a putut așa ceva.

Iarnă de iarnă suntem amenințați cu „România îngheață” și, mai poetic „România sub nămeți”, deși știm (?) de la geografia Patriei că trăim în climă temperat-continentală, deci e firesc să fie frig și să ningă, mai mult sau mai puțin; tonul catastrofic al anunțului te face totuși, pe moment, să te întrebi „oare cum mă voi criogena???”, „oare peste câți ani mă vor decongela?? Va reuși oare operațiunea???”; o oarecare licărire de speranță există  fie și doar ascultând „Taxi” care afirmă și încă muzical „Criogenia salvează România”. În fapt anunțul mediatic amintește perfect de perioada comunistă (și nu ceaușistă pentru că Nicolae n-a creat regimul de unul singur, ci împreună cu clica profitorilor) când în unele zone ale Țării ningea și îngheța sever, dar circulația autoturismelor era interzisă pe  întreg teritoriul național.

Vară de vară aflăm că „România se topește”, imaginându-ne o imensă înghețată națională în trei nuanțe, să zicem roșu, galben și albastru,  tot mai topită și decolorată precum tricolorul; ca să fim și mai disperați aflăm că de fapt și dacă sunt 36 de grade, noi le simțim ca … 46, chiar dacă unii sunt hipotermici și vara. Mai grav e că vin ploile și furtunile ca urmare a schimbărilor climatice (vinovați sunt desigur cei Trei Răi și țările lor), drept care asistăm la „scene apocaliptice”. Ca bun creștin cunoscător al adevărurilor biblice te întrebi totuși „Doamne, dar unde sunt limbile de foc și fierbințeala  și smoala din ceruri, dacă tot e apocaliptic???” Fie în vremurile veterotestamentare și evanghelice nu se știa încă de încălzirea globală și viitoarea aiurire a vremii fie, mult mai credibil, mediaticii noștri nu știu ce vorbesc; ca de obicei. Deci, ar fi vorba mai curând de scene diluviene trezind sentimentul potopului; nu al celui final pentru că sunt  punctiforme. Deci mai curând e o stare bacoviană severă, adică „Plouă,  plouă,  plouă, /  Vreme de beție…”, dacă „șuvoaiele nu au  măturat în calea lor” (nu văd cum o puteau face în calea altuia) agoniseala de țuică și vin, ceea ce pentru familiile unora ar fi o binefacere.

Cât mai des să vină scumpirile pentru care „românii scot din buzunar” (mă întrebam și cu altă ocazie de unde alt undeva, în afară de bancomat?), ceea ce înseamnă că nu fură atât pe cât se zvonește. Evident totul trebuie să stea sub semnul fricii de moarte prin inaniție (crumpii devin o problemă națională precum mămăliga odinioară), deși lucrurile nu se arată tocmai așa. Îmi spunea cineva de peste ocean, născut acolo din anceștri locali: „nici la noi  nu e totul pentru toată lumea” (și fusese angajat guvernamental).

Zilnic avem medici odioși care greșesc, profesori proști, iar despre aceștia din urmă își dau cu părerea și nesimțirea specifică „specialiști în educație” care de cele mai multe ori nu au predat o oră într-o școală, reprezentanți ai unui așa-zis institut de tăiat frunze la câinii comunitari, nici măcar la elevi. Evident vine anul și bacalaureatul, un eveniment care trezește cele mei adânci nostalgii comuniste referitoare la promovabilitate. Nu se  promova însă  integral nici atunci, iar subiectele erau date de cei care cunoșteau programa, nu de „specialiști”.  O  ocazie de a denigra iarăși învățământul Țării, la grămadă pe cât posibil, e procentul absolut rezonabil în fapt, între 60 și 70% al promovabilității, reflectând obiectiv o realitate de când lumea și pământul: unii învață, alții nu. Comparând cu alte țări, constatăm însă că stăm onorabil și mai bine. Dovada cea mai clară vine toamna când suntem invadați de samsari educaționali dornici să ducă dintre „proștii” noștri câți mai mulți dincolo. Am cunoscut suficiente cazuri de întorși la matcă. Important e ca părinții să stea într-o permanentă încordare și nemulțumire. În rest, e clar – am mai afirmat-o – că probabil ai lor sunt mai proști decât ai noștri.

Evident, bacalaureatul e mană pentru isteții mediatici care se grăbesc să ne prezinte „perle”. Atâta doar că exemplele sunt momentane, în timp ce „perlele” mediatice sunt cotidiene; e și motivul pentru care revin cu propunerea ca lucrătorii media să-și facă publice foile matricole de la grădi la doctorat (unde e cazul, chiar dacă a fost plagiat). Cea mai recentă perlă „pescuită” (ce frumoasă operă e Pescuitorii de perle…) în apele teritoriale române ne informează în scris  pe burtieră, că „un medic stomatolog, căsătorit și cu un copil s-a spânzurat”. Cercetând locul virgulei, prima reacție e să consideri că omul a conștientizat oroarea faptului de a fi căsătorit și cu un copil, pe lângă o femei probabil, sau un bărbat, ca atare „și-a luat zilele”. Dar cum în fapt nu putea fi căsătorit nicidecum și cu un copil, e clar că redactorul  (poate fi o ea) – când e vorba de prostie sexul nu mai contează – a  luat bacul fie în toamnă, fie niciodată.

De amintit în cadrul aceluiași pescuit și al scenelor apocaliptice, că, printr-o strădanie demnă de cauze mai inteligente, pentru a nu știu câta oară, „canalizarea nu a făcut față și apa a refulat”; dacă e să dai crezare inepției mediatice, ar trebui să te întrebi în aceste condiții „cum să mă feresc să nu mă tragă în jos vreo gură de canal???”; nu e însă nici o problemă în acest sens deoarece în fapt canalizarea defulează aruncând întâi capacul în sus.

Crime înspăimântătoare, abominabile (cele frumoase ne ocolesc) au loc zilnic, prezentate cu amănunte tocmai pentru a ne afecta și, cum am mai scris, defecta emoțional. Moare câte un polițist nevinovat fie și pentru faptul că dacă împușca el delincventul, evident în legitimă apărare el, victima, tot el era de vină; acum de vină sunt colegii lui pentru că au rămas în viață. Un deșeu uman drogat  omoară recent doi  oameni și mai bate crunt patru după care, în loc să fie eliminat, e prins. Face o declarație care poate da speranță: „vreau să plătesc pentru ceea ce am făcut”. Singura faptă bună pe care o mai poate face este să ia exemplul ucigașului de polițist, adică să se spânzure, fie și numai o dată, că de două ori pentru două vieți luate nu are cum. În absența pedepsei capitale, e singura soluție onorabilă și eficientă.

Dar avem anumiți  psihologi și judecători. O femeie predovedită ca total dereglată psihic și incapabilă de a crește copii, își omoară în bătaie copilul în vârstă de nouă ani împlinind strămoșeasca înțelepciune după care „bătaia e rupă din Rai” (sau „eu te-am făcut, eu te omor”). Căci e de bănuit că micuțul nu putea ajunge altundeva după autopsiere, neavând cantitatea necesară de păcate aetatis causa.  Nici mămica nu va ajunge în viitor în focurile Gheenei de vreme ce își primise înapoi cei trei copii cu patru ani înainte, prin înțeleapta analiză și decizie a unui psiholog secondat desigur de ticăloșia indiferentă a unui judecător.

Sunt doar câteva infime exemple de stări maladive, verbal și faptic, prin care se împlinește  ceea ce  Noica numea „condiția sinelui înnebunit”. Desigur, totul e … epic, aproape de legendă precum  ofertele. Dar, cum bine se întreba colaboratoarea mea întru grozăveniile Evului Mediu și nu numai, „cum va fi dacă vor deveni lirice?”. Răspund: vom fi superlativ în culmea sinelui înnebunit.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *