”Regele și Duduia” sau cum să spui o poveste de dragoste pe care toată lumea crede că o știe

-Alina PAVELESCU

Există, în istoria încă recentă a României, subiecte și personaje pe care ai nevoie de curaj ca să te încumeți să le readuci în atenția publicului. Genul acela de subiecte pe care toate lumea crede că le știe în detaliu și față de care aproape fiecare potențial cititor are deja, nu doar o opinie fermă, ci și pasiuni cât se poate de vii. Carol al II-lea, Elena Lupescu și povestea lor de dragoste interzisă se înscriu undeva în fruntea listei cu astfel de subiecte. Tatiana Niculescu este însă o scriitoare al cărei curaj nu mai trebuie demonstrat după ce a publicat recent, cu un notabil succes ”de piață”, biografiile a două personaje cel puțin la fel de controversate, Corneliu Zelea Codreanu și Arsenie Boca. Noua sa carte, ”Regele și Duduia”, începe chiar așa, cu anecdota întâlnirii între scriitor și ideile preconcepute ce îi preced, fără voia sa, cartea: într-o librărie în care intrase în căutare de cărți despre Carol al II-lea, autoarea constată oferta modestă și îl întreabă pe librar dacă mai are și altceva pe acest subiect; librarul, cititor cu opinii, îi răspunde prompt: ”nu mai am nimic, în afară de resentimente”.

Așadar, Tatiana Niculescu pornește la scris cu intenția mărturisită de a-și convinge cititorii să treacă dincolo de clișeele resentimentare, încercând să privească idila dintre cei doi, Carol al II-lea și Elena Lupescu, chiar din unghiul în care se situează protagoniștii. O face în primul rând explorând biografiile celor doi dinainte ca iubirea dintre ei să devină un ”caz” cu implicații politice notorii. Și din această explorare rezultă cel mai important element de noutate al cărții, căci, dacă despre principele moștenitor, iar mai târziu regele Carol al II-lea s-a scris suficient de mult încât personalitatea lui să nu mai prezinte prea multe laturi necunoscute cititorului, în cazul Elenei Lupescu, lucrurile stau exact invers. Aceasta devine celebră odată cu intrarea ei – pe ușa din spate, e adevărat – în viața familiei regale a României. De unde venea, cine era, cine îi erau cu adevărat rudele și anturajul și, mai ales, cum reușise o femeie de condiție mai degrabă modestă să ajungă în proximitatea unui vlăstar regal sunt subiecte asupra cărora, deși unele informații s-au vehiculat insistent în presa vremii, la nivel de zvon sau chiar de propagandă antisemită, istoricii ulteriori nu au simțit neapărat nevoia să se aplece. Tatiana Niculescu reușește, cu ajutorul documentelor din arhive publice și private, să elucideze traseele biografice ale membrilor familiei Lupescu, traseul școlar al Elenei, împrejurările căsătoriei ei cu căpitanul de artilerie Ion Tâmpeanu, în condițiile prea puțin dătătoare de optimism național de la începutul anului 1918 și auspiciile nefericite sub care debutează această căsătorie (moartea bebelușilor născuți la începutul mariajului, condiția modestă a soțului și atmosfera apăsătoare de cazarmă cu care tânăra soție, o femeie totuși cultivată, nu reușește să se acomodeze).

Din acest punct începe rolul scriitoarei, care se plasează în universul personajelor sale și îl ajută pe cititor să înțeleagă resorturile psihologice ale acestora. Pentru Elena Lupescu, idila cu un vlăstar regal reprezenta șansa ieșirii dintr-o viață anostă, așa cum, pentru tânărul principe Carol, iubirile pasionale cu femei ”din popor” reprezentau, într-o măsură ce nu poate fi neglijată, o formă de protest față de stilul de viață rigid și de obligațiile constrângătoare la care îl obliga condiția sa de moștenitor al Tronului. Faptul de a se fi întâlnit, de a se fi iubit și de a fi rămas împreună, la bine și la rău, până ce, conform formulei consacrate, moartea i-a despărțit, a reprezentat șansa amândurora la împlinirea sufletească pe care o căutau fiecare separat, conștient sau inconștient, până în momentul în care s-au întâlnit. Ceea ce i-a unit, în ciuda tuturor diferențelor sociale și a obstacolelor ce li s-au pus în cale, a fost nimic altceva decât banala și, în fond, atât de rara și de tânjita ”dragoste adevărată”. Așa se face că, dincolo de tragediile politice de care au fost înconjurați, de prejudiciile de imagine aduse Coroanei României, de dramele de familie pe care le-au provocat cu egoismul tipic al îndrăgostitului și cu defectele lor personale, deloc puține, Carol al II-lea și Elena Lupescu au reușit să rămână în istorie ca un cuplu, în ciuda opoziției largii majorități a contemporanilor lor.

Aceasta este explicația pe care cititorul o poate desprinde din expunere biografiilor celor doi. Prin felul în care prezintă faptele, autoarea îi lasă deplina libertate de a-și alege atitudinea, de a decide dacă îi acceptă argumentația sau dacă o respinge. Așa cum poate alege să creadă sau să se îndoiască de ”adevărul” și de resorturile afecțiunii reciproce dintre protagoniștii poveștii, dar nu poate nega ceea ce Tatiana Niculescu afirmă în concluzia cărții:

”Până la urmă, în toate aceste vâltori și întorsături ale evenimentelor politice, economice și militare, care au luat cu ele nenumărate vieți, singura insulă statornică rămâne, în ciuda tuturor, spre uimirea unora, spre necazul altora, această poveste de dragoste – cea mai hulită, cea mai bârfită și în secret cea mai invidiată din istoria României.”

Cartea Tatianei Niculescu nu se dorește o contribuție științifică la istoria politică a României interbelice, de aceea toate criticile ce i s-ar putea aduce de către istoricii profesioniști cu referire la schematismul abordării istorice sunt, din acest punct de vedere, lipsite de obiect. Ea nu încearcă  nici să ofere răspunsuri la întrebarea care îi macină încă pe exegeții regimului lui Carol al II-lea, anume: ar fi fost acesta un rege mai bun, iar România ar fi putut fi pusă la adăpost de catastrofa anului 1940, dacă el, regele, nu ar fi dus o viață sentimentală atât de controversată și dacă, în momentul cheie al producerii tragediei, ar fi avut-o drept sfătuitor intim, nu pe această Elenă, ”evreica cu părul roșu”, ci pe cealaltă, grațioasa principesă a Greciei? Nici Elena a Greciei, cu drama se personală, de soție obligată să ia drumul exilului pentru a-i face loc amantei, nu figurează decât ca personaj secundar al cărții. Nici măcar charismatica și nefericita regină Maria nu apare decât pasager în poveste, așa cum nici istoria din exil a cuplului Carol al II-lea – Elena Lupescu nu se întinde decât pe un singur capitol, nu foarte amplu, al cărții. Autoarea a ales să se concentreze pe apogeul relației dintre cei doi, perioada în care Carol s-a aflat pe tronul României, folosind istoria politică doar ca pe un fundal și lăsând interpretarea ei pe seama istoricilor de meserie, eliminând ramificațiile nenumărate ale psiho-dramei de familie în favoarea chimiei amoroase a scrisorilor schimbate între îndrăgostiți, concentrându-se pe crizele mai mari sau mai mici din viața lor comună, pe atenția reciprocă față de fericirea sau nefericirea celuilalt. Subliniind, pe scurt, ceea ce se numește îndeobște ”jocul amorului”, cu subtilul său dozaj de supunere și de dominare, de altruism și manipulare, de încredere și bănuială devastatoare, de interese și trăiri comune ce alcătuiesc în cele din urmă simbioza de nedesfăcut a unui cuplu.

Scrisă cu talent de scriitor și cu onestitatea indispensabilă biografului, ”Regele și Duduia” e o carte plăcută la citit, care îi poate fi folositoare cititorului în multe feluri. Fie că ești în căutarea unei povești pasionale, fie că îți dorești o simplă delectare de vacanță sau, dacă faci parte din categoria moraliștilor fără leac, o nouă confirmare  că dragostea ilicită nu poate aduce decât necazuri, nu vei fi dezamăgit de lectura ei. Dacă însă faci parte din stirpea ceva mai rară a celor care nu își lasă rațiunea sufocată sub greutatea ideilor preconcepute, vei admira, cu siguranță, capacitatea remarcabilă a Tatianei Niculescu de a te face să trăiești în pielea personajelor sale, să vezi lumea cu ochii lor și, odată trecut prin această experiență, de a reuși să ajungi la o inevitabilă îmbogățire a propriei perspective asupra istoriei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *