Cristian Simionescu s-a născut pe 21 iulie 1939 în comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani. A urmat cursurile Liceului Naţional din Iaşi, cu excepţia ultimei clase, pe care a absolvit-o la Liceul „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (1956). A urmat cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care le-a absolvit în 1966, când şi-a susţinut examenul cu lucrarea „Proza lui Mihai Eminescu”. A debutat în volum cu Tabu – era 1970, anul în care scot primele lor cărți Emil Brumaru și Mihai Ursachi, iar prietenului său Vasile Vlad îi iese a doua și poate cea mai importantă carte, Omul fără voie. După debut, Simionescu a fost vreme de zece ani interzis de cenzura comunistă.
Revine în 1980 cu Vicleniile oceanului, carte urmată în anii ’80 de Maratonul (1985) și Insula (1988), după care nu mai publică decât antologii: Maratonul (1995) și Ținutul bufonilor (2002, titlu reluat în alte două cărți, din 2010, respectiv 2013). Primește pe 15 ianuarie 2009 Premiul Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia, fiind probabil poetul cel mai discret și mai puțin prezent pe scena publică laureat cu această distincție.
Cu toate că în Tabu sau în Vicleniile oceanului încă scrie poeme scurte, destule mici bijuterii cu nerv și inserții livrești montate inteligent și cu o admirabilă stăpânire a mijloacelor, Cristian Simionescu rămâne în primul rând autorul greu de fixat şi enigmatic al Maratonul-ui, lungul poem în care îşi dă măsura vocaţiei şi valorii sale, și în care se impune ca un maestru al deriziunii sarcastice (influențând cu discreție discursul unuia dintre cei mai buni poeți 90-iști, Nicolae Coande) – „Propozițiile unui fals tratat de economie a comicului s-ar putea desprinde, la un moment dat, din versurile sale” scrie Mircea Martin, observație completată de comentariul lui Ion Pop: „Viziunea dezabuzat-grotescă şi sarcastică a lui Swift (…) rămâne un reper, prin acest spaţiu poetic trece şi Goya cu ale sale «caprichos», nu suntem prea departe nici de articulările de comedie infernală şi de coşmar ale unui Bosch ori de neliniştitoarele întâlniri suprarealiste dintre obiecte. În faţa unei asemenea comedii uman-inumane, rămâne surâsul înțelept-sceptic, cu o bună doză de stoicism”.
Retras în ultimele decenii la Bârlad, Simionescu s-a stins din viață pe 13 noiembrie 2018.
***
În reci ateliere atroce este frigul
pe trupul tânăr, chiar și pe cel orgolios.
Candid pare orice acolo și nu devine
fără a muri: moartea e din memorie,
geamănă mie, căci altfel cum m-ar urmări?
Și ceara ei în minte o supun la cazne
cu o putere pe care o am și devine extenuare,
surpându-mi crengile ce țin
alt trup ce mă va tânji.din Tabu (1970)
