Interviu cu Dr. Florian Kührer-Wielach directorul Institutului pentru cultura și istoria germanilor din sud estul Europei al Universității Ludwig–Maximilllian din Munchen. Interviu luat de Dr. Marian Zăloagă
Marian Zăloagă: Este o convenție agreată de inițiatorii interviurilor anterioare din această serie, dedicată familiarizării unui public român cu persoana și rezultatele muncii unor specialiști remarcați în domeniul studiilor românești, să ceară subiecților să se prezinte singuri. Urmând acest model, te-aș ruga să ne dai câteva date despre biografia ta cât și despre cursus honorum-ul tău.
Florian Kührer-Wielach: M-am născut în 1982 și am crescut într-o regiune aflată la frontiera de nord a Austriei. După ce am urmat cursurile unei facultăți de studii economice am decis să mă înscriu la universitatea din Viena pentru a studia istoria și romanistica / studiile românești. Totuși, anul de mobilitate din programul Erasmus petrecut la universitatea Babeș – Bolyai din Cluj a fost unul crucial. Pe parcursul acestui an mi-am făcut o mulțime de cunoștințe, în plan privat și profesional, așa încât pot să afirm că ceea ce sunt în prezent ca istoric se datorează într-o mare măsură acelei perioade petrecute la Cluj. Ulterior mi-am dedicat dizertația perioadei interbelice din România, cu precădere insistând asupra procesului de integrare ce a urmat anului 1918 și luptei pentru putere politică dintre elitele din Regat și cele provenind din noile teritorii dobândite de statul român. În 2013 am avut șansa să devin cercetător la Institutul pentru cultura și istoria germanilor din sud estul Europei de pe lângă Universitatea Ludwig – Maximilllian din München. Din acel moment unul dintre subiectele mele de interes științific a devenit și tema germanilor din România. Iar din 2015 am onoarea de a fi desemnat director al acestui institut.
Marian Zăloagă: Știu că ai cercetat istoria României din perspectiva discursurilor culturale și politice. Ce te-a adus către acest subiect de cercetare?
Florian Kührer-Wielach: Am vizitat România de când eram adolescent în anii 90 fiindcă aveam relații personale (deși nu aveam nici o rudă sau vreo rădăcină locală). Când am ales să cercetez disciplinele umaniste am decis că ar fi nimerit să „profesionalizez“ afinitatea mea față de România în sensul de a găsi chiar o nișă pe care să o pot explora.
Marian Zăloagă: După un an cu nenumărate evenimente la care ai fost invitat să participi ca un cercetător specializat pe istoria României, cum simți că a fost feedback-ul vis a vis de interpretările tale asupra proceselor din timpul României mari? Receptivitatea constatată îți sugerează o reconfigurare și deschidere de optică în sens plural al istoriografiei autohtone?
Florian Kührer-Wielach: Aș distinge în linii mari între două tabere. Un grup destul de deschis format din cercetători cu experiența internațională și care relaționează, care cunosc, prea bine, că fondarea așa zisei României Mari a fost un proces sinuos și problematic ca, de altfel, pretutindeni în statele europene după 1918. Și bineînțeles, un al doilea grup care din punctul meu de vedere continuă să domine cercetarea acestei perioade istorice al cărui ton este cam în genul anilor 70 și 80, discursul acestora fiind modificat doar în parametrii restrânși, atât cât e absolut necesar. Discuția privitoare la probleme legate de inserția instituțională și mentală este, cum prea bine se știe, o chestiune dificilă, atâta timp cât mulți colegi confundă analiza istorică cu perspectiva personală și convingerile ideologice. Cu toate acestea, cred că e relevant să angajăm discuții cu toate părțile implicate în cercetarea subiectului.
Marian Zăloagă: Ca un „Auslandsromanist”, dacă pot să mă exprim așa, cu o expertiză solidă în chestiuni legate de perioada interbelică, cum vezi România de astăzi în comparație cu cea care a fost și este subiectul tău de cercetare, cunoscând și idealizarea de care a beneficiat tema după 1990?
Florian Kührer-Wielach: După părerea mea, idealizarea perioadei interbelice ca o „epocă de aur” continuă să fie o tendință. Desigur, privind la felul în care România a trecut prin secolul XX este de la sine înțeles de ce anii 1920 și 1930 pot să fie luați ca cel mai important punct de referință. Însă idealizarea aduce dificultăți când vine vorba să dezvolți o perspectivă critică despre această perioadă. Și, în ultimă instanță, un lucru trebuie evidențiat de către orice „Auslandsromanist”, că deși avem experiența comune istorice, „vestul” și „estul” au experiențe foarte diferite odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Putem depista o serie de probleme în România contemporană care își au originile în perioada interbelică ca notoriul proces de centralizare, neîncrederea în clasa politică și această nefericită interdependență dintre speranță și dezamăgire, rolul bisericii ortodoxe, etc. Din acest motiv este vital ca prin intermediul cercetării perioadei interbelice să învățăm să înțelegem România de astăzi. Pe de altă parte, este clar că istoria nu se repetă. Precondiționările din prezent sunt total diferite, și poate întrebările pot părea similare dar, în mod cert, răspunsurile sunt total diferite, iar acest lucru se aplică la nivelul întregii Europe contemporane.
Marian Zăloagă: Înainte de a închide interviul, te rog spune-ne ce planuri de cercetare viitoare ai în agendă?
Florian Kührer-Wielach: După o perioadă destul de bogată în publicații, intenționez să îmi iau ceva timp pentru a pregăti un proiect care se va concentra pe relația dintre Germania, Austria și germanii din Europa centrală și de sud est.
Marian Zăloagă: Mulțumesc pentru gândurile împărtășite și sper ca volumele semnate să fie cât mai curând accesibile și unui public de limba română. Există ceva planuri în acest sens?
Florian Kührer-Wielach: Sper ca să reușesc să public, cândva, în română cartea mea „Transilvania fără transilvăneni”…
Mulțumesc și eu pentru interesul arătat!
* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Marian Zăloagă este cercetător științific la Institutul de cercetări socio-umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române. Este interesat de istoria Transilvaniei în secolele XVIII-XIX, investigând cu prioritate relațiile inter – grupuri. A scris un volum despre reprezentarea romilor în cultura săsească și alte studii dedicate discursurilor culturale, educației muzicale în cultura săsească, manualelor școlare, etc. În prezent lucrează la un volum pe tema muzicii în primul război mondial.
