Duminică (transfigurare)

Aerul fierbe-ntre blocuri,

duhori se ridică greoi din canale.

Lipită de garduri, umbra se face mai mică, mai moale.

 

Pe piele se scurg

șuvoaiele apelor tale ascunse-n celule.

Acolo palpită o sete nebună.

Furtuni se stârnesc,

dar vânturi uscate le-alungă.

 

Zbătute zadarnic, evantaie

dizlocă-n bucăți răsulfări sugrumate

ridicând spre cupolă dorințe

ce-așteaptă norul

sub care șezând

vei primi răcoarea amiezii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *