Corto şi labirintul atlantic

“Departe, tot mai departe”, noul ciclu care apare acum în traducere românească, în echivalenţa lingvistică a lui Tudor Călin Zarojanu şi cu prefaţa lui Horia- Roman Patapievici, desenează un nou domeniu atlantic peste care domneşte, cu graţia unui visător cinic,marinarul cu cercel în ureche. Fiecare dintre nuvelele de aici este o coborâre în vis, o tentativă de a sonda, cu instrumentele artei combinatorii, teritoriul populat de himere, de vrăji, de ecouri ale altui timp.

Căci unde altundeva ar putea călători Corto decât în acest labirint de insule şi de continente luminat de astrul nostalgiei şi al aventurii? Opera prattiană este încărcată de reveniri şi de reîntâlniri. Obsesiile trec de la un text la altul, la fel uşile grele se deschid, una după alta, în marginile unei poveşti. Comorile din Eldorado se află în vecinătatea enigmaticei Atlantide- puntea de legătură este acelaşi neobosit Corto, alunecând, nonşalant, printre evuri şi spaţii.

“ Capete şi ciuperci” ilustrează această unică virtuozitate onirică a lui Pratt . Trezirea din somnul amnezic trece, în cazul lui Corto, prin reîntâlnirea cu tainicul Levi Colombia şi cu pasiunea sa pentru oraşele pierdute. Pe acest drum, Corto este împins de substanţele stranii ce eliberează zăgazurile visului. Drumul său către Amazonia este un drum închipuit, unul pe care îl parcurge spre a ajunge în punctul în care se poate reîntâlni cu vechiul său eu. Undeva, într-un colţ, se află umbra unui alt călător, ce trişează tortura, alegând un şiretlic tragic ce evocă pe un alt călător din tinereţea lui Corto, un anume Jack London.

În aceste întinderi ce mărginesc Atlanticul şi se învecinează cu Caraibele, lumea carteziană este, mereu, asediată de mituri, de eresuri şi de închipuiri plăsmuite din materie de apă şi de mlaştină. Ofiţerul dezertor ce eşuează în otrăvita lagună este captivul unei ficţiuni mortale. Fiecare dintre cei care îl vizitează, fiecare dintre spectrele care îl alintă sau îl tulbură, nu sunt decât emanaţia unei naturi proteice şi enigmatice, ce îl învăluie în moarte ca într-un văl înmiresmat. Ca şi în alte ocazii, visele lui Pratt au corporalitatea unor labirinturi , ele compunând, ca în finalul din “ Mû”, uriaşul vis armonic.

Aventura atlantică trezeşte la viaţă feminitatea devoratoare şi ameninţătoare cu care acest straniu căpitan călător adoră să flirteze. Insula din Caraibe , acolo unde se joacă “Conga bananelor”, este punctul magic în care se reîntâlnesc două dintre femeile ce nu încetează să modeleze destinul lui Corto: geniul lui Bouche Doreè întâlneşte cruzimea Venexianei Stevenson. Dacă vrăjitoarea din Bahia posedă un secret al nemuririi, Venexiana este locuită de un teribil instinct al supravieţuirii. Doar Rasputin, ucigaşul , o poate egala:asemeni lui, Venexiana dispare, spre a se reîntrupa în alte proze.

Feminitatea lui Pratt este marcată de contrastul dintre fragilitatea tragică a fiinţelor vulnerabile şi energia demonică a celor care domină , cuceresc şi sfidează moartea. În insula guvernată de mumia Preşedintelui – vrăjitor, Corto este menit să salveze, din nou, pe Soledad Lockhart. Sensibilitatea lui Pratt este una prodigioasă: subtilitatea religiilor sincretice se grefează pe despletirea romantică a istoriei. Iubirile lui Corto nu se pot încheia decât în această pagină a despărţirii, ca şi cum vântul l-ar împinge, departe, tot mai departe, refuzându-i tihna dragostei.

Spaţiul atlantic este un lung coridor psihedelic ce face posibilă comunicarea între lumi. Ceea ce raţiunea oarbă separă, Corto uneşte, prin efectul halucinatoriu al visului şi al aventurii. Harta pe care o întinde este harta imaginaţiei occidentale înseşi: dincolo de marginile ei, Corto merge cu acea fermitate melancolică pe care doar el o poate cultiva. Viaţa lui Corto Maltese este aventura care se hrăneşte din propria ei memorie, ca un şarpe mitic ce se auto- devoră.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *