Când poetul, scriitorul și editorul Nicoale Băciuţ mi-a propus o carte în dialog, am acceptat, fără să bănuiesc prin ce aveam să trec când am răspuns, rând pe rând, la grupurile de întrebări trimise, grupuri care apoi au devenit capitole. Răspunsurile nu mi-au solicitat un efort de memorie, dimpotrivă, mi-am depănat spontan amintirile, ca și cum i-aș fi spus d-lui Băciuţ povestea la telefon. Ceea ce m-a marcat însă în acest exercițiu a fost profunda emoție pe care mi-a trezit-o actul de a povesti, emoție care a continuat și după încheierea dialogului.
Sigur, fiecare dintre noi vibrează când privește înapoi la anii copilăriei și ai tinereții. Dar eu mă adresam cuiva de dincolo de ocean, de pe continentul pe care mă născusem. Iar cel care recepționa răspunsurile și-mi trimitea apoi alte întrebări era nu numai poetul căruia mă adresam, dar și mie însămi, cea care a fost acolo și atunci.
Parcurgem astăzi o epocă în care tot ce e în jur se robotizează. Mecanismele inventate facilitează viața: avem calculatoare care scriu, automobile care parchează singure, piloţi automaţi, roboți culinari, programe electronice care pot desena, picta, traduce dintr-o limbă în alta. Și, într-un viitor nu prea îndepărtat, datorită progreselor din domeniul genetic şi al procreației artificiale, va urma probabil evoluția robotică a întregii ființe umane.
Și totuși, în ciuda ritmului de standardizare și multiplicare a mecanismelor rigide care ne înconjoară, dialogul din cartea de față, prin felul în care a fost conceput, scris și trăit, pledează pentru permanenţa unei părți a naturii umane care va rămâne, pentru încă o vreme, neschimbată.
Mi-aș dori ca cititorul, după ce a terminat ultima filă a cărții, să continue să-și amintească de cele citite, iar emoția să stăruie în inima lui precum în a mea după ce mi-am destăinuit, în scris, trăirile.
În încheiere, o mărturisire: m-au încercat multe ezitări în timpul dialogului și n-am fost sigură că îl vom duce la bun sfârșit. Cel care m-a încurajat cu calm și încredere a fost d-l Nicolae Băciuţ, căruia îi mulțumesc pentru ideea de a fi convins cuvintele să parcurgă o cale atât de lungă pentru a le coborî apoi în cartea de faţă, martor al inimilor noastre.
din volumul: Oameni – Repere – Mărturii, Nicolae Băciuț în dialog cu Veronica Pavel Lerner, Editura Vatra Veche, 2018
