Dialog realizat de Cristian PĂTRĂȘCONIU.
Cum arăta o zi obișnuită din viața scriitorului Yuri Andruhovîci înainte ca Rusia să invadeze Crimeea? Dar a omului Yuri Andruhovîci?
Dacă dăm nu foarte cu mult timpul în spate, ceea ce mă întrebați este legat și de perioada în care revoluția (ceea ce s-a întîmplat pe Maydan) și-a atins un apoge tragic, cu multe decese în centrul orașului Kiev. De fapt, nici o zi din viata mea de atunci nu putea să fie una obișnuită. Eu am fost pentru câteva săptămâni la aceste protestele din Maydan, cu puțin înainte ca, împreună cu cîțiva dintre prietenii mei, să mergem la un turneu în interiorul Ucrainei. Am realizat o compoziție multimedia despre un bărbat care a fost ars în public în orașul cu parfum medieval Lvov. Ei bine, în timp ce veneam spre Kiev, au apărut mesaje care ne spuneau că președintele de atunci, Viktor Ianukovici, a fugit de la reședința sa și că revoluția noastră era pe cale să învingă. Aproximativ în perioada în care ne pregăteam să ne terminăm turneul, câteva zile mai târziu de fapt, au apărut primele mesaje despre începutul invaziei rusești în Crimeea. Pentru a rezuma răspunsul meu, pot spune asa: a fost o perioadă extrem de turbulent, cu multe zile și nopți foarte grele, fără odihnă sau fără un somn normal. Aceasta a durat, de fapt, cu mult mai mult de 3 luni, începînd cu sfârșitul lunii noiembrie 2013.
Cum arată în ultima vreme, după invazia rusă, o zi obișnuită din viața scriitorului Yuri Andruhovîci? Dar a omului Yuri Andruhovîci?
Pentru a o spune pe-a dreaptă, foarte multe lucruri au devenit mult mai calme. Da, desigur că există încă același conflict militar cu Rusia în parte de est a țării noastre, dar este complet localizat și îndiguir. Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat și că avem încă unele acțiuni de sabotaj care pot luat și forma unor explozii sau incendii și în acele părți ale țării care sunt, de fapt, situate destul de departe de război. Dar, chiar și, cu aceste turbulențe (totuși, semnificativ mai mici decît acelea cînd războiul din Crimeea era foarte aprins), această situație nu este un motiv pentru mine să trăiesc într-un fel diferit față de ceea ce făceam în „vremurile normale”. Eu scriu, mă întâlnesc cu oamenii, călătoresc mult; ca de obicei, aș zice.
Cum a influențat, de fapt, războiul lumea intelectuală din Ucraina?
Războiul este, bineînțeles, o temă foarte importantă, care este constant prezentă în discuțiile noastră cu privire la viitorul Ucrainei. Ne întrebăm des: cum să facem să oprim acest război? Cum să îl câștigăm? Cum să arate victoria noastră? Este posibilă o victorie sau mai degrabă nu? Există vreo speranță în privința reintegrării teritoriilor ocupate? Există speranțe reale în ceea ce privește integrarea europeană a Ucrainei? După cum vedeți, există întrebări foarte importante la care nu avem, din diverse motive, răspunsuri foarte ferme și definitive…
Scrieți mai greu sau mai ușor de cînd Ucraina e într-o stare de război / de conflict?
Scriu mai greu, dar, din punctul meu de vedere, aceasta nu are o legătură directă cu problematica războiului. Este la mijloc mai degreabă vorba despre faptul că experiența mea într-ale scrisului a crescut, în mod evident, pe măsură ce am avasant în vîrstă. Desigur, nu pot nega faptul că războiul este o cauză puternică și tensionantă pentru societatea ucraineană (și deci, pentru cititorul ucrainean sau pentru scriitorul ucrainean); cu toții avem, direct de pe urma războiului, traume puternice. Eu cred că fiecare autor ar trebui să fie mai atent cu instrumentele scrisului său, cu accentele pe care le pune, cu argumentele cu care iese în public, cu expresiile pe care le folosește. Pe de altă parte, sunt puternic convins că nici un fel de (auto)cenzură nu mai poate fi impusă.
Acum, în ultimii ani, vă este mai simplu să scrieți proză, publicistică sau poezie? De ce?
Am scris ultimele mele poeme (ca să fiu sincer – ultimele, cel puțin pînă acum; cine știe dacă nu cumva voi dori mai încolo să mai scriu și altele) acum 12 ani. Poate că încep să scriu poeme din nou chiar mâine – nu știi niciodată cum, cînd și de unde vine poezia. Dar, deocamdată, pot spune că fac, cu evidentă ușurință, publicistică. De asemenea, sunt bucură că, de curînd, mi-am terminat de scris un nou roman.
Miesiąc Spotkań Autorskich 2015
Dacă nu știm ucrainiană și nici măcar ceva rusă, unde putem găsi materiale relevante despre literatura din Ucraina de astăzi?
Foarte rapid spus: există mai multe surse care sunt disponibile în limba engleză – în mod special, realizate de experți în cultura și literatura din țara mea din SUA și Canada. De altfel, există cîteva institute de cercetare cu specific ucrainean în Harvard, Toronto, etc. De asemenea, cred că relativ ușor se pot găsi traduceri din limba ucraineană ale unor lucrări în germană, franceză, spaniolă, etc.
Cum ați descrie, la nivelul liniilor celor mai generale, că arată confruntarea dintre nou și vechi în literatura ucraineană de astăzi? Este, de fapt, vreo confruntare?
Aș numi mai degrabă ”coexistență” ceea ce se întîmplă în această privință. Trebuie să admitem că avem o cantitate mare de proză și de poezie scrise în maniere destul de tradiționale (ceea ce nu înseamnă, defel, că ar fi o literatură proastă) și avem, de asemenea, câte ceva cu sens și filozofie inovative, scrieri destul de ambițioase. Reprezentanții acestor, să le numim, ”direcții” nu sunt împărțiți în tabere radicale și vehemente. Cred că termenul pe care îl invocam mai înainte chiar se potrivește – este un soi de coexistență. Dacă există o confruntare, aș spune că ea este mai degrabă între unii care sunt desemnați sau se autodesemnează drept „naționaliști” și cei care sunt „occidentali”. Aici, da, tensiunile sunt mai mari, mai puternice.
Ați scris cîndva o carte – ”Europa mea”. O carte scrisă împreună cu dl Andrei Stasiuk. Cum e Europa dumneavoastră, dle Yuri Andruhovîci?
Titlul volumului nostru – o carte la care, de altfel, țin foarte mult – nu a însemnat același lucru pentru oameni care sunt plasați în locuri diferite în Europa. Prin urmare, în funcție de plasamentul fiecăruia, am avut în cele din urmă o Europă diferită – așa cum, spre exemplu, o înțelegeau cei din în Europa de Vest; sau, am avut o altă Europă, așa cum aceasta a fost și este înțeleasă în România, Ucraina, Slovacia, Serbia, Bulgaria, Moldova… A mea, a noastră de fapt, a mea și a lui Andrei Stasiuk, este mai degrabă aceasta din urmă. De fapt, această Europă este, cu siguranță, mult mai săracă decât acea „normală”. Dar, în același timp, este și ea în mod cer Europă – chiar este un subiect foarte interesant de reflecție să privim cu mai multă atenție către poveștile scrise în „limbile nepopulare”, în cele de la granița unei structuri, căci și ele pot descrie elocvent, de pe un alt versant, existența noastră de astăzi.
Și cum v-ar plăcea să fie Europa dumneavoastră? Aveți un ideal de Europă? Cum ar fi ea populată?
Nu sunt foarte sigur că ar trebui să mă străduiesc să caut și să definesc o Europă ideală. De fapt, mie îmi place Europa așa cum este ea. Desigur, prefer de fiecare dată libertatea în fața bogăției și pariez pe creativitate în competiție eventuală cu o ordine prestabilită. Mai cred, de asemenea, că o mulțime de limbi / mai multe culturi nu ar trebui să constituie o barieră pentru înțelegerea reciprocă a europenilor. Eu am avut sentimentul că totul mergea în direcția cea bună acum zece ani. Este drept că acum lucrurile arată mai rău, ceva mai rău, dar această tendință recentă se va sfârși într-o bună zi. Poate că sunt prea idealist în privința principiului meu de a accepta Europa așa cum este ea – dar așa cred eu că e bine.
Ce influență are asupra literaturii ucrainiane faptul că Ucraina e așa de aproape de Rusia? În bine, în rău? E potențată sau inhibată de această vecinătate estică?
Nu am cum să vă dau un răspuns clar la acestă chestiune; răspunsul meu are de-a face, în mod evident, și cu registrul ambiguităților. Bineînțeles că atunci cînd trăiești în umbra cuiva, în cazul de față în umbra unei „mari culturi rusești”, aceasta nu poate fi foarte productiv; tocmai din cauza acelei umbre. În același timp, este dincollo de orice dubiu că există câțiva scriitori ruși extrem de importanți (îl numesc aici numai pe Gogol – Hohol, dar ei sunt mai mulți) care aveau origine ucraineană și care au sfârșit prin aceea că au influențat literatura rusă într-un mod foarte puternic. Îndrăznesc să spun ceva care, aparent, poate să fie intrigant – dar care, de fapt, conține o exagerare voită tocmai pentru a sublinia ceva cu miez: anume, faptul că vecinătatea noastră are influențe mai mari pentru literatura rusă decât pentru ucraineană. Dar lucrurile se schimbă și, să sperăm, pot să apară și alte tendințe.
Ce nu respectați sau ce vă displace profund din ceea ce vine dinspre Rusia?
În privința a ceea ce se întîmplă acum, de fapt în ultimii ani, pot să enumăr foarte rapid cinci lucruri care îmi displac în mod evident și puternic: agresiunea militară, propaganda masivă, cultura de masă, presiunea economică, diplomația din culise. Ceea ce tocmai am spus este, cred, mai mult decât suficient pentru a fi – așa cum este Rusia – un vecin foarte problematic.
Dar dinspre Europa de Vest, dinspre Occident în general, ce nu vine spre țara dumneavoastră și ar fi bine să vină?
Dinspre Occident, dinspre Europa de Vest cred că nu ar fi strica deloc o mai bună înțelegere a noastră, mai multă solidaritate și empatie. Nu ne simțim în Ucraina că fiind percepuți ca un adevărat prieten și partener. Chiar dacă ne considerăm o societate occidentală –una care este parte a Europei -, nu avem sentimentul că aceasta este întotdeauna necondiționată.
După decuplarea de URSS, care sînt, din punctul dumneavoastră de vedere, marile teme care sînt bine lucrate și ilustrate în literatura contemporană din Ucraina?
O primă temă ține, în mod clar, de cea mai recentă parte din istoria ucraineană (mai ales de aceea a celei de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, atunci când țara noastră a cunoscut evenimente foarte dramatice). Și o a doua – contemporaneitatea noastră, acum cînd oamenii caută un „nou vis ucrainean”, ca persoane liberă într-o țară liberă. În plus, în ultimii doi ani au apărut și texte despre războiul cel mai recent. Acesta promite să fie o temă fecundă într-un viitor apropiat și am convingerea că vor ieși texte foarte interesante provocate de aceste evenimente. Prin ce, prin cine privește literatura din Ucraina spre Europa? Cine (mă refer la numele emblematice) sau ce instituții sînt ”purtători de Europa” în spațiul literar ucrainean?
În ultimul deceniu, în Ucraina s-au tradus o mulțime de cărți străine. Cele mai multe traduceri au fost făcute di autori germani, englezi și polonezi. Poate ceva mai puțin din alte limbi europene importante, așa cum sunt franceza sau spaniola. Polonia, de fapt, are un program foarte bun pentru popularizarea scriitorilor săi contemporani (nu doar pe aceștia, ci și „clasicii secolului al XX-lea”), care este susținut de Institutul Cărții. Autori germani au fost, de obicei, traduși cu sprijinul Institutului Goethe. Pot să menționez, de asemenea, în același sens al pătrunderii vestului – și a literaturii sale – în spațiul ucrainean British Council și Fundația Renașterii Internaționale. Numărul de cărți traduse în cărți ucrainene crește constant, există sute de titluri publicate anual pe parcursul ultimilor ani. Există mai multe feluri de a privi spre Europa dinspre literatura ucrainiană?
Nu sunt de fapt mult. Însă, cu siguranță, Europa este una dintre marile noastre teme. Mai ales printre cei mai tineri autori – unii dintre aceștia, de altfel, chiar locuiesc în țări (vest)europene sau călătoresc în mod constant în Occident. Unii dintre ei pot vorbi, citi și scrie în 3 – 5 limbi străine. Mulți dintre aceștia primesc stipendii și burse europene. Una peste alta: cred că toată această situație este cît se poate de normală și ea poate fi productivă.
Unde, în afara Ucrainei, se aud distinct vocile intelectualității (inclusiv ale literaturii) ucrainiene? În ce alte țări? Altfel spus: care sînt țările cele mai atente și mai empatice la ceea ce vorbesc umaniștii din Ucraina, scriitorii din țara dumneavoastră?
Nu cred că trebuie să vorbim de țări care ar avea un statut mai special. Dar, general spus, există un interes vizibil și în mod cert mult mai multe traduceri din limba ucraineană în poloneză și germană decât, să spunem, în limba spaniolă sau în suedeză. Prin urmare, vocile ucrainene sunt adesea invitate să participe la unele lecturi publice, la festivaluri sau la alte evenimente de priofil în Polonia, Austria sau Germania. Principala problemă pe care o avem acum este aceea că, în multe țări, există o lipsă de traducători literari profesioniști care sunt capabili să lucreze cu limba ucraineană contemporană. Încă mai așteptăm niște nou-veniți talentați.
Cum sunt apreciate, în situații de conflict, chiar de război, cuvintele / poziționările scriitorilor? Ce trebuie să spună ele neapărat, astfel încît bruiajele, chiar și cele foarte puternice, să nu conteze foarte mult?
De ceea ce sunt sigur este că nici măcar războiul nu oferă scriitorului o scuză la îndemînă pentru a scrie mai repede și mai rău. Da, oamenii așteaptă cuvintele și judecățile scriitorilor și poate există o anumită presiune din partea cititorilor într-un moment istoric atât de dificil, așa cum e războiul, și care poate construi un context de receptare mai puternic, mai acut decât era înainte. Dar, dincolo de toate aceste variabile: legile principale pentru un scriitor ar trebui să fie „nu te grăbi” și „ai mare grijă de calitatea scriiturii tale”. Pentru că dacă există o calitate literară ridicată în ceea ce face un scriitor, înseamnă că reacția sa vizavi de situația conflictuală se consumă în modul cel mai potrivit posibil.
De ce credeți că patriile scriitorilor, patriile din mintea acestora sau patriile visate de aceștia sînt atît de diferite de cele reale și, mai ales, de cele ale politicienilor și militarilor?
Hm, nu știu dacă aș putea să susțin, prin exemplul meu – prin ceea ce fac eu și prin ceea ce imaginez – un asemenea punct de vedere. Dacă aș scrie o literatură fantastică, aș putea să vă susțin această impresie. În același timp, simt nevoia să spun că eu nu sunt și „realist” – în sensul tradițional al realismului literar. Dar, cînd scriu, nu pot să nu vorbesc / să nu scriu despre fragmentele mele de realitate. Trebuie să existe și un loc pentru politicieni, soldați etc. în aceste fragmente. Desigur, pot să am niște proiecții, niște vise legate de unele opinii sau sentimente legate de modul în care se poate, în bine, schimba țara în care trăiesc. Îndrăznesc chiar să spun că unele dintre aceste idei (foarte puține, dacă este să fiu onest pînă la capăt) au și devenit o realitate. Sau, cel puțin, vor deveni de acum înainte realitate. Sînteți optimist despre viitorul țării dumneavoastră? Da, chiar sunt. Dar nu am argumente puternice și foarte limpezi care să sprijine de ce anume cred una ca asta. Tendințele noastre de „acum și aici” sunt destul de contradictorii. Așa că nu am nici o bază rațională pentru optimismul meu. Este doar credința mea în inevitabilitatea ”complotului” (un complot, cred, al binelui) la care și eu lucrez, ca un fel de coautori al său.
Dar despre viitorul literaturii ucrainiene?
Este foarte promițătoare. Sunt acum la noi o mulțime de colegi mai tineri foarte înzestrați și, în ce mă privește, sunt foarte departe de a vedea sfârșitul sursei lor de inspirație.
Yuri Andruhovîci este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori ucraineni. S-a născut în 1960, la Ivana-Frankivsk, în Vestul Ucrainei. Scrie și publică proză, poezie, eseu, traduceri; este, de asemenea, implicat în proiecte muzicale, de jazz cu precădere. Este laureat al Premiului Herder, precum și a numeroase premii internaționale. În limba română are mai multe cărți traduse – aparținînd unor genuri diverse (roman, poezie, confesiune – eseistică). Fiica sa, Sofia Andruhovîci, este de asemenea o foarte promițătoare scriitoare din Ucraina.
