Karl Marx la bicentenar: promisiunea sângeroasă a utopiei

Marxismul nu este singura varietate de socialism care se naşte în secolul XIX, dar este unica ce aspiră la întemeierea ştiinţifică a viziunii sale. Marx va revendica pentru sine calitatea de fondator al unui socialism care se fondează nu pe sentiment, ci pe studiul legilor economice şi istorice. De aici, ferocitatea intelectuală cu care Marx îşi apără poziţia de pontif ideologic: orice abatere de la linia sa echivalează cu o erezie.

Prin acest apel la ştiinţificitate şi la raţiune, marxismul cucereşte o poziţie centrală în panteonul stângii radicale. Toţi cei care i se opun sunt denunţaţi ca spirite incapabile să acceadă la claritatea profetică a părintelui fondator. Peste decenii, Lenin îşi arogă calitatea de fidel discipol al lui Marx însuşi. Invocarea lui Marx este, pentru toţi, intelectuali, revoluţionari şi tirani, deopotrivă obligatorie.

Universalismul marxist este , pe cale de consecinţă, un universalism al ştiinţei şi al raţiunii. Textele lui Marx posedă, pentru acest cerc de credincioşi ai religiei sale seculare, atributul infailibilităţii. Spusele lui Marx stabilesc traseul viitorului pe care umanitatea este chemată să îl urmeze. Reflecţia si practica politică sunt obligate sa rafineze ipotezele extrase din opul marxist. Marxismul este, spre a relua formularea lui Michael Oakeshott, imaginea terifiantă a raţionalismului politic: realitatea este prinsă în acest imens corset al ideii, fiecare dintre detaliile ei este reglementat minuţios, spre a fi pus în acord cu un plan aproape divin. Tentativa, fanatică şi sângeroasă, de a transforma umanitatea în câmp de experiment grandios este consecinţa legică a venerării cărţii în care stă inchisă Ideea.

Intelectualul în căutarea viitorului

Marxismul acordă celor ce cred un set de certitudini şi încrederea în posibilitatea de a modela viitorul. Marxistul este, invariabil, de partea corectă a baricadelor, întotdeauna fiind vocea celor exploataţi. Marxistul intră, o dată cu acceptarea dogmei fondatorului, în această biserică globală ce trece peste etnii şi anulează religii. Ostilitatea funciară a marxismului în raport de religie este explicabilă prin ambiţia ştiinţei şi politicii revoluţionare de a evacua orice reper al transcendenţei. Divinitatea o dată alungată, tot ceea ce contează este atingerea mântuirii pe acest pământ.

Politica marxistă va fi una a nemăsurii utopice,de vreme ce marşul spre utopie este singura ei raţiune de a fi. Politica marxistă nu este şi nu poate fi un exerciţiu ca oricare altele, căci ea porneşte de la existenţa unui adevăr care trebuie comunicat şi acceptat. Politica marxistă nu este şi nu poate fi deschisă spre compromis instituţional şi intelectual, în măsura în care orice marxist autentic este încrezător în superioritatea reflecţiei sale:unica formă de interacţiune este convertirea sau exterminarea.

Pentru intelectual,marxismul, ca teologie seculară şi utopică, este limanul spre care se îndreaptă, ca spre un tărâm al salvării. Pentru intelectual, torturat de marginalitatea sa în ordinea capitalistă, marxismul aduce dubla promisiune: a ştiinţei şi a acţiunii umaniste.O dată cu adeziunea la marxism, intelectualul se alătură istoriei în marş, fiind alături de cei care luptă şi visează. Pilula murti-bing a ideologiei, evocată de Milosz în “Gândirea captivă”, suspendă îndoielile şi îi conferă un sănătos instinct al poziţionării dialectice.

Pentru intelectual, acest exemplar al modernităţii locuit de ambiţia organizării vieţii celor din jurul său, marxismul este expresia valorilor pe care le preţuieşte în cel mai înalt grad: progresul şi egalitatea. Marxismul procură soluţiile simple şi chirurgicale spre a extirpa tumorile inegalităţii şi ale egoismului. Eliminarea proprietăţii private şi cucerirea puterii politice de către noua clasă aleasă de istorie sunt treptele care pregătesc marele salt spre orânduirea ideală. Pentru intelectualul animat de pasiunea iacobină a liniilor drepte, calea cea mai scurtă spre fericirea colectivă trece prin marxism şi comunism.

Pentru intelectual,marxismul seduce prin pariul antropologic pe care îl avansează. Miza comunismului este una de zidire umană, prin instrumente economice. Deposedarea şi planificarea, centralizarea şi pauperizarea sunt subordonate ţelului întemeierii omenirii purificate de păcat. Ca variantă de milenarism, comunismul propune un eden pământean,cu ale sale meleaguri populate de exemplare umane fericite în mod raţional. Utopia nu mai este un joc cu mărgele de sticlă, ci un exerciţiu temerar şi ştiinţific: unul perfect posibil, o dată ce statul trece în mâinile celor care muncesc.

Omul nou se zideşte în retortele pe care le imaginează Marx. Ideologia este surogatul demonic de religie pe care îl instalează în centrul lumii marxismul. Ateismul barbar al regimurilor de democraţie populară este manifestarea acestui ataşament faţă de Cuvântul ce eliberează. Pe tronul golit de vechii idoli se înalţă statuia Raţiunii. Ceea ce au visat iacobinii, comunişti realizează, dialectic.

Pentru intelectual, apelul la fericirea prin nivelare umanistă este irezistibil, iar cântecul său de sirenă se poate distinge şi astăzi. Marxismul este capăt al istoriei. El nu poate fi atins, dar intelectualul are datoria de a fi în slujba acestui viitor. Drumul spre utopie trece prin Kolîma, Katyn, Canal sau “câmpiile morţii” ale khmerilor roşii. Sângele este vărsat pe altarul egalităţii.

Bicentenarul Marx este, pentru marxiştii sau stângiştii revoluţionari, ocazia pelerinajului încărcat de povara misticii politice. Pentru aceşti intelectuali ce aleg orbirea totalitară,istoria marxismului înseamnă promisiunea Utopiei. Pentru aceştia, omul concret nu are nici o valoare. Sacră este doar Umanitate, sfânt este doar cuvântul marxist: ratăcirea utopică este moştenirea intelectuală a lui Karl Marx.