GHEIȘA

Avea un kimono verde crud, decorațiuni cu crizanteme în părul negru pieptănat sofisticat și un chip de finețea caolinului. Ochi migdalați, conturați cu un creion subțire și buze roșii, micuțe. Pe brâul lat de mătase avea pictate flori de cireș japonez.

Nu, nu am mai văzut niciodată o gheișă, iar cele câteva romane de literatură niponă mi-au format o imagine oarecum distorsionată despre ceea ce înseamnă una. Sincer, mă cam bântuia scepticismul, mă așteptam să văd un fel de păpușă de porțelan care țopăie în lumea ei și împarte surâsuri gratuite. Ei bine, nu. Am văzut în seara aceasta nu doar una dintre cele mai frumoase femei (aproape că îmi venea să o ating să mă conving că e reală, deși avea 53 de ani), ci și o artistă care a ținut nemișcată o sală (timp de două ore) doar din zâmbet și din gestică. O făptură superbă, cu o voce splendidă și un râs de copil, care avea un magnetism aparte. O apariție oarecum bizară și pastelată, de la care nu îți mai puteai lua ochii.

A împărțit cadouri, evantaie și fotografii. Și părea că a dărui îi face o plăcere imensă. A  învățat mișcările sale de dans pe oricine a fost dispus să le urmeze. Explica foarte calm, râdea cristalin și reușea să țină publicul atent. Nu a atins pe nimeni și nu s-a lăsat atinsă. Avea spatele drept și o ținută maiestuoasă, umerii micuți și lăsați ca de balerină și nu depășea în înălțime o mignonă.  Răsucea un evantai pictat cu aur și imagina că toarnă sake într-o ceașcă.

Cu niște papucei minusculi ca niște saboți, a urcat pe un tatami și a interpretat melodii tradiționale japoneze, a dansat și a cântat la shamisenul cu corzi de mătase.

Era seducție în stare pură. Rafinament dus la extrem. Avea vocea tânără și o scânteiere în ochi care topea instantaneu neîncrederea interlocutorului. O urmai ca hipnotizat în joc. Interacționa natural cu bărbații din sală cu o lejeritate stranie, care în alte circumstanțe ar fi stârnit gelozii.

Ce nu era? – nu era vulgară, frivolă, rece, ridicolă, plictisitoare.

Dacă mi-ar fi plăcut să știu despre ea mai mult? Da, de pildă, cu ce parfum se dă? Sau, cum arată cu părul despletit?

 

Am aflat că se numea Umekichi și era una dintre cele 40 de gheișe ale Japoniei

„Deschizi umbrela și o rotești ușor. Arăți către un incendiu, departe din Higashiyama. Apoi către munții din spate. Strângi apoi umbrela, te privești în ea ca într-o oglindă, te dai cu ruj pe buze, îți aranjezi părul în stil Maiko și pui mâna la cap – ca să fii drăguță. După ce faci trei pași cu umbrela, te rotești ușor și balansezi mânecile lungi ale kimonoului….”

(Simona Preda)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *