Viktor Orban: feroce, puternic și periculos

  • În anul care marchează Centenarul Marii Uniri – dar și o traumă majoră pentru maghiari, căci este pregătitor în chip decisiv pentru 1919, acesta din urmă, o traumă și mai mare pentru maghiari– este probabil că vom vedea mai bine, și în mod direct, de ce se spune despre Viktor Orban că este un personaj politic deopotrivă complicat, puternic și periculos. ●Avem deja în spațiul public prima ”baterie” de semnele – au apărut informații despre cum gîndesc vecinii de la Vest conduși de Orban alocarea bugetară pentru etnicii maghiar din România într-un an cu multă simbolistică încă destul de fierbinte. Și, încă o dată, este foarte probabil, cred că inevitabil că lucrurile sunt așezate, pentru 2018, într-un proces care va dura mai mult și care va lăsa urme în spațiul public de la noi. ●Până atunci însă, pînă la noi date cu alte cuvinte, avem, de puțin timp, la îndemînă un excelent instrument care ne ajută să înțelegem mai bine cu cine avem de-a face. Altfel spus: cine e, de unde vine, ce poate face, cît e de determinat, cît de puternic Viktor Orban? ●Avem, deci, o carte, publicată în 2016 în original și relativ repede adusă și în românește la editura Polirom: ”Ungaria lui Orban”. ● Autorul ei este Paul Lendvai –, născut în Ungaria, trăind mai bine de două decenii în Ungaria pe care o părăsește după 1956 și, de mai bine de jumătate de secol, cetățean austriac, dar, mai ales, unul dintre cei mai cunoscuți și mai competenți cunoscători ai istoriei moderne și recente a Ungariei, un nume cu greutate și operă în publicistica și eseistica din Occident cu privire la Ungaria. Lendvai nu este, de altfel, la prima apariție în românește – în mai multe ediții, la Humanitas de data aceasta, i-a apărut excelenta monografie intitulată ”Ungurii”. ● Revenind la ”Ungaria lui Orban”, focusul acestei cărți are în vedere ”istoria zbuciumată a Ungariei de după schimbarea de direcție din 1989/1990, dar în special noua eră începută în 2010 și, dincolo de ea, în primul rînd cariera, personalitatea și viziunea despre lume ale lui Viktor Orban, cel mai mare și totodată cel mai controversat talent politic de la prăbușirea comunismului și a dominației străine”. ●Orban pleacă de foarte de jos. Are o ambiție feroce, o voință de putere de animal politic de rasă. Răsplătește cu generozitate loialitățile și pedepsește crunt trădările. Dar nu numai pe acestea. În raport cu adversarii politici și cu dușmanii politici, e călăuzit de un principiu cultivat încă din studenție – ”dacă voi primi o palmă, voi da două înapoi”. ●Paul Lendvai, o notă succintă despre o declarație făcută de politician maghiar la începuturile carierei sale, cu o trimitere psihanalitică subtilă a propos de comportamentul violent al lui Viktor Orban: ”Într-un moment de neatenție, tânărului politician i-a scăpat mărturisirea că până și la 17 ani era încă bătut de tatăl lui din cauza comportamentului său grosolan”. ● Orban e perceput azi ca exponent al unei drepte cu pulsiuni și fapte evident autoritariste – și există deja foarte multe argumente pentru a fi plasat, pe spectrul politic, aici mai ales și nu altundeva. El e, într-adevăr, remarcat, în 1989 chiar, ca fiind anticomunist – între cei șase vorbitori de la marele moment din Piața Eroilor din Budapeste lui 1989, cel mai limpede vorbește chiat foarte tînărul Orban și cel mai pregnant. ●Mai mult decît ”de dreapta” – fie ea conservatoare, fie (cum e cazul din 2010 încoace) altceva, cu tentă apăsat autoritară -, Viktor Orban este un imens oportunist-populist. Ceea ce înseamnă, argumentele pe care Paul Lendvai le pune pe masă sunt convingătoare, că există și un episod semnificativ de stîngist la acest personaj politic – în 1992, în Parlament, Fidesz se comportă ca un partid de centru-stînga. Peste nici doi ani, pozițiile de stînga asumate sunt părăsite, iar liniil de discurs sunt schimbate radical de Orban și de oamenii său de încredere. Principiile sunt făcute ca să fie încălcate sau, cum ar spune un alt Marx decît Karl Marx (mă refer la Groucho Marx): ”Acestea sunt principiile mele. Dacă nu îți plac, am altele.” ● Orban urcă în mod constant, speculează, populist-oportunist fiecare fereastră de oportunitate, calcă pe cadavrul unei stîngi infecte și corupte (și în Ungaria, cum și în multe alte țări), ajunge la putere. Și își ia tot mai multă putere. Își ucide politic prietenii, schimbă garnituri de aliați pînă cînd ajunge la exemple de manual de obediență, dar mai ales modifică fundamental arhitectura constituțională a țării sale, tulbură profund principiul separației puterilor în stat, disprețuiește statul de drept, dă naștere și consolidează ”democrația iliberală”, cum îi spune cu mîndrie. ● Fapt e că acum, în 2018, are putere mai mare decît oricînd, opoziție încă foarte firavă și pare să fie, pentru multă vreme de acum înaite, purtător de viitor. Toate acestea, dar și multe altele, cu argumente, date, fapte, ni le spune, convingător și îngrijorat, Paul Lendvai în această carte. ●Tot el  o încheie cu acest gînd: ”rămâne în continuare fără răspuns întrebarea dacă prim-ministrul mai poate să exercite puterea fără să devină sclavul ei”.

Un comentariu

  1. Dușan Crstici says:

    Am citit recenzia cu mult interes, si prin prisma lecturii, illo tempore, a cărții (celebre) a lui Paul (ex Pal) Lendvai, „The Hungarians: A thousand years of victory in defeat”.Trista lectura! Triste bulevardele si pietele sărbătoririi mileniului. Sic transit gloria mundi! Cu mulțumiri pentru lectură , pentru Pal Lendvai, si mai ales, pentru a dumneavoastra frumoasa carte ! Sărbători Pascale fericite ! Dușan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *