Interviu cu Dr. Delia Popescu, Profesor Asociat la catedra de Științe Politice a Universitǎţii Le Moyne, Syracuse (NY). Interviu luat de Dr. Monica Ciobanu
Monica Ciobanu (M.C.): Pentru început aş dori să informǎm cititorii cine este Delia Popescu şi ce traiectorie profesionalǎ a urmat înainte de a ajunge Profesor Asociat la catedra de Știinţe Politice a Universitǎţii Le Moyne din Syracuse, statul New York?
Delia Popescu (D.P.): Sunt specialist în teorie politicǎ şi în principal în teorie politicǎ comparativǎ, care nu este un subiect tipic în ştiinţe politice. Teoria comparativǎ e un domeniu relativ nou care are de-a face cu dezvoltarea unei metodologii creative care ar deschide calea comparaţiilor între diverse tradiţii de gândire, între Est si Vest, de exemplu, sau între oricare alte tradiţii politice intelectuale care sunt clasate ca fiind diferite în imaginaţia popularǎ şi în cea academicǎ. Pe scurt, e vorba de cum recepţionǎm idei şi cum le plasǎm în structura domeniilor noastre. Profesional vorbind sunt discipolul unei mişcǎri conduse de cercetatori ca Leigh Jenco, de exemplu, care a scris o lucrare intitulatǎ “Schimbarea Punctului de Referinţǎ: Ȋnţelegera in Timp si Spaţiu in China şi în Vest,” Oxford, 2015. Recent, am contribuit un capitol legat de conceptualizarea gândirii politice din Europa de Est la un volum introductiv despre Gândirea Politicǎ Comparativǎ care va fi publicat de Oxford. Scopul meu ca cercetator e sǎ arat cum structuri și procese legate de putere și discurs ierarchic au un efect asupra recepţiei gândirii est europene.
Traiectoria mea profesionalǎ are o poveste relativ stufoasǎ, pentru cǎ am descoperit multe lucruri cu timpul, pe măsurǎ ce s-a dezgheţat oarecum structura învǎţǎmântului romȃnesc. Urmând şcoli formate într-un regim restrictiv cum a fost comunismul, târziu am îndrǎznit sǎ mǎ axez pe ce îmi plǎcea în loc de ce era preferabil. Dupǎ ce am urmat un liceu de filologie în care m-am axat pe limbi străine (liceul Mihail Kogălniceanu, Vaslui), întâi am decis sǎ mǎ înscriu la drept (Universitatea Romȃno-Americanǎ în Bucureşti), care pǎrea sǎ combine interesul meu în munca analiticǎ cu o prezenţǎ publicǎ, ca avocat. Ȋnsǎ am descoperit relativ repede cǎ legea mǎ interasa mult mai puţin decât discuţia drepturilor în sine, şi m-a fascinat dreptul antic, roman. Ȋn mijlocul studiilor de drept (şi a persistentelor dubii), am avut ocazia sǎ aplic in Statele Unite la un program de ştiinţe politice la Lousiana State University, în Baton Rouge, statul Louisiana. Dupǎ ce am terminat facultatea, am urmat un doctorat în ştiinţe politice la Universitatea Colorado din Boulder, statul Colorado, unde m-am reorientat dinspre drept cǎtre teorie politicǎ şi am scris o tezǎ de master despre Jean Jacques Rousseau și o tezǎ de doctorat despre ideea de reponsabilitate în dizidenţǎ, în special în gândirea lui Vaclav Havel.
Cercetarea mea în rezistenţa politicǎ s-a potrivit cu ideea de dreptate socialǎ în tradiţia iezuitǎ, care este fundaţia unui numǎr relativ mare de şcoli private şi în Europa şi în America, dar nu are o prezenţǎ seminficativǎ în învǎţǎmîntul din Romȃnia. Ȋn consecinţǎ lucrez la o universitate iezuitǎ, care este orientatǎ cǎtre acţiune socialǎ din perspectiva celor fǎrǎ putere în societate sau în politicǎ. Sunt Directorul catedrei de Știinţe Politice şi conduc alte douǎ programe academice, cel de Studii Legale/Drept și cel de Studii Globale.
M.C.: Publicul romȃnesc nu este probabil informat cǎ Delia Popescu este autoarea cǎrţii Vaclav Havel’s Thought: The Responsibility of Resistance publicatǎ in 2011 de editura Lexington Books. A avut experienţa personală o anumitǎ influenţǎ în alegerea acestui subiect?
D.P.: Absolut. Experienţele formative ale vieţii sub comunism au devenit subiect de cercetare şi tragicomicul vieţii de atunci a ajuns sǎ îmi influenţeze profund perspectiva de acum. Nu e un accident cǎ m-a atras Havel, care pe de o parte a scris eseuri politice anti-comuniste și pe de altǎ parte a compus piese în tradiţia teatrului absurd. Disonanţa între viaţa de zi cu zi şi mesajul sistemului a devenit o experienţǎ defulatǎ, în cazul meu, prin a citi şi a scrie despre ea. Ȋmi amintesc de exemplu cât de marcatǎ era viaţa de necesitatea de a ascunde latura privatǎ, cea de acasǎ, în orice interacţiune publicǎ, chiar şi pentru un copil la şcoalǎ. Familia tatǎlui meu, de “origine nesǎnǎtoasǎ,” s-a chinuit sǎ supravieţuiascǎ crescând nutrii şi croşetând cǎciuli, şi pǎrinţii mei au fost subiectul monitorizǎrii de cǎtre Securitate și chiar al interogaţiilor în cazul lui tata. Multe din lucrurile legate de noi le-am aflat mai tîrziu, ca de exemplu cǎ fratele bunicii mele a fost executat la Craiova de autoritǎţi, unde a avut parte de tratamentul gulagului romȃnesc par excellence.
Apropos de ce spuneam mai sus, de faptul ca m-am axat pe lucruri pe care le-am descoperit în timp: l-am citit pe Havel târziu, chiar foarte târziu, când eram la doctorat în America. Din câte ştiu, cǎrţile lui Havel nu sunt nici acum publicate in romȃnǎ (cu o singurǎ excepţie nesemnificativǎ). Sunt multe de zis despre cum Havel reflecta viaţa în comunism, dar e suficient de menţionat cǎ este capabil sǎ exprime tensiunea dintre realitate şi mitologie politicǎ într-un fel care m-a atras cǎtre studiile de discurs politic pe care le urmez zilele astea. Havel meritǎ citit si rǎscitit.
M.C.: Urmǎtoarea întrebare se leagǎ de contextul actual al Romȃniei: cum s-ar putea raporta societatea și clasa politicǎ romȃneascǎ actualǎ la moştenirea lǎsatǎ de regretatul politician şi intelectual care a fost Havel?
D.P.: Existǎ o dezbatere publicǎ recentǎ despre contribuţia sa ca preşedinte. Drept sǎ spun, discuţia asta m-a lǎsat rece, în principal pentru cǎ am urmat zicala (englezeascǎ bǎnuiesc) “urmeazǎ ce zic şi nu ce fac.” Havel n-a avut pretenţia cǎ este perfect, nici personal şi nici ca politician. El a spus de multe ori cǎ nu are planuri politice grandioase, şi cǎ efortul politic principal este un efort zilnic, personal de a rezista impulsului de a minţi şi de a lua calea uşoarǎ a disimulării. Deci, contrar opiniei generale, politica e o luptǎ în tranşee personale, care ne cere sǎ ne asumǎm responsabilitatea faptelor zilnice care determină felul în care interacţionǎm cu alţii. Havel ne îndrumǎ sǎ folosim empatia, o virtute clasatǎ în sfera privatǎ și filosoficǎ, ca virtute politicǎ. Ideea e ca, prin empatie, sǎ practicǎm o politicǎ inclusivǎ, faţǎ, de exemplu, de etnia roma, sau de imigranţii și refugiaţii din lumea arabǎ. Uşor de spus, greu de fǎcut, dar asta e virtutea lui Havel – are un fel de a convinge cǎ lumea noastrǎ personalǎ e lumea construitǎ de alţii, şi dacǎ vream sǎ trǎim “bine” trebuie sǎ îi tratǎm pe alţii bine, şi asta e treaba politicului. Și cum spuneam, mǎ mirǎ că aşa de puţine din scrierile lui Havel au ajuns la publicul romȃnesc.
M.C.: Mai recent te-ai reorientat spre o altǎ arie de cercetare, şi anume memoria regimului comunist din Romȃnia (un subiect de mare interes în rândul cercetǎtorilor conectaţi cu Societatea de Studii Romȃneşti). Ce aspecte anume te intereseazǎ şi din ce perspectivǎ metodologicǎ şi teoreticǎ abordezi aceastǎ temǎ?
D.P.: Ideea de construire a memoriei colective se leagǎ de preocuparea mea cu practici discursive, şi ceea ce se numeşte analiza criticǎ a discursului, un fel de studiu hermeneutic aplicat relaţiilor de putere exprimate în texte, discursuri, şi relaţii publice în general. Am scris întâi un articol despre Legea 18, aşa numita “lege a ilicitului,” care era o stratagemǎ a regimul comunist sǎ închidǎ, pe capete, pe cei care crâcneau împotriva regimului pe motiv cǎ sunt criminali de drept comun. Este o legăturǎ între cum a fost aplicatǎ legea și multe dintre povestirile celor care au ajuns în închisori comuniste, ceea ce m-a condus cǎtre Memorialul Durerii. O lucrare despre cum au fost folosite diverse teme în Memorial a apărut în volumul Laviniei Stan intitulat Justice, Memory, and Redress: Insights from Romania, Cambridge, 2017. Datorita Laviniei Stan, preşedinta Societǎţii de Studii Romȃneşti, şi modului în care a dezvoltat activitǎţile societǎţii, am continuat latura romȃnescǎ a intereselor mele şi acum scriu un articol despre Petre Ţuţea şi prezenţa sa publicǎ dupǎ 1989, care sper sa aparǎ în noul jurnal al Societǎţii de Studii Romȃneşti.
M.C.: Care sunt proiectele actuale şi de viitor la care lucrezi?
D.P.: Mǎ preocupǎ două lucruri: întâi, ceea ce Havel numeşte “gândirea evazivǎ” şi felul în care este reflectatǎ în discursul politic actual din America; al doilea lucru este continuarea unei analize pe care am început-o acum mai mulţi ani, legatǎ de deliberări democratice. Acest al doilea proiect m-a ghidat într-o direcţie care pare improbabilǎ: proiectul constituţional recent dezvoltat in Islanda, care este primul proiect de constituţie creeat cu ajutorul publicului (crowdsourced). Pe moment colectez datele empirice care îmi vor permite sǎ aplic o structurǎ teoreticǎ pe care am folosit-o într-un articol precedent numit “Democraţia pe Web” (apǎrut in Information, Communication, and Society, Vol. 14, 2011). Este deci o lucrare care combina teoria democraţiei şi studiul empiric clasic în ştiinţe politice.
M.C.: Din 2017 te-ai implicat ca membru în comisia de organizare a Congresului Societǎţii de Studii Romȃneşti axat pe aniversarea centenarului unificǎrii statului naţional din 1918. Te-aş ruga să ne spui ceva despre stadiul pregǎtirii acestui eveniment gǎzduit de Facultatea de Știinţe Economice din Bucureşti.
D.P.: Din fericire, suntem pe ultima sutǎ de metri. Comitetul organizator, condus de Peter Wagner, şi ghidat de neobosita Lavinia Stan, a reuşit sǎ construiascǎ un program absolut impresionant, cu cea mai largǎ participare din istoria societǎţii. E prima datǎ cînd ajung la o conferinţǎ profesionalǎ în Bucureşti, aşa cǎ drept sa spun, îmi face mare plǎcere sa fiu în comitetul organizator!
M.C.: Mulţumim pentru interviu şi o ultimǎ întrebare: ce va aduce acest congres din punctul de vedere al relaţiilor de colaborare şi parteneriat dintre diaspora ştiinţificǎ și comunitatea academicǎ din ţarǎ?
D.P.: Conferința SRS este organizată doar odată la trei ani, aşa cǎ asta este o oportunitate excelentǎ să unim cǎile de cercetare. Și pot sǎ vorbesc din experienţa personalǎ și privilegiatǎ, pentru cǎ am avut acces la lista de aplicanţi: dupǎ ce am văzut lista impresionantǎ de nume, am început să contactez una-douǎ persoane sǎ sugerez mici discuţii legate de cercetarea fiecǎruia. Sugerez acelaşi lucru tuturor participanţilor: sǎ se uite cu mult înainte la program şi sǎ caute activ sǎ vorbesca cu cât mai mulţi participanţi!
* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Dr. Monica Ciobanu este profesor la Universitatea Statului New York în Plattsburgh unde predă cursuri de sociologia dreptului, sociologie politică, drepturile omului, justiția de tranzitie și politică, istorie și cultură în Europa Centrală și de Est. A publicat numeroase lucrări în reviste de specialitate și mongrafii pe tema democratizării și a trecutului comunist în România. În toamna lui 2017 a fost bursieră a Institutului Imre Kertesz Kolleg în Jena, Germania și în 2015 i s-a acordat distincția pentru merite academice de către Universitatea Statului New York. Din 2010 este membru în consiliul de conducere al Societății de Studii Românești și în 2015 a condus comisia de organizare a Congresului SRS. A obținut doctoratul în sociologie în 2005 de la New School for Social Research.
