Ultima imagine pe care Vladimir Nabokov o va avea asupra patriei sale este aceea a Crimeei. Din acel punct îndepărtat începe drumul emigraţiei. Nabokov, asemeni atâtor altora, îşi are destinul aşezat sub semnul unei îndepărtări nostalgice. Rusia de dinainte de comunism încetează să mai existe. Din ea supravieţuiesc, izolate şi tragice,doar fragmente din exil.
Crimeea este, la finele lui 1920, teatrul unei tragedii ruse, actul final al războiului civil. Din porturile sale pleacă spre Constantinopol rămăşiţele unei armate şi cele ale unui stat. O dată cu retragerea din Crimeea a trupelor comandate de baronul Vranghel, istoria sovietică debutează cu adevărat. Teritoriul Rusiei este supus, definitiv, autorităţii comuniste.
Tragedia rusă din Crimeea este şi drama unui soldat, generalul-baron Vranghel. Asemeni mai tututor celor ce comandă armatele albe, Vranghel este parte din arhitectura Rusiei care se prăbuşeşte la 1917. Reperele sale sunt, invariabil, cele ale patriei pierdute. Martor al descompunerii armatelor ruse, Vranghel, ultimul comandant alb, este bântuit de himera eroismului. El este croit din aluatul lui Kornilov, animat fiind de iluzia reconstituirii unei Rusii a ordinii, pe ruinele Imperiului.
Vranghel este confruntat, încă din 1917, cu spectacolul traumatic al dislocării universului său. Tot ceea ce urmează este încercarea, pe jumătate donchişotescă, de a reconstitui un spaţiu,un stat şi o identitate. Mica Crimee,reduta din 1920, este imaginea miniaturală a Rusiei semi-imperiale. Regentul este înlocuitorul unei puteri a ţarului ucis. Vranghel este un locotenent ce apără un castel în ruină.
Ceea ce îl distinge pe Vranghel, iar memoriile sale o confirmă, este luciditatea politică absentă la atâţia dintre colegii săi de comandă militară. Vranghel este cel mai pregătit dintre şefii albi să înţeleagă raţiunile eşecului lor militar şi politic. Succesorul lui Denikin întrevede mizele pe care alţii le-au ignorat. Îi sunt străine teribile excese pogromiste ale altor albi. În contextul războiului civil, regimul de autoritate militară al lui Vranghel posedă elementele unei remarcabile prudenţe politice.
Mult prea târziu şi sub presiunea guvernelor aliate a căror recunoaştere o solicită, Vranghel conturează o abordare politică care înseamnă mai mult decât o acţiune militară. Spre deosebire de intransigenţa lui Kolceak, Vranghel acceptă existenţa unei noi situaţii agrare şi a unui nou context politic. Tentativa guvernului său de acomodare cu localnicii contrastează cu experienţa altor armate albe. Proclamaţiile sale sunt cele ale unui militar cu instinct al guvernării: viziunea lui Vranghel este întemeiat pe atenţia acordată bunei-guvernări, organizării şi planificării strategice. Prezenţa unui politician remarcabil ca Piotr Struve în diplomaţia statului său certifică capacitatea lui Vranghel de a gândi in termeni globali.
Dar acolo unde Vranghel nu poate depăşi pe colegii săi albi este în chestiunea naţională. Triumful leninist în războiul civil este datorat nu doar amoralismului comunist, ci şi manipulării tactice a ideii de auto-determinare. Armatele albe sunt prizonierele ideii unei Rusii monolitice. Vranghel nu are empatie faţă de cauzele ucrainiană sau poloneză. Polonia este un aliat obiectiv, dar nu un prieten. Naţionalismul rus este implacabil opus acceptării dezagregării imperiului.Tragedia lui Vranghel este tragedia unei orbiri identitare.
Evacuarea din Crimeea este clipa în care această Rusie se desparte de trecutul ei, sub protecţia flotei franceze.Secvenţele sunt epopeice şi cinematografice. Oraşele se golesc, iar navele închid în ele memoria unei naţiuni care a dispărut. Rusia lui Vranghel nu mai poate fi restaurată şi nici salvată. Armata de voluntari se topeşte în Europa şi în Balcani. Tribulaţiile ei le evocă pe ale generalului din “Fuga” lui Bulgakov. Mizeria şi promiscuitatea pătează drapelul de luptă.
Dar din armatele albe se salvează un nucleu ideologic teribil, unul pe care dreapta radicală rusă îl va exporta în Germania şi mai departe. Antisemitismul albgardist este parte integrantă din aliajul intelectual al naţional-socialismului.Alianţa cu naziştii de mai târziu a unora dintre generalii albi nu este un accident, ci expresia unei comunităţi de idei. Anul 1945 este capătul de linie al aventurii lor europene: unităţile de cazaci luptând pentru Hitler sunt predate sovieticilor de aliaţi. Cercul se închide, peste decenii.
Umbra lui Vranghel este umbra unei alte Rusii.Uniunea Sovietică ce triumfă recuperează din edificiul ţarist vocaţia autocratică. Cruzimea ideocratică hrănită de războiul civil alimentează proiectul leninist. Bastionul din Crimeea de la finele lui 1920 devine doar o notă de subsol prăfuită în acestă istorie a veacului trecut.
O traducere a “ Memoriilor “ sale o oferă Nicolae Drăguşin, în cadrul ediţiei publicate de “Muzeul Istros al Brăilei”, în parteneriat cu “ Fundaţia Culturală Erbiceanu”.
Am un volum dedicat acestui psihopat în limba germană. Se credea întruchiparea unui Dalai Lama budist și a dat de furcă hoardelor bolșevice din Extremul Orient până la prinderea și executarea sa.
Recomand lectura capodoperei lui Ferdynand Ossendowski : Betes ,hommes et Dieux , apărută în traducere română (Fiare, oameni și Zei) în care Baronul Ungern von Sterberg joacă un mare rol.
Mulțumesc profesorului Stanomir pentru splendida recenzie a volumului Memoriilor generalului Wrangel , publicate în 1927, dar traduse la noi prin grija Fundației Culturale Erbiceanu și editate de ISTROS Brăila în anul 2017 cu ocazia Centenarului de la revoluțiile ruse .
Sunt onorat de acuratețea politicoasă a comentariului dumneavoastră! Sigur ca aveți dreptate. Sentimentul datoriei împlinite la nivelul conducătorilor armatelor implicate în războiul de 30 de ani s-a tradus in crime interminabile ce aveau ca țintă, efectiv, genocidul populației de religie opusă. Procentual, teritoriul preponderent german, teatrul principal al uciderilor, a pierdut mai multă populație decât Germania interbelica in al doilea război mondial! Nu doar colectivitățile criminale ci și, ucigașii plătiți ,solitari, vor avea acest sentiment , doar ca , nu va fi deloc etic ci, posibil, dar nu obligatoriu…. transnațional. Iată cum un termen celebru al limbajului de lemn, „sentimentul datoriei împlinite” ne-a prilejuit o interesantă dezbatere(of, alt termen confiscat de tovarășii limbabajului de lemn). Cu stima și considerație, Dușan Crstici
Altă sugestie, că tot nu vă grăbiți cu moderatul :
Baronul Vanghelie : o dramă romă !
Am citit cu deosebit interes articolul despre cântecul lebedei armatei albe . Deosebit de tristă istorie, reușit prezentată inclusiv cu finalul degradant al alianței albilor supraviețuitori cu hitleriștii foști parteneri, până in 22 iunie ’41 cu roșii învingători! Occidentul cel corect si democratic i-a predat antifascistilot, odată cu generalul Vlasov, comandantul Armatei de eliberare a Rusiei. O neclaritate persista in privința naționalismului rus contraproductiv al baronului Vrangel. Baronul era nobil țarist fidel țarului rușilor. El personal era german baltic, probabil cu strămoșii cavaleri teutoni. Un alt von Wrangel celebru, Carl Gustav, a condus la victorie armata regala suedeza in războiul devastator de 30 de ani, țările baltice fiind sub jurisdictie regala suedeza. Curtea Regală a Suediei s-a mutat la un moment dat in magnificul palat al familiei von Wrangel. In concluzie, nu este vorba de naționalism de sorginte genetică ci de conștiința apartenenței la o clasă socială, nobiliară, fidelă suveranului protector ,prin grație divină ,al poporului „naționalist”. Sentimentul datoriei împlinite este… transnațional ! Același sentiment l-a avut si geograful țarist Ferdinand von Wrangel, răsplătit cu denumirea insulei arctice… Wrangel. Cu stimă si mulțumiri pentru subiect, baronul țarist fiind înmormântat la Belgrad, Dușan Crstici
Urmăresc fascinat și eseul și comentariul dumneavoastră și mi se spulberă liniștea contemplativă când citesc „Sentimentul datoriei împlinite este… transnațional !” Pentru că, la acest nivel, dimensiunea – și transcenderea ei – nu sunt naționale, ci elementar etic umane. Punctual, nu e vorba de o datorie transnațională, ci de un angajament național. Sentimentul datoriei împlinite poate fi echivalat și spre zone de comunitate criminală.
Pe când un articol și despre Ungern Von Sternberg ?