O importantă caracteristică a lecturii de plăcere din copilărie și adolescență este faptul că, aproape sigur, ea nu are nici o legătură cu școala. Ba, dimpotrivă, cititorii din acest grup de vîrstă vor căuta – proporțional cu inteligența și cu spiritul lor de inițiativă – să pună mîna tocmai pe cărțile pe care nu sunt încurajați să le citească la anii lor: lectură de ”duzină” care se înghite cu febrilitate (roman de scandal, science-fiction, romane polițiste, scrieri vag sau dur pornografice), dar și, la extrema cealaltă, cărți mai dificile și mi provocatoare, despre care se crede că nu le pot fi pe plac sau că nu le vor înțelege corect (printre ele, chiar și unii clasici care vor fi recomandați la școală mai tîrziu). Prin urmare, cititorul adolescent tipic, lacom sau vorace (să observăm predominanța metaforelor legate de hrănire ce sunt aplicate îndeobște lecturii), se va delecta cu o hrană eterogenă, constînd în genuri preferate – de obicei, cărți scrise după o anumită rețetă, romane populare, extrem de captivante -, dar și din excepții surprinzătoare.
Legată de ”voracitatea” cititorilor adolescenți este tendința lor de a citi – sau de a reciti – foarte repede. Una dintre regulile cardinale ale codului lor informal de lectură de plăcere este, pare-se, viteza: viteza adecvată pentru a fi ”transportat”, pentru a intra în ceea ce s-ar putea numi o ”transă de citit”. De aceea, cu puține excepții, lectorii tineri manifestă tendința de a fi cititori iuți, care sar fără remușcare peste dificultățile minore ale textului, de dragul efectului total al actului lecturii, al acelei implicări cvasihipnotice care ar deveni imposibilă dacă ar exista prea multe întreruperi, întîrzieri, ocolișuri, investigații îndelungate pentru clarificarea detaliilor obscure.
* Matei CĂLINESCU – A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, editura Humanitas, 2017
