45

bizar

fîntîna unde te-am găsit, din piatră albă, ea,

răstignit în tăcerea apei care curgea, tu,

fîntîna care te-a născut şi care hrănea deşertul

pe care tocmai îl părăsisem. fîntîna aceasta

te iubea. am văzut oaza şi trupul tău aproape

de moarte, însetat, înconjurat de ape.

nu ştiu care mi-a liniştit setea, apa ei, sîngele tău.

ştiu că refuzai sărutul apei, îl alungai şi pielea ta udă

nu reuşea să-ţi potolească setea, mă priveai

aruncai cuvintele cum le primeai, sălbatic şi rece,

mureai de sete în braţele a două femei care te iubeau,

fîntîna şi eu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *