Interviu DAN C. MIHĂILESCU: BOOKFEST 2017. Cum procedăm?

Dialog exclusiv La Punkt între DAN C. MIHĂILESCU și Cristian Pătrășconiu

Ce ar fi bine să avem, la îndemînă, cînd mergem la un tîrg de carte?

În primul rând bani (de preferință cash). Apoi, pungi cât mai încăpătoare Mă rog, eu primind masiv cărți gratis, cale de 17 ani am venit mereu cu trollerul. (De anul ăsta, voi reveni la punguțe). În al treilea rând, ca literat, ar fi bine să ai cărți de vizită, ca să nu-ți mai scrii adresa pe genunchi. În fine, musai să-ți funcționeze mobilul, ca să fii mereu în contact cu soția, rudele și prietenii.

Cam ce buget de timp e decent să acordăm unui tîrg de carte?

Eu am de obicei cam opt lansări de carte în trei zile, astfel încât, de vineri până duminică stau vreo patru, cinci ore pe zi printre standuri. (Lasă că, adesea, străbat zece metri într-o o oră, la fiecare pas întâlnind o cunoștință, dând un autograf, un mic interviu, primind o laudă, o mustrare, o propunere, un manuscris de citit nesmintit până mâine). Unui cititor pasionat de ceva anume, două ore îi ajung, pentru a se duce țintă la editurile cu pricina. Cititorul normal, care se duce pentru pura plăcere a hălăduirii (plus reducerile de preț) se va bucura intens între orele 10 și 14, după care musai să consume niscai mici sau o fleică, plus berica de rigoare. Pentru socializare, târgurile sunt mană cerească. Cel puțin eu am zeci de persoane, din București și din țară, pe care nu le văd decât la Bookfest și Gaudeamus. A devenit demult o chestie vitală, suntem dependenți.

Cum e  un tîrg de carte? Mai precis: cum e acesta în mintea dumneavoastră?

N-am înțeles niciodată de ce se supără lumea când compar târgul de carte cu oborul de vite. O tot fac din 1990 încoace, având eu la activ 27 de Bookarest(și Bookfest)-uri plus vreo 25 de Gaudeamus-uri. În fond, ca la orice târg, bâlci, vicleim, iarmaroc & co, e vorba de aceeași efervescentă călcare-n picioare, fiecare cu marfa, oferta, prețul, dibăcia și așteptările lui, aceeași frenezie, același halucinant amestec de negoț, prietenie, înșelăciune, loialitate, ipocrizie ș.a.m.d. Eu ma simt invariabil acolo ca peștele în apă, chit că-s vampirizat sistematic și-mi promit ritos la fiecare ediție că anul viitor nu mă mai prinde nici naiba pe aici. Ți-ai găsit. Din cât mă cheltuiesc, dintr-atât mă recompun.

Autori-Gaudeamus-2015-231

Să zicem că nu aș cunoaște nimic relevant despre un tîrg de carte – dar aș vrea să o fac. Ce ar trebui să fac? Cum ați sugera un ABC de tîrg de carte?  

Păi, după cele de mai sus, e foarte simplu. Recomand o duminică dimineața în Piața Obor (păcat că nu ați prins Halele Unirii de odinioară, unde petreceam fascinat ore bune cu bunicii pentru hălci de carne, pește, icre etc.). Doar că în loc de mânzat proaspăt, miel, porc, vită, organe ș.cl. aici dai de titluri pe coperte, adică de ficțiune, memorialistică, traduceri din toată lumea etc.

Are un tîrg de carte zone de mare densitate, de mare fierbințeală? Dar zone periculoase, de evitat?

Bine, dar, de obicei, tocmai zonele de fierbințeală sunt de NEevitat, precum Iunion-ul Ziței lui Titircă. De evitat sunt spațiile conspiraționismului de prin cotloanele editoriale obsedate de bubulii lui Coruț & Co. Dincolo de orice, pentru mine marea utilitate a târgurilor de carte vine din contactul cu editurile mici, în special din provincie, unde apar frecvent cărți excepționale în tiraje confidențiale, culegeri de documente, monografii locale etc.

Ce ”nu se face” la un tîrg de carte de la noi, dar, totuși, se face?

Nu e admisibil să se încalece lansările, să urle muzica pentru copii la standul de alături când tu vorbești despre Gulagul lui Soljenițîn, ori să ai doi vorbitori la distanță de câțiva metri, fiecare strigând cât poate ca să-l acopere pe celălalt.

Ce părere aveți: grafomanii agresivi, autorii veșnic neînțeleși, pișcotarii șamd sunt, în ultimii ani, mai mulți sau mai puțini pe la tîrgurile de carte? Cum procedăm cu ei?

Pișcotarii, sau fursecarii, terorizanții grafomani, cititorii duși cu pluta, maniacii de tot felul fac parte integrantă din meniu. Orice târg, bâlci, obor, are curtea sa de miracole, pegra lui mai mult sau mai puțin pitorească. Oricum, printre cărți sunt infinit mai puțini decât în fața bisericilor duminica după liturghie, ori după vreo nuntă, botez, înmormântare. Ce e de acceptat mai greu este lipsa lor totală de milă când văd vreun scriitor încărcat de plase și harnașamente și căruia vor neapărat să-i mai strecoare în brațe o revistă, un manuscris, o scrisoare. În tot cazul, pentru specialiști, toți aceștia fac parte din fișa postului.

Să fim, mai ales, pragmatici! E 2017. E Bookfest. Cum ați setat GPS-ul personal pentru această ediție de tîrg de carte?

La mine, e simplu. Numai la Humanitas am două lansări vineri, trei sâmbătă și două duminică. Plus un album Cela Neamțu la Monitorul Oficial, eseurile Sandei Golopenția la Spandugino și o Martha Bibescu la Corint, bașca un interviu pt. TVR cu Marius Constantinescu. După-amiaza de joi, când voi face vizita ”sub acoperire” mi-am rezervat-o pentru editurile de nișă, din mediul universitar, religios, militar, academic, arhivistic, acolo unde sper să văd cărțile de negăsit în librării în cursul anului.

Cum mergeți către literatura română la un tîrg de carte? Dar la acest tîrg de carte? Ce e de ”vânat”?

După cronicile din revistele literare (niciodată de pe saituri, nu am intrat niciodată pe un sait) și după recomandările prietenilor de încredere. Acum, eu îi trimit la Humanitas după cele trei Ioane (Bâldea, Nicolaie, Bradea), plus Dan Stanca și Radu Paraschivescu, ei m-au trimis la Polirom după noul Dan Lungu. Eu atac cu Doina Ruști, Radu Pavel Gheo și Ioan-Florin Florescu, ei îmi semnalează corespondența cu Doti, a lui Radu Stanca. Eu le recomand Arta lingușirii, la Baroque, ei mă trimit după Exitus-ul lui Adrian Georgescu… Și tot așa. Mai am de completat seria de Opere Virgil Nemoianu, de la Spandugino, să aflu editura Manuscris, unde aud că și-a reeeditat Alin Mureșan cartea despre ”Fenomenul Pitești”, plus cuvenitele abordări ale unor edituri precum MNLR, Universitatea de Vest, Academiei, Militară, Cetatea de Scaun, Ars Docendi, Istros și multe altele asemenea.

Ce fac autorii noștri contemporani la acest tîrg? Fac bine cu aceste noi titluri? Foarte bine?

Mi-e teamă că autorii apucă să facă mult mai puțin decât ar putea și decât și-ar dori. Asta, fiindcă atmosfera ne e otrăvită politic, fiindcă Puterea face tot ce poate ca să ne descurajeze, să ne umilească, să ne sfideze (să nu uităm că noi am debutat în libertate odată cu urletul ”Moarte intelectualilor”, ale cărui variate ecouri se fac simțite intens și acum), dar și din pricina dihoniilor, ba chiar a războaielor culturale din lumea scriitoricească. Ce-i drept, taaaare-i greu să ieși, ori să înaintezi, sau măcar să te miști și să respiri în mocirlă.

Mi-ați spus în mai multe rînduri că, adesea, cînd citiți asezonați o carte cu o piesă muzicală. Vă invităm să ne jucăm puțin. Dați-mi, vă rog, 10 titluri din ce avem acum pe listele de lansări și, împreună cu ele, muzica pe care ați potrivi-o pentru fiecare dintre ele? Muzică – de la Maria Tănase ori Zavidoc pînă la Cohen și Led Zepellin. Orice muzică vreți dvs…

Nici nu trebuie să mă gândesc prea mult. La ”femeia de onoare” a lui Radu Paraschivescu, la ”pelinul” Ioanei Nicolaie și la ”Peisajul” lui Cărtărescu mi-am pus Mark Knopfler. Pentru Dan Stanca (Anii frigului) și Aviatorul lui Vodolazkin am regăsit și reascultat meduzat o liturghie a Hrisostomului interpretată de corul de la Vatopedi. La eseurile Sandei Golopenția mi-am pus a suta oară un Fănică Luca de plâng pietrele, la România lui Gabriel Liiceanu am alternat Maria Calas cu CCR, iar la Martha Bibescu și vocile Europei să nu mă întrebați de ce am scos din raft tocmai Abbey Road.

Autori-Gaudeamus-2015-276

Ce e, din ce avem acum în preajma tîrgului de carte ca promisiuni editoriale imposibil de încălcat, de ”ras” imediat? Fie seara, cînd revenim de la tîrg? Fie în săptămînile care îi urmează acestuia?

Apoi, aici, chiar că depinde de așteptările fiecăruia. Degeaba vă recomand eu jurnalul Irinei Procopiu sau însemnările contelui de Saint Aulaire, dacă domniile voastre vă delectați, pe bună dreptate, de altfel, cu Coaja de nucă a lui Ian McEwan. Ce cred, însă, cu tărie că ar trebui să citească, mai devreme sau mai târziu, tot românul este cartea Svetlanei Aleksievici Vremuri second hand. După asta, nu mai e nimic de zis.

Titluri ”greucene”? Top 7 personal, se poate? Sau nu neapărat top, ci o listă de 7…

Fie și numai cărțile pe care le lansez, deci pe care mizez, se duc binișor către zece…

O listă – din nou o listă, nu un top – cu 10 autori români contemporani pe care o să vă facă plăcere să îi vedeți la tîrg? Pot fi chiar și mai mulți de 10.

Ca de obicei, tare mi-aș fi dorit să-i mai întâlnesc, ca acum un sfert de veac, pe Mariana Marin, Radu G. Țeposu și Mircea Nedelciu, ca și pe Arșavir Acterian, Alexandru Paleologu, Marian Papahagi… Altminteri, cum să-mi reprim nerăbdarea de a-i strânge câteva secunde la piept pe Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Horia Patapievici, Doru Vartic, Ioana Pârvulescu, Mircea Mihăieș, Radu Paraschivescu, Dan Stanca, Ciprian Măceșaru ? Am citat numai scriitori, fiindcă printre editori, traducători și gazetari mai am o sumă redutabilă de simpatii, amintiri comune sau tandre complicități

Pe de altă parte, nu îndrăznesc să spun, în oglindă, 10 autori cu care nu ați vrea să vă intersectați la Bookfest 2017…”Să fim pozitivi!” – cum a spus cîndva Gheorghe Hagi J

Aici nu-i deloc greu, deoarece știu bine că nici lor nu le face plăcere să ne încrucișăm pe aleile târgului. Eugen Simion, Nicolae Breban, Călin Vlasie, Ion Bogdan Lefter, Radu Aldulescu, Simona Popescu, Bogdan Ghiu, Alexandru Ecovoiu…  ș.a.

A propos de autorii români: din ce nu se vede foarte bine în mass-media culturală, (pre)simțiți vreun nume care ar putea exploda în viitorul imediat? Ar fi potențial în această privință? Sau nu neapărat nume de autor, ci titlu de carte?

Eiii, regret că nu sunt cadru universitar, și nici redactor la vreun ziar sau la o editură, căci de acolo se vede bine pepiniera. Ce sper cu toată sinceritatea și sfânta nerăbdare e ca Paul Cernat (nu contează pustiul actual ce ne desparte) să-și desăvârșească opul despre Generația 27.

Târg de carte, bucurie, veselie – dar de ce, în toate clasamentele de nișă, dintre țările din UE și Balcani, România e pe ultimul sau pe ultimele locuri în chestiunea lecturii? Cred că nici 3% dintre românia nu citesc mai mult de 10 cărți pe an. Cifrele majorității statelor din UE sînt, prin comparație cu cele despre România, de regulă duble sau triple în această privință.

Doamne, mai țineți minte ce lugubru, ce înfiorător, grotesc și necruțător totodată, sună ultima replică a lui Mitică din Clopotele lui Lucian Pintilie ? ”Lasă-i să moară proști”. Asta e. Ce să facem dacă Islanda are tiraje de 30.000 de exemplare la o populație de 300.000, în vreme ce la cele 20 de milioane ale noastre un laureat Nobel vinde una, două mii ? Dacă 90 % dintre români optează pentru Caliban și linșarea lui Prospero, ce poate face… Shakespeare ? Repet, noi am intrat în libertate cu strigătele fesenist-iliesciene ”Moarte intelectualilor”, ”Noi muncim, noi nu gândim”, ”IMGB face ordine”, care și acum pulsează, sub o grețoasă, dar infailibilă mulțime de forme, pe televiziunile voiculesciene. Când Puterea consideră inteligența, arta, creativitatea în general, o inutilitate, o piedică, un lux, de nu direct un pericol de exterminat, ce să mai așteptăm de la mulțimile pentru care lectura e un meșteșug de tâmpenie și ratare ? Dacă puștimea vede toată ziua și pretutindeni că, din cât ești mai prost, mai vulgar, tupeist și musculos, dintr-atât ajungi mai repede sus și plin de bani, cum să-i mai îndemne bunicii la bibliotecă ?

Ce credeți că e de făcut în această privință?

Exact ce au făcut în vechime elitele românești, boierimea, regalitatea și marea burghezie. Toate marile reforme s-au făcut la noi de sus în jos. Au îmbrăcat costume naționale Regina Maria și doamnele de onoare ? Imediat tot high life-ul a trecut la tradiționalism. Au sprijinit Carol I și Elisabeta Academia, științele, artele ? a patronat Carol II Fundația Regală și echipele sociologice gustiene ? Numaidecât au explodat editurile, tirajele, expozițiile, muzeografia, textologia, Enciclopedia, coregrafia, savanteria, cercurile tinerimii artistice și ce mai vreți dvs. Exemplul de sus e sfânt, oricât apostolat ar face profesorimea, oricât misionariat ar practica Biserica, scriitorimea, lumea artistică etc. Dar odată ce toate forțele politice își fac un titlu de glorie în a exclama ”afară cu cultismele din partid”, ce pretenții și așteptări să mai ai ? Toată lumea are nevoie de un electorat analfabet, pomanagiu, nevrednic și nemernic. Ia să dai frâu liber meritocrației, cu omul potrivit în locul potrivit, indiferent de culoarea politică, aplicând ferm, fără nicio ezitare, măcar șase luni toate legile în vigoare, să vezi cum se luminează orizontul.

Ce nu e confortabil pentru dvs. și, la limită, vă displace la un tîrg de carte?

Cititorii (dar și editorii) fără milă. Cum spuneam, oamenii care te văd încărcat ca un cuier și asudat ca dușul, dar te țin de vorbă, te ceartă pentru una-alta, îți propun câte-n lună și stele, îți înfig cu de-a sila o carte care nu te interesează etc. Pentru ei, criticul litetrar este un simplu prestator de servicii. Ești obligat să-i citești, să-i asculți, să-i publici, să-i recenzezi chiar a doua zi, să-i prefațezi, să le recomanzi cărți, dar pentru a afla apoi că ei se consideră, oricum, infinit mai cunoscători decât diletantul amărât care ești. În fine, masochismul, nefericita preferință a românului pentru negativitate, selectând aproape invariabil lipsurile și probozind valorile. Din zece convorbiri printre standuri, șapte sunt plângeri, bârfe, depresii, ranchiune, surse de nevroze și otrăvire sufletească.

Ce vă place cel mai mult și mai mult la un tîrg de carte?

Ei bine, risc să mă contrazic oarecum, dar tocmai buluceala, năvala, aiureala amețitoare mă fascinează, mă narcotizează. Mă las purtat ca frunza de vânt, pupat, îmbrâncit, hărțuit cu frenezie. E VIAȚĂ, domnule ! Fiecare târg de carte este o dulce amăgire că încă exiști, contezi, dai autografe, ești băgat în seamă, subiect de bârfe, poate și de invidie… A trecut și ediția asta, ne-am plâns de toate și totuși supraviețuim, forfotim, drept pentru care să ne rostogolim încă o dată către platoul cu mici și berea ritualică.

Petre Țuțea: ”doar zeii și animalele nu au nevoie de cărți”. De ce credeți despre cărți că ele ne fac oameni?

Cultura e dresorul care îmblânzește fiara din om. Dacă alegi să rămâi în sălbăticie, n-ai decât. Ce-i drept, grădina lui Dumnezeu e mare.

 

 

2 Comentarii

  1. Igor Butnaru says:

    Apreciez punctele Dvs.,de vedere și în consecință socotesc că m-ați onora cu prezența dumneavoastră la lansarea cărții mele „Acțiunea 4R” la Târg, joi 25 mai, ora 13 la standul ed. Semne…Cu speranța că veți accepta această invitație, vă mulțumesc (chiar dacă n-ar fi …) SĂ AUZIM NUMAI DE BINE!

  2. scuze, dar asa numitele targuri de carte din Romania nu sunt targuri in sensul adevarat al cuvantului, notiunea e necunoscuta in analfabetismul economic-civilizational de la noi : nu se semneaza contracte cu autori sau potential autori, marketeri, traducatori sau editori din alte parti, nu se schimba contacte, nu se fac planuri etc; ci e doar o ocazie de vanzare la taraba, multe tarabe la un loc si multa zarva; si o ocazie de ceva publicitate pentru marfa, pentru editori si autori, dar asta e pe langa treaba cu taraba nu prea constient distinct.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *