Cineva exclama: Câtă faună la acest Bookfest! Da, aşa o fi. Poate chiar aşa a fost, dacă mă gândesc că la nici 20-30 de metri de standul Editurii Hasefer (având pe rafturi cărţi despre suferinţa evreiască, despre tragediile din anii de dictatură de extremă dreapta etc.) puteai găsi volume ce aproape că neagă Holocaustul din spaţiul românesc, falsifică, generalizează, rămân la clişee de genul „evreii au adus/menţinut comunismul“, la fel ca în anii 1990, perioadă pe care o credeam depăşită. Este o tristeţe să priveşti şi să citeşti cărţile unora care se pretind profesori universitari de istorie (la universităţi creştine), oneşti pe deasupra. Publicistica toxică pătrunde (încă pătrunde) în istoriografie. Nu mai vorbesc despre ediţiile necritice din Nicolae Paulescu.
Eu am remarcat mai degrabă absenţele, care în anii trecuţi colorau frumos salonul de carte. Edituri ardelene, clujene, orădene au lipsit, în detrimentul diversităţii; nu prea cunosc motivele (financiare?). În schimb, mi-am revăzut prieteni dragi, unii veniţi de peste hotare.
Există însă şi o lege a compensaţiei. Pentru că mi s-a întâmplat să mă şi enervez teribil. Asta pentru că aşa ceva mi s-a întâmplat doar în România. Am vrut să cumpăr o carte a Sandei Golopenţia. Era expusă, deci puteai prezuma că e acolo pentru a fi vândută. Nu avea preţul pe ea. Am fost la vânzător; mi-a zis: vă spun preţul, dar nu cred că o pot vinde. E probabil rezervată pentru cineva! Şi într-adevăr mi-a precizat preţul, s-a mai gândit câteva secunde şi a dat verdictul că nu o poate vinde! Aşa ceva!…
Două zile de Bookfest şi vreo 15 cărţi cumpărate (doar vreo 7 proaspăt tipărite în 2017). Şi din acestea 7 puţine cărţi sunt academice, de interpretare; multă memorialistică, publicistică, cărţi-document, ediţii de documente. Totuşi, una peste alta, sunt mulţumit. Putea fi şi mai rău.