Anti-Fahrenheit

Se spune că, spre deosebire de animale, noi, ființele umane, suntem incapabile să mirosim dezastrul. Instinctele ni s-au atrofiat într-atât, încât rămânem pe buza prăpastiei până când e prea târziu. Ne prăbușim în hău și abia atunci, precum Alice în interminabila ei cădere, medităm, tragem concluzii, facem legături. Prea târziu.
America din Fahrenheit 451 e o promisiune distopică, un avertisment care ne rămâne în minte fără să ne angoaseze, fără să ne afecteze pe termen lung. Nu credem că am ajuns atât de departe. Nu trăim într-o cultură a divertismentului transformat în modus vivendi. Nu e totul superficial. Nu ne împiedică sistemul să gândim, nu suntem atât de sistematic supravegheați și atât de abil manipulați încât să fie nevoie să ne mobilizăm, să acționăm. Inerția e o forță perversă.

Mario Varga Llosa face un pas în spate și constată că inevitabilul s-a produs. E băiețelul care strigă că împăratul e gol. Civilizația spectacolului e o Anti-Fahrenheit. Cărțile și cultura înaltă nici nu trebuie interzise. Ar fi un efort inutil. Ele și-au pierdut deja statutul într-o lume a haosului, un carnaval perpetuu în care e imposibil să mai discernem adevăratele valori.

„Civilizația spectacolului” face o radiografie a culturii contemporane și constată cât și ce a mai rămas din ea. Prima constatare e că însuși conceptul de cultură a suferit mutații dramatice: „cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară. Poate că a și dispărut deja, golită discret de conținutul ei, acesta fiind înlocuit cu un altul, care denaturează conținutul originar.” (Mario Varga Llosa, Civilizația spectacolului, București, Editura Humanitas, 2016). Transformarea conceptului de cultură a fost durabilă și aproape insesizabilă- astfel putem încă sta senini pe marginea prăpastiei, ca și când totul ar fi la fel ca întotdeauna. Nu interdicția de a citi transformă societatea occidentală și pe indivizii ei (așa cum anticipa Ray Bradbury). E chiar pe dos. Proliferarea cărților ca obiecte de consum, amestecul indiscernabil al valorii cu nonvaloarea, tirania imaginii, stridența și zgomotul, dispariția intelectualului din spațiul public și dispariția criticii ca instituție, la care se adaugă disprețul postmodernilor pentru cultura înaltă, elitistă – toate se conjugă și celebrează, în acest spectacol grotesc al civilizației, moartea anunțată a discernământului cultural. Asaltat de reclame, imagini, informații nedigerate- consumatorul de cultură devine tot mai pasiv, ingerează automat, se delectează până la abrutizare și uită, de multe ori, să se gândească la ceea ce vede sau citește. Îi lipsește răgazul și tihna pentru a se deda marii aventuri intelectuale a capodoperelor. Când are timp, îi lipsește cheful, disponibilitatea. Întotdeauna e ceva mai interesant de făcut. Cărțile sunt plictisitoare.

Nu absența cărților îl imbecilizează așadar pe individul social, ci ubicuitatea lor, transformarea lor în produse culturale accesibile oricărui buzunar și oricărei minți. Un copil cu prea multe jucării se plictisește repede. Jucăria în sine devine un simplu obiect, în care copilul nu investește afectiv și de care se va debarasa fără urmă de regret.

Un comentariu

  1. munteanu mircea mongolul says:

    Cultura a aparut la un anumit moment al dezvoltarii societatii umane, va dispare intr-un alt moment.
    Exact, prin banalizare. Prin transformarea intregii mase populare in „oameni culti”.
    Deocamdata, asistam la prostia si barbaria doctoratelor cumparate/plagiate. Se va depasi momentul. Greu, dar se va depasi. Si se va ajunge la un moment de corectitudine sociala, in care marea majoritate -absoluta- a societatii va avea studii universitare si chiar doctorate.
    Unde e nevoia societatii pentru asemenea situatii?
    Cultura a devenit un vector social pentru cei saraci. Pe banii comunitatii. Cum se vor tria cei alesi pentru a ocupa posturile de conducere in societate? Ruptura „profesionisti”/”politicieni” o sa dispara. La fel diferenta „lideri”/”mase”.
    Vor fi la fel de bine pregatiti, cu totii. Conditie ideala pentru a impune dictatura intr-o societate uniforma, fara stratificare naturala.
    Mi-a fost dat sa cunosc personal situatii in care PCR dicta profesorilor din mediul rural blocarea dosarelor absolventilor scolilor generale (8 clase), pentru a nu le permite inscrierea la licee. La tara cine raminea sa munceasca pamintul, daca toti plecau la oras? Si nu doar o situatie. Asa cum am auzit ca generatia 1981 de la Aeronautica (eu am terminat -atunci- Istoria-Filozofia), Bucuresti a fost repartizata la IAS-uri/SMT-uri, in totalitate, pe motiv ca „si tractoarele au motoare”.
    Odata cu „proletarizarea gulerelor albe” demarata in anii ’50-’60, cultura a incetat sa mai fie ce-a fost.
    Incepe sa se „vulgarizeze”…
    Ridicol este raspunsul liderilor la acest fenomen. (Vezi reactia PCR, descrisa mai sus.) Ei cer generalizarea culturii si accesul neingradit (nici macar de calitatile personale) al tinerilor la cultura si tot ei blocheaza ascen siunea lor. Sunt adusi la gramada, dar promovati selectiv. Dupa criterii subiective, care nu au nimic de-a face cu fenomenul cultural, dar si cu corectitudinea si calitatile tinerilor…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *