Am recitit de multe ori de-a lungul anilor fragmente din marea polemică pe tema „scopurilor și mijloacelor” în mișcările revoluționare (de fapt, în tot ce ține de spațiul politicului), cea care, la începutul anilor ’50, a provocat și ruptura dintre Sartre și Camus. La ce bun presupusa puritate a scopurilor, dacă atingerea lor implică abdicări etice, trădări, călcarea în picioare a tuturor principiilor presupus sacre? – se întreba autorul Omului revoltat. Abia după tragedia ungară din 1956, și mai cu seamă după invazia Cehoslovaciei din august 1968, ajungea și Sartre la o concluzie similară, scriind că „scopul nu este altceva decât recapitularea mijloacelor utilizate pentru realizarea lui”.
Virgil Ierunca și onoarea culturii române
Vladimir Tismăneanu
- Tweet

Ultimele articole
Ia-ți pensula, mai ai un tablou de pictat …
Visez
Diminuarea poate fi…
Despre anatomia nostalgiilor noastre istorice
Cunoașterea (anagogică) (a Dreptului)
Sânzian(a) și Pepe(l)ea
Condiția artei
MUSICA PURITAS DOMINICA (balada… )
Un Paganini al violoncelului: Luigi Boccherini (1743–1805)
,,Le dăruiesc emoții, adică tot ce mai sunt”
Tragedia celor care nu vor merge niciodată singuri
Calea spre cunoaștere
Ars fellatoria…
Matteo Nucci: Lacrimile eroilor
Nostalgia şi cerul literaturii
Pagini de jurnal (2018-2024): Mircea Cărtărescu sau destinul şi scrierile sale în mişcare
INSCRIE-TE LA NEWSLETTER!
Sa fii mereu LaPunkt!
Cele mai citite
- Merită să aştepţi pe cineva care nu te iubeşte? 131144 views
- Noaptea dinaintea examenului. Cum înveţi când nu mai ai chef să înveţi în sesiune 82298 views
- De ce unii oameni nu se mai pot îndrăgosti? (relaţia supra-toxică) 81653 views
- Despre prietenie, cu dragoste 38916 views
- „Eutanasia” salvează România 19517 views