„La un norod bun, va fi bună şi monarhia şi democraţia,
dar la cel rău, şi una ş alta va fi rea”
Fără îndoială că monarhia nu poate fi restaurată acolo unde cetăţenii nu o vor. Mai mult decât atât, acolo unde nu are rădăcini. Pentru că alegătorii şi cetăţenii, care într o democraţie se întreabă mereu „Eu cu cine votez ?”, nici nu ştii când îşi pot schimba convingerile, peste noapte, în faţa unei urne sau a unui operator de sondaje. La noi, cetăţeanul turmentat, portretizat de Caragiale, a înfăptuit şi Republica de la Ploieşti, prima republică, paradigmatică, din istoria românilor! În Bulgaria şi în Cambodgia, doi foşti regi au ajuns prim miniştri. Dar aceasta nu este o soluţie monarhică, iar regele nu este un politician pe care să l alegi. Din asemenea motive, regele Mihai a refuzat să candideze la preşedinţie atunci când liberalii i au propus acest lucru.
Aşadar, dacă monarhia nu are rădăcini adânci în instituţiile ţării şi în convingerile cetăţenilor, atunci, într adevăr, mai bine fără. Carol I a experimentat pe propria piele această situaţie, la începuturile domniei sale, când „mitícilor” nu le era prea clar ce vor de fapt. După ce liberalii radicali tocmai îl debarcaseră pe Cuza (cu complicitatea ofiţerilor din gardă, care îi juraseră credinţă), după vreo doi ani se săturaseră şi de neamţul care nu voia să le facă jocurile politice. Şi atunci, ce i de făcut ? O rivuluţie, şi jos cu el ! Principele a reflectat foarte serios dacă în aceste condiţii monarhia poate să funcţioneze în România, a cerut sfatul tatălui său (fost ministru preşedinte al guvernului Prusiei), iar decizia de a rămâne totuşi la Bucureşti a fost una luată la limită. Până la urmă, suveranul nu s a înşelat, iar monarhia a reuşit să pătrundă mai adânc în sufletele şi în moravurile românilor, mai ales după epopeea de la Plevna.
Dacă respectul faţă de tradiţie, echilibrul, loialitatea, devotamentul, coeziunea în jurul unor principii şi valori naţionale sunt sentimente şi atitudini ce caracterizează în profunzime societatea românească, atunci monarhia mai are un viitor pe malurile Dâmboviţei. Altfel, dacă ne dorim doar eficienţă în afaceri, creşterea PIB ului, satisfacerea consumului şi salarii cât mai consistente, atunci poate că e bună şi o republică. Oricum, nu vom ajunge prea repede nici acolo, cu politicienii pe care îi avem.
Dar să rămânem totuşi optimişti, la fel ca străbunicii noştri de la 1866, reamintindu ne versurile unui poet republican :
„S au dat deoparte cu sfială,
Mulţimea toată murmura
Văzându i hainele de gală :
Să ne trăieşti, Măria Ta !”.
