Crucişa n-a găsit mamă, nici Nadia şi nici Cati. Dar de Cati nu mă mir, fiindcă ea nu vorbeşte, ci mormăie, deşi nu e urs, că n-are blană sau gheare.
(…) Azi e duminică şi s-a făcut deosebit de luminos. Peste un ceas vine Dalasul, dar până atunci doamna Mariana deschide dulapul cu jucării. Sar ca un arc peste paturi, vreau găletuşa, strig după ea, numai că e cât pe ce să cad în prăpastie. Noroc că ştiu să mă rostogolesc, aşa că nu-mi rup oasele şi nu-mi crap capul de noptieră. Mă doare doar un pic, n-am nici cucui, ce bine-i să stai pe picioarele tale fără să fii găină beată. Şi de la gândul ăsta nu-mi mai pasă că toate cuburile au ajuns la Nadia ce sare-n sus de bucurie, nimeni nu mai e ca ea. O apuc pe Crucişa şi zburăm şi noi până lângă patul ei.
-Hai să facem casa mamelor, ţi-ar plăcea? îi spunem Nadiei.
-Îhî! Dar ea e prima, fiindcă luase găleata, aşa că vrea neapărat cubul albastru. Adică, să înţelegem, toate cuburile albastre-s ale ei, noi n-avem decât să ne lingem pe bot. Pentru că mama ei, şi nu se poate altfel, va sta după cele mai frumoase ziduri făcute de ea, neapărat albastre. (…)
-Atunci eu o să fac un turn cu piese verzi, hotărăsc pe dată. Nu-i pun deloc geamuri, fiindcă mama nu trebuie să vadă alte chele. Şi, din greşeală, când vine vacanţa de vară, să mă confunde cu cine ştie ce nebună şi s-o ducă pe ea acasă.
-Înseamnă că al meu e portocaliu, zice Crucişa. Şi-o să ridic doar un zid, unul singur. Ca mamele să poată ieşi când au ele chef şi neapărat să mă zărească. Şi să vină aşa, deodată, una, doar una, care să mă ducă într-o sâmbătă la cinema. (…)
Nadia e gata cu turnul ei albastru, poate deja s-a ascuns înăuntru şi o mamă, cine ştie? Numai că acum i-a venit altă idee, trebuie să facem lângă casă şi Şcoala Noastră Specială. Să-i dăm imediat toate cuburile, că doar nu e nicio nevoie de casele noastre.
-Nu vrem!
-Trebuie, se stropşeşte. Altfel cum să mă sui sus de tot, la ultimul nivel, pe etajul răilor adică? Cum să-mi deschid aripile şi să plutesc până aici, pe acoperişul casei mele albastre unde mă aşteaptă mama?
-Nu vrem! Că avem şi noi nevoie de mamele noastre. Ce-ţi închipui, că le lăsăm pe drumuri ca pe nişte cerşetoare? De se împrăştie bietele nu doar în canalele din Bucureşti, ci şi prin oraşele celelalte, încât n-o să mai dăm de ele niciodată?
