1924
[SMS, 2 PP.]
[8 ianuarie 1924]
Către: 41, Landhausstr., Berlin W.
[Praga]
8–I–24
Hullo! (cam cu răsuflarea tăiată). Fe-elicitări (uşurel şi încet, – ce cuvînt-pernă).
Nu, nu am reuşit să te sun, iubirea mea… Însă am primit astăzi – în sfîrşit – scrisoarea ta minunată (stelară!). Ştii, sîntem teribil de asemănători… De pildă, în scrisori: ne place amîndurora 1) să strecurăm cuvinte străine neobservate, 2) să cităm din cărţile preferate, 3) să traducem impresiile dintr-un simţ (de pildă, vederea) în altul (de pildă, gustul), 4) să ne scuzăm la final pentru prostiile imaginare; şi multe altele. Tu scrii aşa de bine despre tine, scumpa mea: te-am văzut. Şi am vrut să te ciufulesc şi mai mult. Cît despre mască, într-adevăr, să nu îndrăzneşti să o porţi. Tu eşti masca mea… Vrei să ştii ce privelişte am de la fereastră, dacă tot îţi place zăpada? Păi, uite: albul întins al Moldovei, iar de-a lungul acelui alb, siluete mici şi negre de oameni care traversează de pe un mal pe celălalt, ca notele muzicale. De pildă, silueta unui băiat trage după el un Re diez: o sanie. Dincolo de rîu sînt acoperişuri învelite în nea, într-un cer îndepărtat şi diafan, iar în dreapta, acel pod feudal de care ţi-am scris deja.
Morn creşte ca focul într-o noapte vîntoasă! Mai am doar două scene de scris; şi am deja finalul ultimei scene – a opta. Îi scriu lui Lukaş că nu este decît un fleac strălucit – dar eu nu cred asta… În tot cazul…
Doamne, cît de mult vreau să te văd… Ochii mei dragi… Nu ştiu ce-o să fac cu tine cînd o să ne întîlnim. Astăzi nu-ţi pot scrie mai mult – trebuie să mă duc la o petrecere. Mă scot în societate! Dintre toate cunoştinţele mele, aici nu e decît veşnic tînărul Serghei Makovski. Te iubesc. Nesfîrşit.
V.
Tocmai m-am întors de la petrecerea de la Kramář. Trebuie să citez un dialog care „a avut loc“ (un galicism) acolo.
O doamnă (în vîrstă)
Şi, vă place Praga? (Cîteva fraze despre frumuseţea Pragăi. O să sar peste ele. Apoi:)
Sînteţi la gimnaziul din oraş?
Eu
???
Doamna
Ah, scuze – aveţi un chip aşa de tînăr… Deci o să mergeţi la cursuri universitare. În ce domeniu?
Eu (cu un zîmbet melancolic)
Am terminat universitatea acum doi ani. Două specializări, Istorie naturală şi Literatură.
Doamna (uluită)
Ăăă… deci lucraţi?
Eu
Pentru Muză.
Doamna (înviorîndu-se un pic)
Ah, sînteţi poet. Şi scrieţi de mult? Spuneţi-mi, l-aţi citit pe Aldanov – amuzant, nu? Una peste alta, cărţile sînt de mare ajutor în vremurile astea grele. Îi iei, să zicem, pe Voloşin sau Sirin – şi deodată îţi saltă inima. Dar în zilele noastre, ştiţi, cărţile sînt aşa de scumpe…
Eu
Da, extrem de scumpe. (Şi dispar modest, incognito.)
Nu e o scurtă conversaţie amuzantă? Ţi-am citat-o cuvînt cu cuvînt.
Fericirea mea, ştii, mîine va fi exact un an de cînd m-am despărţit de logodnica mea. Regret? Nu. Trebuia să se întîmple aşa, ca să te pot întîlni pe tine. După Domnul Morn voi scrie al doilea act – final – din „Pribegii“. Aşa îmi vine deodată. Iar acum sting lumînarea şi mă duc la culcare. Nu, o să mai citesc un pic. Te iubesc, scumpa mea. Scrie-mi mai des, altfel nu o să rezist. Şi aşteaptă-mă la gară pe şaptesprezece.
V.
______________________
[SMS, 2 PP.]
[10 ianuarie 1924]
Către: 41, Landhausstr., Berlin W.
