„Purismul” USR

Ghilimelele acestui titlu se impun. Mă grăbesc să precizez: ele stau acolo nu ca să condamne, nu ca să ironizeze, ci pentru a aşeza în termenii unei realităţi decente un experiment politic omologat cu o reuşită notabilă deja la alegerile locale şi încă mult departe de a-şi fi epuizat potenţialul. Mă refer la ceea ce a fost USB şi la ceea ce este (pe cale să devină) USR.

De altfel, ceea ce voi spune mai jos nu are legătură nici cu ideologia, nici cu simpatia, nici cu antipatia faţă de X sau Y – fie el politician sau partid politic. Sînt (doar) cîteva consideraţii care au un „cîrlig” ce ţine de arsenalul strategiilor politice.

Am un amic – e un om de bună credinţă – care a fost extaziat de anumite predicate radicale etalate de primele salve de mesaje ale celor care au alcătuit nucleul de azi al USR, anume, al USB. Om de bună credinţă, cum spuneam, amicul meu a crezut că oamenii din jurul lui Nicuşor Dan şi Clotilde Armand vor face pe termen lung ceea ce au spus în primăvară: adică, a crezut că vor merge singuri la „lupta politică”, cum merg eroii şi că, întrucît vor „rade” totul – #sistemul; #clasapolitică, cum vreţi să îi spuneţi! -, nu vor avea nevoie de altele, gen „alianţe”, de „compromisuri”.  Gen! – cum ziceam. E drept, amicului meu încă îi plac filmele care ne plăceau tuturor pe la 13-14 ani, aşa că nu m-a auzit cu adevărat cînd i-am spus: „moşule, bea un pahar cu apă rece, linişteşte-te, căci nu va fi aşa; asta e doar retorică de etapă; „filmul” ăsta s-a mai dat şi va mai rula!”.

Între timp, în lumina (fie ea şi tomnatică) a evenimentelor politice din ultimele săptămîni, amicul meu reflectează. Iar eu nu insist şi nu mă dau „rotund” cu el că am avut dreptate – chiar dacă lucrurile au mers în altă direcţie decît îşi dorea el şi mai ales în cea intuită de mine. Pe fapte, nu pe vorbe: informal deocamdată, dar cu şanse mari să se oficializeze, există o înţelege ca USR şi PNL să se regrupeze în jurul lui Dacian Cioloş (şi nu numai), cu girul lui Klaus Iohannis, în cazul unor scoruri concludente la alegerile parlamentare de la finele acestui an. Fapte, cum zicem!; nu vorbe!

În traducere liberă, a propos şi de credinţa amicului meu: USR  negociază, USR este probabil că va face alianţe, USR face compromisuri politice (şi aici e de pus o nuanţă: există compromisuri de mai multe feluri – unele te compromit, altele nu te compromit…). Ba mai mult: deşi diverşi comunicatori ai acestei formule politice spun în continuare că lupta cu „#sistemul” continuă, cînd faci alianţe, cînd te aşezi la masa de discuţie eşti „în sistem” şi o retorică „despletit”-radicală nu îşi mai are sensul decît dacă vrei, în continuare, să pariezi pe efecte retorice. Dacă lupta cu sistemul, de acum înainte, ea nu poate continua decît „din interior”.

Dar nimic din toate acestea nu sînt grave şi nici o nuanţă pe care am pus-o mai sus în jurul acestei discuţii legate de credinţa cuiva – în cazul de faţă, un amic la care ţin mult – nu este subîntinsă de sarcasm. Este foarte simplu: dacă proiectul lui Nicuşor Dan ar fi eşuat pînă acum, discuţia despre „purismul” USR nu şi-ar mai fi avut locul; pentru că – fie şi măcar parţial – acest proiect a reuşit, atunci e pentru că toate acestea trebuie şi trebuiau să se întîmple. Nu există o altă variantă. Pentru că USR să fie la startul cursei electorale parlamentare în postura de a repeta, de data aceasta la scară naţională, ceea ce a făcut la locale, era nevoie de o ieşire din „idealism”. Ceea ce, sînt deja unele semne semnificative în acest sens, este pe cale să se întîmple.

În politică nu întotdeuna ce spui – aşa încît să „perceapă” oamenii – e totuna cu ceea ce faci. Există raţiuni tactice pe care o formaţiune politică trebuie să le uzilizeze şi care par profund contrastante  atunci cînd sînt raportare la „the big picture”. Ceea ce s-a întîmplat pînă acum cu nucleul USB, apoi cu USR nu iese din această logică: unele „predicate” cu valabilitate de cîteva luni pălesc în raportare la altele care trebuie să stea în viaţă un timp mai îndelungat.

De aceea, poziţia de refuz radical a propos de negociere, alianţe, cedări au avut, cum să zic, o garanţie limitată. De aceea, alianţele pe care le întrezărim în această toamnă erau imposibil de evitat pentru cineva care vrea să participe direct la jocurile de putere (şi nu doar să le comenteze, fie şi condamnîndu-le imoralitatea, de pe margine).

De aceea- de fapt, că „pentru că politica!”, pentru că aşa e cu adevărat politica! – avem ceea ce avem în această toamnă. Şi nici această „poză” de toamnă nu e totul, nu e capătul de drum. E doar începutul altuia…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *