Marile plimbări naționale

Orice organism suferind caută propriile măsuri terapeutice. Aşa apar febra, vărsăturile, frisoanele, durerea. Sunt semne că se duce o luptă cu boala. Un mecanism simplu prin care organismul complex care este societatea combate suferinţa este plimbarea.

Un coleg de-al nostru de facultate, când venea ora mesei de seară, pentru că n-avusese bani să se înscrie la cantină, pleca la plimbare. “Mă duc la gară să aştept pe cineva, ne spunea. Aoleu, deja am întârziat!” Se întorcea la miezul nopţii, destul de târziu ca să-l mai întrebăm ceva şi destul de ostenit ca să-i mai pese că se culcă nemâncat.

Cei mai mulţi plimbăreţi sunt adolescenţii şi pensionarii. Nici unii, nici alţii nu sunt suficient de solizi financiar ca să-şi ducă iubita, respectiv băbuţa, la un local cu muzică, o premieră, o casă de modă. Până una-alta, plimbarea e gratis. În afara adolescenţilor şi a pensionarilor, se mai plimbă copiii străzii, căci asta e meseria lor şi s-ar mai plimba sugarii abandonaţi prin maternităţi, dacă ar şti să meargă de la naştere.

Oamenii muncii, fiindcă nici pe ei nu-i dă banul afară, ies pe balcon. Perechile fac ture mână-n mână, povestind, ţesând planuri. Ca băiat, dacă fata dă semne de oboseală şi iritare şi ţi-a ieşit în cale o bancă, vorba ceea, te-ai scos. Eşti un mic bancher. La plimbarea săracului, banca este un bonus.

Într-o zi, ieşind după ţigări, vom întâlni trei-patru milioane de oameni curgând de-a lungul bulevardului. Miting să fie? Dar unde-s lozincile? Apropiindu-ne, vom remarca liniştea mormântală, seninătatea chipurilor. Vom realiza atunci că sunt oameni care, neavând de lucru şi nici unde se duce, au ieșit la o plimbare națională…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *