7 citate despre Mihai Şora

1.Andrei Pleşu: „am găsit în chiar textele lui Mihai Șora o formulă care, folosită în alt context, mi se pare un început de drum în încercarea mea de a înțelege. Formula este: „amiaza prezenței“. Mihai Șora are harul, mai puțin răspîndit decît ne închipuim, de a fi, în sens deplin, o prezență. Vie, absorbantă, inspiratoare, adevărat zenit al împlinirii existențiale, fără retorică solemnă, fără gesticulație magisterială, fără pompă inițiatică. Uzul cotidian al limbii noastre atribuie cuvîntului „prezență“ sensuri contradictorii. Avem, pe de o parte, „a face act de prezență“, ceea ce înseamnă pur și simplu „a fi de față“ fără vreo implicare specială, dar avem și „prezență de spirit“, adică facultatea de a reacționa spontan, adecvat și rapid, la o anumită împrejurare. În cazul lui Mihai Șora, conturul termenului „prezență“ se amplifică și se nuanțează. Simplul „act de prezență“ devine „acțiune prin prezență“, cu alte cuvinte nu un mod incolor de a te defini spațial, ci un mod de a fi și de a face, un mod de a interveni, de a influența prin autoritatea și stilistica prezenței tale lumea din jur. Iar prezența de spirit e prezență a spiritului înțeleasă ca reper, ca indicație de orientare. O cheie posibilă a „iradierii Șora“ este capacitatea lui, înnăscută poate, dar și meșteșugit prelucrată, de a determina discret, prin simpla sa prezență, buna situare a celuilalt. O prezență plină, o „amiază a prezenței“, îl obligă pe interlocutor să devină și el, sub raza ei, o prezență.”

2.Aurelian Crăiuţu: „ Cu răbdare, discreție și pasiune, Șora a creat un adevărat sistem filozofic – o ontologie, o etică și o politică – ce își așteaptă încă cititorii atenți. Dar dincolo de cărțile sale, Mihai Șora a creat cu mare generozitate o „școală“ sui generis, formată din tineri prieteni și admiratori, care i-au stat în preajmă de-a lungul anilor și au fost invitați să poarte cu el un dialog fascinant, de la egal la egal. Pentru mine, „școala“ lui Mihai Șora a fost și va rămîne mereu una a libertății – a libertății interioare, dar și a celei politice.”

3.Virgil Nemoianu: „„Mihai Şora oferă o reformulare modernă şi complexă a cîtorva teme centrale ale «şcolii româneşti de filozofie» şi le dezvoltă în cîteva direcţii originale, în special prin aducerea lor în consonanţă cu raţionalismul occidental, prin opţiunea pentru deschidere politică şi pluralism şi prin debarasarea de unele dintre atitudinile nostalgice ale predecesorilor săi.“

4.Tudorel Urian: „La Mihai Şora filosofia şi viaţa sunt indestructibil legate. Povestite din perspectiva vieţii, ideile sale prind nu doar consistenţă, ci şi o formidabilă frumuseţe estetică. Prima carte publicată de Mihai Şora, Du dialogue intérieur are un motto pe care mintea neofitului îl cuprinde cu greu: „Problema omului: cum să trăiască asemenea unui arbore, fără a înceta prin aceasta să fie om”. După mai bine de 60 de ani, filosoful oferă „povestea” acestui motto, a cărui valabilitate a fost integral confirmată de timpul care s-a scurs. Îşi aminteşte nonagenarul de azi despre plimbarea făcută cu soţia sa, pe când aveau 19-20 de ani. „Nu eram cu nimic mai deştept decât ea, nici mai cultivat. Lecturile mele în materie de literatură nu se puteau compara cu ale ei. Aveam 19-20 de ani, eram foarte tineri şi ea îmi vorbea de o multitudine de proiecte extraordinare. O întrebam: de ce nu le faci? Spunea: e prea târziu. Şi atunci ştiu că i-am spus aşa: ştii care e deosebirea dintre noi doi? Tu eşti ca un râu care curge, pe când eu sunt ca un copac care stă cu rădăcinile în pământ şi creşte. Râul acela care curge devine imens, se umflă, e formidabil, dar la un moment dat se pierde în mare şi nu mai este. Vorbele acestea mi-au rămas vii în minte, împreună cu locul exact unde le spusesem” (pp. 94-95). La douăzeci de ani Mihai Şora era deja un mare înţelept.

Orice întâlnire cu spiritul mereu tânăr al lui Mihai Şora este un motiv de bucurie şi speranţă.”

5.Corin Braga: „„Cărțile lui Mihai Șora se subordonează unui proiect sistemic. S-a spus despre ele că ar reprezenta segmentele unui întreg: Despre dialogul interior construiește o ontologie, A fi, a face, a avea – o etică, Sarea pămîntului – o estetică, iar Eu & tu & el & ea… – o filosofie politică. În fapt, așa cum remarcă Sorin Antohi, toate temele se regăsesc deja în prima carte, adevărată “sinteză anticipativă”, din care germinează apoi, printr-o mișcare radială de învăluire, toate ramificațiile ulterioare. Această structură organică, de tip arborescent, nu este întîmplătoare. Ea nu este doar o convenție stilistică (de la Nietzsche la Cioran, abordarea sistematică a fost abandonată în favoarea unei topici libere, mai apte să surprindă întorsăturile unei gîndiri care a renunțat la farul rațiunii pure și urmează fulgurările intuiției și introspecției abisale), ci se subordonează unei metode precise: logica circulară.”

6.Vladimir Tismăneanu: „Mihai Şora apără acele virtuţi pe care totalitarismele au încercat – şi, în parte, au reuşit – să le demonizeze: onoarea, decenţa, civilitatea. Idealul său este binele public, deci o comunitate întemeiată pe ceea ce N. Steinhardt numea buna-socotinţă. Ca şi la Martin Buber, raţionalitatea dialogică este aceea care garantează supravieţuirea noastră ca specie. În acord cu un Hans Jonas, filosoful român luminează responsabilitatea drept cheia de boltă a unei ordini decente. Textele lui Mihai Şora, giuvaere ale gândirii, sunt tot atâtea invocări ale unei lumi eliberate de mizeriile numite ipocrizie, laşitate, cupiditate, rapacitate, ranchiună, viclenie, dar, mai cu seamă, sunt proteste împotriva oricărei forme de organizare umană înrădăcinată în ura pentru aproapele tău. Dacă ar fi rămas în Franţa, avea toate datele să devină o figură marcantă în marile dezbateri filosofice ale perioadei postbelice. Fără a adera la vreo şcoală de gîndire cu program doctrinar, era de fapt înclinat, dacă nu chiar predestinat, să meargă în direcţia pe care avea să o dezvolte un Emanuel Levinas. Mi-l pot uşor închipui în grupul din jurul revisei “Esprit”. Mi-l imaginez luînd partea lui Camus în polemica purtată cu Sarte în jurul marii probleme a dialecticii scopurilor şi mijloacelor. Gîndul lui Mihai Şora era unul atent la agoniile alterităţii, la relaţia atît de tensionată dintre înrădăcinare şi dezrădăcinare. Înregimentarile de orice fel i-au repugnat şi îi repugnă. “

7.Ion Vianu: „Ceea ce m-a izbit mereu în comunicarea cu Mihai Şora este că vorba lui se înconjoară de tăcere. Tăcerea lui nu vine nici din voinţa de ascundere, nici din confuzia gândurilor. Ea este limpede, calmă, răcoroasă. Este tăcerea care precedă o zicere justă, o apreciere potrivită, totdeauna aruncând o lumină lămuritoare asupra perplexităţilor. Cu toate că sunt convins, precum cei vechi, că nu există adevăraţi înţelepţi, modelul Şora se apropie cel mai mult de domeniul înţelepciunii. Când sunt incapabil eu însumi să-mi fac o idee clară asupra unei probleme ori a alteia, îi cer părerea lui Mihai Şora. Ştiu că nu-mi va răspunde imediat. În acelaşi timp, am siguranţa că în mintea celui din faţa mea se desfăşoară un proces pe cât de intens, pe atât de liniştit. Întrebarea ridicată de mine se bucură de cea mai atentă considerare. Lucrează cu balanţa analitică. Nicio panică nu se manifestă printr-o astfel de tăcere. La urmă, vine răspunsul, care ţi se pare simplu: în fapt, răspunsul este profund şi greu contestabil. În acelaşi timp, tăcerea înfăşoară cuvântarea, cea dinainte şi cea după rostire. “

Un comentariu

  1. Era nevoie si de un asemenea spatiu…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *