Ceea ce fiecare atentat islamist relevă, de o manieră atroce, este existenţa urii. Din acest potenţial de resentiment şi de adversitate intratabilă se naşte înclinaţia, morbidă, pentru barbaria ideologică. Ţinta acestei uri este, invariabil, aceeaşi: un Occident decadent şi imperialist, populat de infideli idolatri, un Occident ce cultivă hedonismul şi depravarea sexuală, un Occident care îşi utilizează puterea militară spre a asupri, un Occident în adâncul căruia se zăreşte, simbolic, silueta Inamicului etern, Evreul , agent al perdiţiei şi organizator al complotului mondial. În numele acestei retorici ce poate părea eclectică şi stranie, Statul Islamic îşi duce mai departe operaţiunea de recrutare prozelită, în vreme ce celulele sale din Vest sunt pregătite să lovească, nemilos. Ura faţă de Vest, atât de prezentă în imaginarul politic al celor care sunt ei înşişi cetăţeni ai Occidentului, este materia care hrăneşte acest complex mecanism al terorii.
Istoria ideilor are capacitatea de a identifica, prin recursul la genealogie şi la comparatism, rădăcinile acestei patologii politice al cărei avatar recent este islamismul. Căci Islamismul nu face decât să exacerbeze până la paroxism un set de ipoteze deja formulate. Ura faţă de Vest nu este o invenţie a Califatului: ea îl predatează şi este, deloc paradoxal, o creaţie intelectuală a Occidentului însuşi.
Cartea lui Ian Buruma şi Avishai Margalit, “ Occidentalismul”, este radiografia ce scoate la lumină temele centrale ale acestei proteice familii de spirite. Umbra lui Sir Isaiah Berlin pluteşte deasupra paginilor ei : Avishai Margalit nu este doar un distins filosof politic, dar şi unul dintre editorii operelor lui Berlin. Istoria ideilor este investită cu misiunea de a explora şi lumina. Apărarea moderaţiei politice este ţinta asumată de cei doi autori. Rezistenţa împotriva radicalismului maniheist este maniera de a reafirma centralitatea valorilor care ne definesc.
Cetatea infernală
Imaginat în oglindă cu “orientalismul” lui Edward Said, ( acel concept devenit canonic în critica culturală postcolonială), “ occidentalismul” este dublul imaginar infernal al Occidentului, dublu alimentat de fantasmele inamicilor săi. Occidentalismul nu este doar o formă caricaturală de reducere la trăsături groteşti şi infernale a modelului vestic, dar şi un răspuns la traumele modernizării. Asemeni altor “isme” dominante, el este el însuşi un produs occidental, exportat în spaţiile geografice care se vor defini prin opoziţia faţă de Vest. Traseul occidentalismului poate fi privit ca istoria circulaţiei unor idei, fobii şi obsesii. Între Vest şi inamicii săi, relaţia este una simbiotică.Adversarii Occidentului nu pot exista în afara reperelor pe care Vestul le procură, după cum nu pot renunţa la reperul demonic pe care acesta îl întruchipează. Idealul inamicilor Occidentului supravieţuieşte doar în măsura în care Cetatea demonică a Vestului stă în picioare.
Occidentalismul se fondează pe o operaţiune de simplificare mitologică. Vestul este, inevitabil, focarul dinspre care iradiază un rău planetar. Tot ceea ce poate corupe sănătatea unor comunităţi, de la urbanizare la capitalism şi depravare sexuală, provine din acest loc de perdiţie tentacular. Colonialismul este expresia istorică a acestei expansiuni, de unde semnificaţia particulară a Occidentalismului la nivelul discursului tiers-mondist. Imperialismul cultural al Vestului se sprijină pe hegemonia culturii populare. Oriunde pătrunde Vestul, pătrund şi agenţii săi patogeni, anunţând decadenţa iminentă. Modernizarea este privită ca o pierdere de sine. Iar la originea ei se află Vestul şi instrumentele ei infernale.
Occidentalismul face legătura dintre tensiunea interioară intelectuală a Vestului şi lumea de dincolo de graniţele lui. La stânga, ca şi la dreapta, fantasmele politice îşi au punctul de plecare în critica Occidentului întreprinsă de către occidentali. Modul în care marxismul este citit şi aplicat în Lumea a treia este o probă în acest dosar. Revoluţiile comuniste din China şi din Cambodgia împing până la ultimele consecinţe ipotezele părinţilor fondatori. Corupţia oraşelor- capitaliste este eliminată prin apelul la ruralitatea edenică. Spectacolul lui Mao şi al Khmerilor roşii este imaginea terifiantă, în oglindă, a miturilor politice occidentale. Atracţia pe care o exercită radicalismul lor totalitar în spaţiul vestic este un simptom al urii de sine.
Pe celălalt versant, naţionalismul german oferă calea de acces spre Paradisul unor comunităţi purificate de decadenţa capitalistă. Individualismul “ negustorilor”, spre a relua formula lui Sombart, este sortit înfrângerii în lupta cu eroismul sacrificial. Ethosul romantic contaminează spaţiile non-europene cu pulsiunea sa suicidară. Imaginarul piloţilor kamikaze din Japonia este unul regenerativ: moartea lor în luptă pregăteşte naşterea unei noi Japonii. Occidentalismul este nutrit din această polenizare culturală.
Occidentalismul este, inevitabil, asociat cu fervoarea mesianică. Comparaţia cu Vestul raţional şi sterp este, pentru slavofilii ruşi, punctul de plecare al unei teleologii. Poporul destinat să salveze umanitatea, ca popor- teofor, cel rus, deţine taina credinţei autentice şi a sobornicităţii. Lectura romanticilor germani acţionează ca un catalizator, la fel cum pentru Senghor întâlnirea cu Frobenius va permite inventarea negritudinii. Slavofilii sunt esenţiali ca parte din acest proces de contestare al Occidentului cu instrumente occidentale. Ei stabilesc un precedent pe care stânga tiers-mondistă îl va utiliza în secolul XX. Revoluţiile de eliberare din Africa , Asia şi Americi sunt revoluţii îndreptate împotriva imperialismului occidental.
Marşul Occidentalismului în secolul XX este şi povestea anti- americanismului. Evocarea conferinţei intelectuale japoneze din 1942 de la Kyoto trimite la ubicuitatea acestui sentiment de ură politică. Statele Unite sunt expresia însăşi a răului pe care îl exportă Vestul. Ele sunt inseparabile de dublul demonic pe care inamicii lor îl conturează. Teoriile conspiraţiei fac parte din acelaşi trunchi mitoloogic. 11 septembrie 2001 este opera serviciilor secrete americane, dar şi o pedeapsă divină. Anti-americanismul este aliat cu antisemitimismul, de vreme ce hegemonia evreiască este la temelia Americii. Simbolic, această obsesie îi uneşte pe nazişti şi pe islamiştii de astăzi. Naşterea Israelului este ocazia de a focaliza această ură, oferindu-i imaginea concretă a duşmanului. Influenţa pe care fascismul o exercită asupra radicalismului islamic este naturală. De la Frăţia musulmană la Baa’th, moştenirea antisemitismului şi a totalitarismului este parte din matricea lor anti-occidentală.
Islamismul este ipostaza în care Occidentalismul religios, spre a relua formula lui Buruma şi Margalit, îşi atinge maturitatea ucigaşă. Lectura pe care islamismul o face Vestului este una o previzibilă şi influentă, una în care aluviunile anterioare pot fi recunoscute. Occidentul este o cetate a banilor, animată de un instinct idolatru. Falşii zei la care se închină vesticii îi comdamnă la impotenţă, păcat şi corupţie morală. Promiscuitatea sexuală a femeilor lor este imaginea terifiantă a rătăcirii în care se complac. Islamismul sunnit sau şiit, vizează restabilirea dreptei credinţe şi lichidarea acestei idolatrii funeste. Inamici mortali, Arabia Saudită şi Iranul împărtăşesc această pasiune escatologică. Ambele se privesc pe sine ca pe modele ultime ale comunităţii ideale, purificate şi omogene. Avansul islamismului este răspunsul la avansul occidentalizării aplicate ca formulă de modernizare. Alternativa la idolatrie este rigoarea fanatică a religiei politice.
Impasul din Siria şi ridicarea Califatului sunt consecinţa acestui impas istoric. Eşecul autocraţiilor seculare a eliberat terenul pentru forma ultimă de reacţie anti-occidentală. De pe un alt versant, milenarist, Statul Islamic repetă experienţa prometeică a Khmerilor Roşii. Eliminarea oricărui vestigiu de corupţie vestică este ţelul lor: refacerea unităţii comunităţii de credincioşi impune o inginerie a terorii. Ura domneşte, suveran, din Libia până în Irak.
SPLENDID!!!