Unul din rezultatele cele mai notabile ale crizei fără precedent cu care se confruntă Venezuela este absența hârtiei igienice. Observatorii atrag atenția asupra faptului că cele mai afectate de această criză sunt hotelurile[1]. Concret, asta înseamnă că oaspeții de la Hilton, Ritz și Intercontinental vor avea, în bagajul de mână, la aterizarea pe aeroportul internațional din Caracas, un colier realizat din suluri de hârtie igienică. Sper că niciunul din cinstiții cititori ai acestei istorii nu se vor fi întrebat deja, mirați, cum arată un colier din suluri de hârtie igienică. Dacă, totuși, asemenea nelămuriri s-au ivit, voi explica prin două exemple foarte potrivite.
- Banc românesc din anii 80: „Un cetățean trecea pe stradă ținând în mână, cu mare grijă, un sul de hârtie igienică. Trecătorii îl priveau invidioși, iar unul chiar l-a intrebat:
– Nu vă supărați, de unde l-ați luat?
– Acum câteva minute l-am scos de la Nufărul…”
Recunoaștem, de la o distanță confortabilă, câteva invariante în acest dialog. În primul rând, grija cu care omul ține în mână sulul. Grija nu este nicidecum aceea a consumatorului care are drepturi, cum ar gândi o orânduire capitalistă. Ea este rezultatul unei operații matematice complicate, care ar putea fi ilustrată astfel: (coada la hârtie igienică + vecinii de coadă – discuțiile de la coadă) x (prețul – temperatura de afară)2 = grija. Sau orice altceva care să conțină, în poll position, coada. Căci ea este tema supremă a bancurilor epocii și cu ea sunt familiarizați cei tineri și cei bătrâni, acum și grație jocului care a făcut furori nu numai în fostul bloc comunist, ci și printre japonezi și englezi, inițiat de Institutul polonez și care se numește, frumos, Stai la coadă! A fost declarat Jocul anului 2012 și poate da privitorilor fiori pe spinare, așa cum se prezintă el, împachetat într-o hârtie maro șifonată, legat cu sfoară și plin de ștampile roșii, precum cartelele de pe vremuri. Stai la coadă! este un fel de Monopoly, doar că te învață nu cum să-ți faci un cont și să cumperi acțiuni, ci, mai degrabă, cum să-ți antrenezi răbdarea și picioarele așteptând la rând pentru orice fleac.
Apoi, bancul cu hârtia igienică aduce în prim plan invidia trecătorilor. Nu amuzamentul sau batjocura celor care văd pe stradă un om împodobit cu hârtie igienică, ci invidia lor. O altă operație matematică ar putea rezuma asta, dar ea probabil nu va fi necesară. Cu toții vom fi înțeles că îmbulzeala de la coadă, în sine, nu era niciodată suficientă. Timpul pierdut, varicele dobândit, apropierea, adesea nedorită, a prea multor confrați de suferință erau necesare dar nu suficiente pentru câștigarea trofeului. Norocul, cu atât mai al naibii cu cât aparținea altuia, era decisiv. Nimeni nu umbla pe stradă degeaba, pentru a face mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi. De la 3-4 dimineața până la ora închiderii, pe ger sau vipie, mici și mari, beneficiarii socialismului românesc căutau și achiziționau pe loc (dacă mai ajungeau) orice se punea în vânzare, conform principiului iarna car și vara sanie. “Ce se dă?” este, poate, întrebarea cel mai des formulată pe trotuarele orașelor românești în anii 80 și ar merita un loc de cinste în Guinness Book.
Cât despre Nufărul, nu mai încape vorbă. Doar era unul din brandurile de dinainte de 1989, la fel de celebru ca Borsec și Doina și la fel de râvnit ca Pepsi și Farmec. Până și Mărgelatu făcea reclamă la spălătoria numărul 1 în RSR, suflându-și tacticos praful de pe haina de piele, marca studiourile Buftea.
- Căutând, pe un site de anticariat, o carte (ce altceva?, aș fi întrebat altă dată), găsesc hârtie igienică, la prețul de 440 lei bucata. Detaliile despre produs informează potențialii cumpărători că produsul mertită toți banii: sulul a fost fabricat la Dej, în anii 80, se găsește în ambalajul original și se prezintă într-o stare excepțională. Reclamele la ciocolata ROM în care milițienii iau un pionier de pe stradă și îl duc la tuns regulamentar nici nu visează să provoace senzații la fel de tari precum excepționala hârtie bej de Dej.
Dej nu este, însă, Caracas, nici Hugo Chavez nu aducea fizic prea mult cu Nicolae Ceaușescu, așa că sud-americanii nu se pot împodobi cu hârtie igienică în locul gulerului de palton decât dacă au foarte mulți bani (pentru a achiziționa hârtia la de șase ori prețul real, pe piața neagră) sau un hotel cu multe, multe de camere. Ei nu înțeleg un lucru, însă, așa cum nici românii nu au înțeles întotdeauna, în bancuri și în afara acestora: De ce tocmai hârtia igienică să le lipsească? Dacă o economie socialistă nu e performantă, te poți aștepta la o lipsă de automobile, computere sau aeronave. Hârtia igienică ar fi, la prima vedere, o marfă puțin pretențioasă chiar și pentru cel mai înrăit urmaș al lui Stalin. Și totuși…
La început, a fost frunza, știuletele, blănița. Apoi ziarul. Apoi, de pe la 1880, hârtia rulată și perforată, așa cum o știm noi astăzi. Anii 50 aduc hârtia igienică în culori atrăgătoare, precum bleu ciel, peach și fucsia. Anii 90 vin cu hârtia care se dizolvă rapid în vasul de toaletă. Anii 2000 coincid cu toaleta care nu mai are nevoie de hârtie igienică, fiind prevăzută cu un uscător cu aer cald. În anul 2003, vânzările de hârtie igienică ating o cifră record la nivel mondial – 19 miliarde de dolari. În 2013, apare hârtia igienică pe care sunt tipărite versuri, proverbe, îndemnuri mobilizatoare. Criza hârtiei igienice din Venezuela este precedată de cea a aceleiași hârtii igienice din Cuba, țară care a declarat, pur și simplu, că a rămas fără acest produs, ca prim și cel mai vizibil rezultat al uraganului care a lovit țara. Nu știm dacă o altă susținătoare a comunismului, Coreea de Nord, se confruntă cu o criză similară, pentru că liderul Kim Jong-un nu ar recunoaște oficial această dramă nici dacă ar fi cel mai adevărat lucru care i s-a întâmplat. Știm, însă, că, pentru a-i sfida, vecinii din sud au deschis, nu demult, primul parc tematic al hârtiei igienice din lume. Și consumatorii români sfidează astăzi socialismul lui Chavez, Fidel și Kim. Cumpără numai Zewa cu gust de fructe de pădure și aspect de motănel alb, simpatic și pufos, conform reclamelor autohtone, depășite numeric doar de cele la Triferment și Antinevralgic. S-au dus paltoanele accesorizate cu coliere de Dej și cu ele s-au dus și cozile de la care se pleca la fel de mulțumit cu hârtie igienică, portocale sau pește oceanic. De asemenea, s-a dus și fabrica producătoare de hârtie, celebra Letea, cu bourul Moldovei pe siglă, de îndată ce a sărbătorit cu fast 100 de ani de existență. Astăzi, ea nu mai este decât parte dintr-un peisaj urban postindustrial mult mai dezolant decât hotelurile venezuelene cu băi nedotate corespunzător.
Iar americanii, colac peste…. vasul de toaletă, fiind ei capitaliști până în vârful degetelor și când vine vorba de hârtia igienică, au lansat un concurs anual de rochii de mireasă în care, pentru a se califica, participantele trebuie întâi să-și demonstreze priceperea de a realiza o haină având la dispoziție doar hârtie igienică, lipici și scotch. Concursul se cheamă, prea puțin surprinzător, Cheap-Chic Weddings.
[1] Evenimentul zilei, 7 aprilie 2015.
