« Un functionar spaniol a fost amendat cu 27.000 de euro dupa ce a lipsit de la munca timp de 6 ani, relateaza BBC. Absenta lui Joaquin Garcia, a carui munca presupunea supravegherea unei uzine de tratare a apelor reziduale, a fost observata cand autoritatile locale au vrut sa ii ofere un premiu pentru cei 20 de ani de activitate. Barbatul in varsta de 69 de ani, iesit acum la pensie, a negat acuzatiile, spunand ca este hartuit. Instanta a decis in favoarea autoritatilor, solicitandu-i sa plateasca amenda. In perioada in care absenta sa a trecut neobservata, Garcia a fost platit cu 37.000 de euro pe an (brut), de catre o companie a apei condusa de autoritatile locale din orasul sud-vestic Cadiz. Amenda a fost echivalenta cu salariul pe un an (dupa plata taxelor), si e suma maxima pe care compania o putea solicita legal. In instanta, compania de apa a sustinut ca nu l-a vazut pe barbat timp de mai multi ani, in pofida faptului ca ocupa o pozitie de management. Compania de apa a crezut ca barbatul era supravegheat de autoritatile locale iar autoritatile locale credeau ca este supravegheat de companie. Viceprimarul a observat absenta lui Joaquin Garcia in momentul cand a trebuit sa ii inmaneze o placa pentru cei 20 de ani de activitate. Garcia sustine ca a fost hartuit din cauza activitatilor politice ale familiei sale si ca a fost trimis sa lucreze la compania de apa pentru a nu sta in cale. Persoane apropiate de Garcia au declarat pentru El Mundo ca acesta nu a vrut sa depuna o plangere in aceasta privinta pentru ca trebuia sa aiba grija de familie si ii era teama ca la varsta sa nu va gasi un alt loc de munca. Apropiatii sai sustin ca a mers la birou, desi nu a stat in fiecare zi pentru toate orele de program, si ca si-a petrecut timpul citind filosofie » (Hotnews, 12 februarie 2016).
Joaquin Garcia citea multă filosofie : de la 5 la 8, de la 10 la 13, de la 16 la 20, de la 21 la 23,55, în total cîte 9 ore şi 55 de minute pe zi. Între 8 şi 10 se plimba prin cele trei parcuri ale oraşului, ronţăind rondele de pîine prăjită şi hrănind porumbeii. Între 13 şi 14 făcea bărcuţe de hîrtie. De la 14 la 14,30 mînca pastramă de gîscă cu prune uscate sau jamón serrano cu compot de piersici. De la 14,30 la 15 citea Elegiile duineze. De la 15 la 16 făcea baloane de săpun, în zilele pare, sau vată de zahăr, în zilele impare. De la 20 la 20,15 mînca trei biscuiţi cu ciocolată. De la 20,15 la 21 privea muştele pe care le ţinea într-un acvariu şi scria cîte ceva în jurnal. Înainte de culcare, între 23,55 şi 24, citea cîte un poem de Wallace Stevens, de obicei The Emperor of Ice-Cream. Cele cinci ore de somn de care avea parte în fiecare noapte erau extrem de odihnitoare, Garcia nu-şi amintea ca ele să fi fost tulburate vreodată de vreun vis. Era foarte mîndru de somnul său impecabil, aşa că îşi intitulase jurnalul Povestea omului care n-a visat niciodată.
Garcia fusese angajat ca funcţionar la vîrsta de 25 de ani, dar nu lucrase cu adevărat decît în primii cinci ani. În următorii aproape 40 de ani, îşi păcălise cu atîta ingeniozitate superiorii încît aceştia îl premiaseră de mai multe ori pentru abnegaţia dovedită în muncă şi îl lăudaseră îndelung pentru calităţile sale. Abia de şase ani îndrăznise să nu mai treacă deloc pe la serviciu, dedicîndu-se în întregime programului de lecturi filosofice pe care îl stabilise cu multă vreme în urmă sub îndrumarea maestrului său din tinereţe, Fernando Parejo, un vagabond ce fusese pe vremuri profesor de retorică la Sevilla şi se declara, rînd pe rînd, ba un discipol al lui Antistene, ba un discipol al lui Epicur. Graţie influenţei acestuia, Garcia înţelesese treptat că orice efort înseamnă o abdicare de la demnitate, că orice clipă de trudă e un atentat împotriva libertăţii umane. Pentru el, devenise evident că a te supune regulilor impuse de viaţa alături de ceilalţi e o imensă dovadă de laşitate, astfel că individul cu adevărat conştient de rolul său în lume e obligat să saboteze prin orice mijloace funcţionarea normală a societăţii, refuzînd să-şi îndeplinească sarcinile care îi fuseseră repartizate. Boicotul nu trebuia să fie însă unul manifest, declarativ, vizibil, ci unul mult mai subtil, aproape imposibil de băgat în seamă, însă tocmai de aceea mult mai eficace. El viza în principal o luptă tenace, însă ascunsă împotriva tuturor gesturilor socotite utile, urmărind înlocuirea acestora cu manifestări paradoxale, ciudate, fără pic de utilitate. Actul gratuit i se părea lui Garcia idealul spre care trebuie să tindă orice om superior, însă el era conştient că pentru aşa ceva mai erau multe de făcut. De aceea, se mulţumea cu bărcuţele lui de hîrtie, cu coifurile decupate din carton colorat, cu figurinele modelate din vată de zahăr sau cu poemele compuse pentru vrăbiuţele ce se înghesuiau pe pervazul de la geamul lui din bucătărie. Nu neglija nici să fixeze ore în şir tavanul, să stea cu picioarele pe pereţi ori să privească nesfîrşite meciuri de curling între echipele Elveţiei şi Norvegiei. Din cînd în cînd, vorbea la telefon cu o mătuşă care îl ţinea la curent cu cele mai noi reţete de dulceţuri din cartier, fără să uite să-i pomenească însă şi ultimele cazuri de adulter. Cum nu avusese niciodată necazuri, se simţea mulţumit şi spera ca în lumea de dincolo să-l întîlnească pe Socrate : îşi propusese să-l bată uşor pe burtă…
