Între limbi străine există o țară. Ce fel de granițe și cetățeni are, ce guvern și ce probleme sociale, ce relief și ce resurse, ce piață neagră și ce păcate, ce zeități și ce principii? Rămâne de văzut. Cert este că țara dintre limbi străine pare o țară destul de mare, având în vedere că specialiștii în lingvistică sunt de părere că în toată lumea se vorbesc nu mai puțin de 6.000 de limbi.
În acest context, ce înseamnă să-ți cunoști bine limba maternă? Dar foarte bine? Dar excelent? În loc să ne plângem sau să-l disprețuim pe altul că nu vorbește limba corect, mai bine ne-am uita la cum o folosim noi înșine pe a noastră în comparație cu modul altora de a și le folosi pe ale lor. Ca instrument de comunicare, oare ne ajută limba maternă în configurarea unei identități puternice sau ne ajută mai mult să ne dăm cu stângul în dreptul? Sigur, veți susține, limba maternă este aceea pe care o știm cel mai bine, dar este acest fapt mereu adevărat și util?
În limba română spunem cu seninătate și un pic de mândrie „ne-am zugrăvit apartamentul“ și interlocutorul va înțelege perfect ce vrem să transmitem. De fapt, adevărul este că a venit la noi acasă o echipă de băieți, toți numai găleți și trafaleți, în salopete și cu ziare vechi ori cearșafuri sau, mai nou, folie de plastic, de întins pe jos sau peste mobila așezată în mijlocul camerelor. Poate și-au aprins și un radio sau și-au cântat unii altora ceva ca la Vocea României. Nu prea știm. Nici măcar noi, cei care beneficiem de serviciul lor, pentru că poate nu stăm cu ei să vedem precis cum lucrează. Evident, când ne zugrăvim chiar noi casa, povestea este cu totul alta. Totuși, atunci când vine echipa de zugravi, nu putem să nu observăm că englezii sunt mai onești când spun „we have had our flat redecorated“ în loc de „we have decorated our flat“.
Apoi, dacă cineva se laudă „mi-am pus centrală termică“ sau „ne-am înlocuit ferestrele“, cel mai frecvent nu noi am fost cei care am avut priceperea și răbdarea de a duce la bun sfârșit o asemenea acțiune. Un film asemănător este și acela în care apărem cu o frizură nouă și ni se spune „te-ai tuns“ și, dincolo de a ne simți flatați, zbârnâie ceva care sună aproape ca o acuzație. E drept, bricolajul a devenit un obicei de câteva decenii bune încoace, dar nu toți ne retezăm singuri pleata sau moțul, căci am umbla atunci pân lume cu lațele ciopârțite. Depinde de podoabă.
Pe vremea când Dacia noastră tradițională era regina șoselelor patriei, nu era zi să nu vezi prin cartier sau prin ogrăzi pe câte un bărbat așezat cu burta în sus sub o mașină, sau aplecat peste partea din față, scotocind prin măruntaiele de sub capotă. Poate doar iarna. Dar și atunci trebuia, uneori, să aducă în casă bateria, care, dacă îngheța lichidul din ea, mașina nici nu mai pornea. Dădeai tu la cheie mult și bine. Tot cu mijlocul de transport în comun ajungeai la destinație. În zilele noastre însă, cu atât de multe mărci de automobile, puțini se mai pot lăuda „mi-am reparat mașina“ și să fie chiar ei aceia care au strâns șuruburile. Mai toți spun „mi-am reparat mașina“ cu sensul real de „mi-am dus mașina la reparat“. E destul de greu să o duci la reparat, darămite să o mai și repari.
Un alt exemplu sunt pantofii. Câți tătici n-au reparat pantofi la viața lor? Pentru a schimba un flec, nu este nevoie decât de un ciocan, un cuțit, cuie, o soluție de lipit și un pic de îndemânare. Totuși, în ziua de azi, „mi-am reparat pantofii“ mai înseamnă că mi i-am reparat chiar eu sau poate tata?
Lucrurile se complică însă atunci când ne apropiem de părți ale corpului, de care numai medicii știu cum să se apropie cu iscusință. Sigur, există și excepții zdrobitoare, motiv pentru care unora le este groază de tot ce înseamnă sistem medical, cel puțin pe la noi prin România. Dar cum ar fi să înțelegem ad litteram expresii de tipul „mi-am scos o măsea de minte“ sau „și-a făcut operație la nas“ sau „și-a pus mâna în ghips“ sau „și-a înlocuit șoldul“? Și totuși auzim aceste formule la tot pasul. Par aproape niște metafore, când efectiv ne păcălim singuri.
Așa ne place nouă, să ne iluzionăm macabru.
De ce uităm să-i menționăm în propoziție pe medicii chirurgi? Nu ei s-au muncit să ne scape de o belea și mai mare? Nu ei s-au pregătit ani de zile pentru a deveni experți în a te face să nu simți mai nimic din ce simțeau odinioară soldații pe front sau femeile la naștere? Este poate pentru că ne doare, ne este frică de operație, corpul țipă pe dinăuntru și ne îndeamnă să rectificăm modul cum articulăm ideea? Adică pe lângă stresul emoțional și fizic la care este supus corpul, pregătirea medicului nici nu mai contează.
Măi, să fie, ce ți-e și cu suferința asta!
Și în acest caz, englezii sunt mai onești: „I had my wisdom tooth taken out“ etc.
Cum era de așteptat, se schimbă calimera atunci când aceleași persoane cărora le este teamă de bisturiu n-ar enunța niciodată „mi-am furat mașina“ și nici „mi-am spart casa“ ori „mi-am furat telefonul“. (Ar putea-o face în sinea lor, atunci când vor să obțină vreo poliță de asigurare, cum am văzut prin filmele de la Hollywood.) Vor spune invers, „mi s-a furat mașina“, „mi-a spart cineva casa“ și „mi-a furat cineva telefonul“, exact așa cum ar trebui să spună, de fapt, în toate cazurile din paragrafele anterioare, când au și șansa de a ști anume cine a făcut fapta bună.
Nu cumva sectorul serviciilor are de suferit și din modul cum ne raportăm noi, clienții, la valoarea a ceea ce oferă prestatorii? Dacă ni se pare atât de ciudat și greoi să zicem „mi s-a scos o măsea de minte“ sau „mi s-a făcut operație la nas“, atunci să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și măcar medicului ce-i al medicului, dacă nu și zugravului ce-i al zugravului, pomenindu-le numele sau măcar trecându-i pe poziția de subiect, căci nu toate pe lumea aceasta se pot cumpăra cu bani.
Ehei, când oare se va întâmpla așa ceva? Nu se știe. Deocamdată Google Translate are impresia că „I have had my wisdom tooth taken out“ poate fi „am avut dintele meu înțelepciune scos“. Iar cei ce intră în birourile de traduceri încep uneori cu „aș vrea să traduc și eu aceste zece pagini până mâine“, în timp ce traducătorul își spune doar în barbă: „Cine vă oprește? Poftiți aici dicționarul.“
Cu alte cuvinte, țara dintre limbi străine este deocamdată varză, un câmp întins de varză.
