12

două drumuri, două cărări diferite

între mine şi tine

dar nu apucăm nici măcar sa trecem unul pe lângă altul,

nicicum să ne atingem

nicicum să ne întâlnim privirile,

măcar pe fugă,

să ştim că noi nu ne căutăm,

ci pur şi simplu mergem

– într-un ritm deja constant, fiecare cu opririle lui,

cu somnul de lângă gardul de sârmă,

cu visul pădure sub cerul lipsit de stele,

de soare, cu iarba arsă, unde nici în zori

nu ne putem potoli setea :

nici urmă de rouă, iar ploile ne-au uitat.-

pe drumurile dintre mine şi tine

fiecare a pavat amintiri,

eu ţi-am clădit hanuri, am sădit poveşti

să-ti legene visele,

am tăcut, să nu prindă tâlharii de veste,

am aşternut la fiecare răscruce

o lungă scrisoare despre ziua care va veni.

iar drumul tău nu mai seamănă cu o închisoare,

e o simplă plimbare de la o zi la alta.

pe drumul meu găsesc doar pietre ascuţite

şi voci străine aruncând flăcări de sare

de neînţeles, de neşters.

si nu pot ocoli vasele sfărâmate

si nici nu am de cine mă sprijini

pentru a-mi scoate spinii din tălpi.

şi văd că nu ai trecut pe aici nici măcar în gând,

dar ai trimis tot felul de mesageri

să-mi caute sub vise, să-mi răscolească sângele,

amintirile, gândurile, pentru a găsi o armă,

ceva cu care să-mi străpungi inima.

însă inima mea este în inima ta,

şi ar trebui sa ţi-o decojeşti cu grijă pe a ta

pentru a ajunge la ea.

şi atunci am muri amândoi fără rost,

fără să ne întâlnim măcar, fără să văd

prăpastia morţii în privirea ta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *