Tavares ăsta nu e normal!

Prima dată am spus asta cînd am citit, în ediţia publicată de Humanitas în urmă cu mai mulţi ani, „Ierusalim”. O nebunie de carte, fără o literă sau o virgulă în plus, un text care îţi taie pur şi simplu respiraţia  – nu numai la finalul ei, ci, în timpul lecturii, de mai multe ori am spus: frate, ăsta nu e normal!  „Ăsta”, adică Goncalo M. Tavarez.

La fel am zis şi acum cîteva luni, iarăşi de mai multe ori, la întîlnirea cu „O călătorie în India”, carte (poem? roman? oricum- o mare carte!) publicată la editura Univers acum aproape doi ani. Ocazie cu care am aflat şi că, atunci cînd lui G. M. Tavares i s-a decernat Premiul Jose Saramago, însuşi Saramago a spus, cînd a rostit discursul de la festivitatea de premiere că „Goncalo M. Tavares nu are dreptul să scrie atît de bine la numai 35 de ani; îţi vine să îl pocneşti”.  Subscriu!

„Ierusalim” şi „O călătorie în India” nu sunt – şi aceasta este o veste bună – singurele cărţi ale acestui extraordinar scriitor pe care le avem în limba română. Mai există, pînă acum, încă două titluri profund înrudite între ele. Ambele publicate la editura ALLFA, într-o admirabilă serie dedicată prozei numită „Strada Ficţiunii” (în cazul cărţilor lui Tavares – „Strada Ficţiunii”, cu subdiviziunea „Contemporan”; alte două subdiviziuni completează această colecţie „clasic” şi „best-seller”!) .

Cele două cărţi sînt: „Cinci plimbări prin cartier” & „Alte cinci plimbări prin cartier”. 10 asemenea plimbări, cu totul, aşadar; fiecare dintre ele au fost publicate în original în cărticele mai mici scoase pe piaţă între 2002 şi 2009. Traducerea în limba română a celor 2 volume şi a celor 10 plimbări „prin cartier”: Corina Nuţu.

Autorul nu face singur aceste 10 plimbări „prin cartier”. Are companioni de soi. Iată numele acestora: Valery, Henri, Brecht, Calvino, Walser (în prima serie de 5); Juarroz, Breton, Kraus, Eliot şi Swedenborg. Pentru umanişti aceste nume au o rezonanţă aparte; mi se par eobligatoriu de spus că orice asemănare cu referinţele originare nu este, în economia demersului editorial dirijat – genial – de Goncalo M. Tavares, deloc întîmplătoare. Cei 10, împreună cu acela care le dă viaţă în acest scenariu narativ în care jocul imaginaţiei este nebunesc de seducător, ne arată sau, cel puţin la fel de preţios, ne sugerează reperele unui „spaţiu” imaginar care dă seama despre o încântătoare Republică (mondială?) a Literelor.

alte cinci plimbari prin cartier cinci-plimbari-prin-cartier-vol-1_1_fullsize

În ce mă priveşte, îmi este foarte greu să găsesc ceva uşor compartabil cu (încă o dată!) nebunia spectacolului ideatic, ludic, literar pe care îl pune, în aceste două cărţi, în scenă Goncalo M. Tavares. În ceea ce îl priveşte pe Jose Saramago, cel invocat la începutul acestui text-semnal, el este convocat şi de către cei de la Allfa pentru a marca diferenţa specifică a acestui atît de neobişnuit şi de briliant scriitor care este (încă tînărul) Tavares. Iată, Saramago – din nou memorabil: „Goncalo M. Tavares a apărut pe scena literară portugheză înarmat cu o imagnaţie de mare originalitate, care a spart toate tiparele tradiţionale. Dacă adăugăm la asta o scriitură  inventivă şi îndrăzneaţă şi o stăpînire perfectă a limbajului înseamnă că putem spune fără exagerare că există o perioadă înainte de Goncalo M. Tavares şi una după el”.

Aşadar, nu avem doar una, nici numai două carţi ale lui Tavares în limba română. Avem deja patru. Şi mai vrem!

P.S. A propos de portughezi şi de faptul că – scriu asta cu admiraţie – „ăştia nu sînt normali”: la Polirom, cu ceva vreme în urmă a fost tradus (cu două titluri) un alt scriitor – foarte tînăr – năucitor de bun. Jose Luis Peixoto – cu „Nici o privire” & „Cimitirul de piane”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *